INSTRUIT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat², cult², cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.

instruit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 262 / Pl: ~iți, ~e / E: instrui] 1 (D. oameni) Care este bine pregătit într-un domeniu. 2 (D. oameni) Care posedă cunoștințe de cultură generală. 3 (D. ostași) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară. 4 (Jur) Anchetat².

INSTRUIT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat², cult², cultivat. 2. (Despre ostași) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.

INSTRUIT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Care are multe cunoștințe, învățat, cultivat, cult. Formarea unor oameni dezvoltați multilateral, cu o înaltă conștiință, culți și instruiți, militanți activi ai dezvoltării sociale, constituie una din cele trei condiții preliminare principale pentru înfăptuirea societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 3. Noțiunile «deal» și «munte» se confundă ușor, lucru firesc chiar pentru psihologia mai complicată a oamenilor instruiți. IORDAN, N. L. 10. Instruitul și activul nostru coleg... Esarcu. ODOBESCU, S. II 262. 2. (Despre soldați) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară.

INSTRUIT adj. 1. Învățat, cult. 2. (Mil.; despre ostași) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară. [Pron. -tru-it. / cf. fr. instruit].

INSTRUIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A INSTRUI și A SE INSTRUI. 2) Care denotă o instruire solidă; cu multă știință de carte; învățat. /v. a (se) instrui

instruit a. care a studiat, care are instrucțiune.

*instruít, -ă adj. Care are instrucțiune, învățat.

INSTRUIT adj. v. cult.

INSTRUIT adj. citit, cult, cultivat, educat, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tînăr ~.)

Instruit ≠ neinstruit