INSUFICIENȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = incapacitate a miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuffîcientia, it. insuffîcienza.

insuficiență sf [At: MAIORESCU, D. II, 16 / P: ~ci-en~ / Pl: ~țe / E: lat insufficientia, it insufficienza] 1 Situație a ceea ce este insuficient. 2 Incapacitate funcțională a unui organ. 3 Scădere a capacității funcționale a unui organ. 4 Stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. 5 (Îs) ~ cardiacă Stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului.

INSUFICIENȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuficientia, it. insufficienza.

INSUFICIENȚĂ, insuficiențe, s. f. Însușirea a ceea ce este insuficient. Insuficiența probelor. ♦ Stare a unui organ care nu-și îndeplinește normal funcțiunea. Insuficiența glandei tiroide. – Pronunțat: -ci-en-.

INSUFICIENȚĂ s.f. Situația, starea a ceea ce este insuficient. ♦ (Med.) Stare de funcționare anormală a unui organ. [Cf. lat. insufficientia, it. insufficienza, fr. insuffisance].

INSUFICIENȚĂ s. f. 1. situația, starea a ceea ce este insuficient. 2. (med.) incapacitate a unui organ, aparat sau sistem de a funcționa normal. (< it. insufficienza, lat. insufficientia)

INSUFICIENȚĂ ~e f. 1) Caracter insuficient. 2) Defect funcțional (al unui organ). ~ hepatică. [Sil. -ci-en-] /<lat. insufficientia

insuficiență f. 1. caracterul celor insuficiente; 2. fig. incapacitate: a recunoaște insuficiența sa.

*insuficiență f., pl. e (lat. in-sufficientia). Lipsă de suficiență: insuficiența recolteĭ. Incapacitate: a-țĭ recunoaște tu singur insuficiența. Med. Insuficiența inimiĭ, reaŭa funcționare a valvulelor eĭ, ceĭa ce cauzează suferința organizmuluĭ.

insuficiență (desp. -ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficienței; pl. insuficiențe

insuficiență (-ci-en-) s. f., g.-d. art. insuficienței; pl. insuficiențe

insuficiență s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. insuficienței; pl. insuficiențe

INSUFICIENȚĂ s. 1. v. lipsă. 2. v. defect.

INSUFICIENȚĂ s. 1. lipsă, sărăcie, (înv.) neajungere. (~ de legume pe piață.) 2. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are nenumărate ~.)

Insuficiență ≠ prisos, surplus

INSUFICIENȚĂ s. f. (cf. lat. insufficientia, it. insufficienza, fr. insuffisance): stare deficitară a cuvintelor din punct de vedere noțional și semantic; slăbire accentuată până la dispariție a conținutului noțional și semantic al cuvintelor. ◊ ~ noțională: slăbire accentuată sau lipsă a conținutului noțional al unui cuvânt. ◊ ~ semantică: slăbire accentuată sau lipsă a conținutului semantic al unui cuvânt sau chiar al unei propoziții.

insuficiență castronală expr. (glum.) foame.