javră sf [At: LB / V: ~bră, ~vlă / Pl: ~re, jevre / E: ucr жавра „câine care mușcă”] 1 (Dep) Câine. 2 (Spc) Câine bătrân. 3 (Reg) Câine prost care latră degeaba. 4 (Reg) Câine rău care mușcă. 5 Câine slab și prăpădit Si: cotarlă, jigodie, potaie. 6 (Fig) Om lipsit de caracter. 7 (Fig; rar) Om bătrân. 8 (Fig) Om leneș. 9 (Fig) Om bârfitor. 10 (Fig) Femeie clevetitoare. 11 (Reg) Cal bătrân și neputincios.

JAVRĂ (pl. -re) sf. 🐒 1 Cîine care latră într’una: n’am văzut de cînd sînt o ~ mai antipatică (car.); socotind bietele javre flămînde că au dat peste vre-o mană (odob.); lupul cînd îmbătrînește, toate javrele îl latră (pann) ¶ 2 Figurat Bărbat sau femeie care nu mai tace din gură, ca și cum ar lătra într’una; om răutăcios, femeie răutăcioasă: și cum i-o dau în mînă, javra dracului... îi desleagă... ața de la picior (crg.) [comp. rut. žavra].

JAVRĂ, javre, s. f. 1. Cîine mic, slab, prăpădit; p. ext. (depreciativ) cîine; potaie, jigodie. Javre cu cozi subțiri, cu stîrvurile supte, începură să se arate în lungul uliței. CAMILAR, T. 113. Era o javră slăbuță, cu urechi ciulite de liliac și cu ochii boldiți. SADOVEANU, B. 46. Cel puțin vreo cinci potăi ciobănești, printre destule javre de mîna a doua, erau stăpîni pe situație. GALACTION, O. I 310. ◊ (Urmat de determinări pleonastice) Nu concepea să plece după tîrguieli sau la plimbare, fără o javră de cățel cu zgardă și curelușă. PAS, Z. I 90. De la o colibă, o javră de cîine veni spre mine, lătrînd. DUNĂREANU, CH. 135. 2. Termen de ocară pentru oameni. Javra dracului se face a o căuta de ou și-i dezleagă... ața de la picior. CREANGĂ, A. 57. ◊ (Urmat de determinări indicînd substantivul la care se referă termenul) O să-l omorîm pe javra de Ștefănescu. STANCU, D. 145.

JAVRĂ ~e f. fam. 1) Câine jigărit, care trezește milă și repulsie, potaie; cotarlă; jigodie. 2) fig. Om lipsit de caracter; om de nimic. [Sil. ja-vră] /Din Javana

javră m. și f. 1. câine ce latră mereu; 2. fig. om flecar, ființă tărîtoare. [Cf. rut. JAVRA, câine].

JABRĂ s. f. v. javră.

jabră² sf vz javră corectat(ă)

javlă sf vz javră

❍JAVLĂ (pl. -le) sf. Olten. (ciauș.) = JAVRĂ.

JABRĂ, jabre, s. f. v. javră.

javră (desp. ja-vră) s. f., g.-d. art. javrei; pl. javre

javră (ja-vră) s. f., g.-d. art. javrei; pl. javre

javră s. f. (sil.-vră), g.-d. art. javrei; pl. javre

JAVRĂ s. cotarlă, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă, (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohârlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de câine.)

javră s.f. (mai ales deprec.) 1 (zool.) jigodie, potaie, cotei, cotarlă, jigăraie, șarlă, cotaie, holă, păhaie, pohârlă, pujlă, teaucă, tută (v. tut²), <reg.; deprec.> cotiuhă, jagardea, schilă. O mulțime de javre se adună în jurul tomberoanelor. 2 fig. derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, pușlama, secătură, căzătură, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanță, <fig.; înv. și pop.> lingoare, <fig.; pop. și fam.> scârnăvie, <fig.; fam.; deprec.> cârnat, pintenat, tinichea, <fig.; reg.> jagardea, loază, lozenie, postoroncă, <fig.; reg.; deprec. sau peior.> jabă, șulfă, <fig.; deprec.> poamă, <fig.;peior.> gunoi. Individul este o javră lipsită de caracter.

JAVRĂ s. cotarlă, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă. (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohîrlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de cîine.)

javră, javre s. f. (peior.) om lipsit de caracter