judecare sf [At: COD. VOR. 66 / V: ~dic~ / Pl: ~cări / E: judeca] 1 Judecată (1). 2 Examinare a unei cauze sau a unei persoane în calitate de judecător și dare a unei hotărâri judiciare Si: judecat¹ (2). 3 Soluționare a unui litigiu Si: judecat¹ (3). 4 (Spc) Decizie a lui Dumnezeu dacă un muritor merită să intre în Rai sau în Iad Si: judecat¹ (4). 5 Pronunțare în calitate de judecător (1) sau de arbitru Si: judecat¹ (5). 6 Condamnare a cuiva Si: judecat¹ (6). 7 Proces cu cineva Si: judecat¹ (7). 8 Conducere a unei cete de colindători, în calitate de staroste Si: judecat¹ (8). 9 Formare a unei opinii despre cineva sau ceva prin examinarea tuturor argumentelor, împrejurărilor etc. Si: judecat¹ (9). 10 Socoteală. 11 Observare. 12 Luare în considerare Si: judecat¹ (12). 13 Înțelegere a esenței unui fenomen Si: judecat¹ (13). 14 Considerare a ceva ca fiind conform cu dreptatea Si: judecat¹ (14). 15 Ajungere la o concluzie Si: judecat¹ (15). 16 Hotărâre. 17 Apreciere. 18 Calificare. 19 Cenzurare. 20 Criticare. 21 Exprimare a unei opinii în legătură cu ceva Si: judecat¹ (21). 22 Condamnare a unui fapt Si: judecat¹ (22). 23 Părere proastă despre ceva sau despre sine Si: judecat¹ (23). 24 Gândire într-un anumit fel Si: judecat¹ (24). 25 Tragere la răspundere a cuiva Si: judecat¹ (25). 26 Certare. 27 (Înv) Bătaie. 28 (Trs) Conținere.

JUDECARE, judecări, s. f. Acțiunea de a judeca și rezultatul ei; părere sau judecată formată asupra cuiva sau a ceva. Bălcescu era unic în epoca lui prin concepția materialistă care îl călăuzea în judecarea faptelor istorice. SADOVEANU, E. 50. Această critică modernă conține și ea, în mod implicit, aprecieri și judecări. GHEREA, ST. CR. III 142.

judicare^[1] sf vz judecare modificată

judecare s. f., g.-d. art. judecării; pl. judecări

judecare s. f., g.-d. art. judecării; pl. judecări

judecare s. f., g.-d. art. judecării; pl. judecări

JUDECARE s. v. chibzuire.

judecare s.f. chibzuire, gândire, <fig.> cântărire, cumpănire, drămuire. Judecarea celor întâmplate a durat destul de mult.

JUDECARE s. chibzuire, deliberare, gîndire, (fig.) cumpănire, drămuire. (După o ~ îndelungată...)

ADHUC SUB IUDICE LIS EST (lat.) procesul este în curs de judecare – Horațiu „Ars poetica”, 78. Referire la originea controversată a distihului elegiac. Indică, în genere, o chestiune neelucidată.

Adhuc sub iudice lis est (lat. „Procesul este încă la jurați” – adică: nu s-a clarificat) – E un emistih al lui Horațiu, din Ars poetica (versul 78). Poetul, cercetînd obîrșia elegiei, consideră că problema nu e încă lămurită, continuînd să mai existe controverse privind originea acestui gen de versuri. Expresia s-a extins și a ajuns să indice orice problemă care n-a fost definitiv soluționată; un acord care nu s-a încheiat, sau un proces care se judecă în continuare. „Familia Listomère, cu toate că nu capitula, răminea cel puțin neutră și recunoștea tacit puterea ocultă a congregației. Procesul însă rămînea pe de-a întregul sub iudice” (Balzac, Vicarul din Tours, Espla 1956, vol.II, pag. 213). Limba germană și-a construit o expresie proprie: Darüber sind die Gelehrten noch nicht einig (În această privință învățații nu s-au înțeles încă). LIT.