opțiuni
  • info

10 definiții pentru isprăvit (s.n.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISPRĂVIT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

ISPRĂVIT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

isprăvit1 sn [At: GOLESCU, Î. 65 / Pl: ~uri / E: isprăvi] 1 Corectare. 2 (Înv) Izbândă. 3-11 Isprăvire (3-11). 12 (Îlav) Pe ~te Pe sfârșite.

ISPRĂVIT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfîrșit. Vreau să știu, să știu sfîrșitul!... Spuneți cum e isprăvitul? COȘBUC, P. I 181. Începerea a fieșcăruia lucru este înjumătățirea isprăvitului. GOLESCU, Î. 93. ◊ Loc. adj. Pe isprăvite = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite. Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36. – Formă gramaticală: (în loc. adj.) isprăvite.

isprăvit n. sfârșit: isprăvitul mesei.

isprăvit n., pl. urĭ. Vest. Sfîrșit: pe la isprăvitu prînzuluĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

isprăvit s. n.

isprăvit s. n.

isprăvit s. n.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ISPRĂVIT s. v. terminare.

ISPRĂVIT s. isprăvire, încheiere, sfîrșire, sfîrșit, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor treburilor.)

Intrare: isprăvit (s.n.)
isprăvit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitul
  • isprăvitu‑
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturile
genitiv-dativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitului
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

isprăvit, isprăviturisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi isprăvi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.