judecător, ~oare [At: PSALT. SCH. 3/3 / V: (înv) ~riu sm, (reg) giu~ / Pl: ~i, ~oare / E: judeca + -tor] 1 smf / Funcționar de stat, numit sau ales, care soluționează pe calea justiției procesele, prin pronunțarea unei hotărâri Si: (înv) jude (12), județ (5), (iuz) dregător. 2 smf (Îs) ~ de pace (sau de ocol) Magistrat care conduce o judecătorie (4) de pace. 3 smf (Îs) ~ de instrucție Judecător (1) de tribunal cu însărcinarea specială de a face instrucția în materie penală. 4 smf (Înv; îs) ~ de ședință Judecător (1) de tribunal care judecă în ședință. 5-8 smf Funcție de judecător (1-4). 9-12 sm Bărbat care îndeplinește funcția de judecător (5-8). 13 sm (La vechii evrei) Magistrat suprem și șef militar care a activat de la moartea lui Moise până la începutul domniei lui Saul. 14 sm (În Biblie; îs) Cartea ~ilor Istorie a judecătorilor (5), precedată de o expunere a situației politice și religioase. 15 sm (Înv; îs) Dreptul ~ Dumnezeu. 16-20 sf Judecătoreasă (5-8). 21 smf Persoană solicitată să-și spună părerea într-o problemă în vederea stabilirii adevărului. 22 smf (Spt) Arbitru. 23 sf (Înv; iuz) Judecată (1).

JUDECĂTOR, judecători, s. m. 1. Funcționar al statului care are ca sarcină principală soluționarea pe calea justiției a proceselor prin pronunțarea unei hotărîri. V. magistrat. Judecătorul m-a luat în primire, m-a îndreptat într-un iatac cu miros de mere, șerbet și flori uscate. C. PETRESCU, S. 184. Judecător la Slatina, iubit de slătineni, Cănuță a ieșit băiat bun. BASSARABESCU, S. N. 14. Se înfățoșează înaintea judecătorului și încep a spune împrejurarea din capăt. CREANGĂ, A. 146. 2. Persoană care își dă părerea (adesea la rugămintea părților) într-o chestiune; arbitru. Să le fie judecător înfumuratul de Midas. ISPIRESCU, U. 109. ♦ (Sport; învechit) Persoană care supraveghează respectarea regulilor jocului; arbitru. Iată domnul P., unul din judecătorii cîmpului. Domnul P. ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții. NEGRUZZI, S. I 40.

JUDECĂTOR ~i m. 1) Jurist angajat oficial pentru soluționarea proceselor judiciare din cadrul unei instanțe judecătorești. 2) Persoană solicitată să-și spună în mod obiectiv părerea într-o chestiune controversată sau într-o cauză; arbitru. 3) rar Persoană calificată în arbitrarea unor jocuri sportive; arbitru. /a judeca + suf. ~ător

judecător m. cel ce judecă, care are dreptul de a judeca; judecător de pace (de ocol), magistrat însărcinat a judeca sumar diferendele de puțină importanță și a împăciui pe particulari; judecător de instrucțiune, magistrat însărcinat a cerceta crimele și delictele, a culege probele sau indiciile și a face să se aresteze pe preveniți.

judecătór m. Magistrat însărcinat să facă dreptate: eliasțiĭ eraŭ judecătoriĭ publicĭ ai Ateneĭ. Arbitru: a alege pe cineva drept judecător. Judecător de pace (saŭ: de ocol), magistrat care judecă procese micĭ și încearcă să împace părțile. Judecător, de instrucțiune saŭ judecător instructor, care cercetează crimele și delictele, pune să se aresteze prevenițiĭ și adună probele relative la cauza lor. V. jurător.

giudecător, ~oare smf vz judecător

judecătoriu sm vz judecător

Judecători pl. 1. nume dat la Evrei căpeteniilor cari guvernară poporul dela Moise până la Samuel (1554-1080 a. Cr.); 2. carte din Vechiul-Testament ce conține istoria Evreilor sub judecători.

judecător s. m., pl. judecători

judecător s. m., pl. judecători

judecător s. m., pl. judecători

JUDECĂTOR s. 1. (JUR.) (înv.) jude, județ, (înv., în Transilv.) tăblaș. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)

judecător, -oare s.m., s.f. I (jur.) 1 s.m.,s.f. judecătoreasă, <rar> judecătoriță, <înv. și reg.> logofăt, rat, tăblaș, <înv.> criminalion, ecdicon, jude, judeceasă, județ, <arg.> dican, patrafir, țap negru. Cazul a fost preluat de un judecător incoruptibil. 2 s.m. (în trecut) judecător de ocol = judecător de pace = om de pace, pacient. Judecătorul de pace era magistratul care conducea o judecătorie de pace. II s.m. 1 arbitru, <grec.; înv.> eretocrit. În această dispută științifică le-a fost judecător un mare specialist în domeniu. 2 (art.; relig.; nm. pr.) Judecătorul Suprem = Atotbiruitorul (v. atotbiruitor), Atotcunoscătorul, Atotcuprinzătorul, Atotînțelegătorul, Atotputernicul (v. atotputernic), Atotrăbdătorul, Atotștiutorul (v. atotștiutor), Atotvăzătorul (v. atotvăzător), Atotvoitorul, Atotziditorul, Cel de Sus. Cel Viu, Creatorul (v. creator), Creatorul Suprem (v. creator), Demiurgul (v. demiurg), Divinitatea (v. divinitate), Domnul (v. domn), Dumnezeirea (v. dumnezeire), Dumnezeu, Eternul (v. etern), Ființa Supremă (v. ființă), Împăratul (v. împărat), Omnipotentul (v. omnipotent), Omniscientul (v. omniscient), Părintele Ceresc (v. părinte), Părintele Milostiv (v. părinte), Părintele Veșnic (v. părinte), Preabunul, Preaînaltul (v. preaînalt), Preaputernicul (v. preaputernic), Pronia (v. pronie), Providența (v. providență), Puternicul(v. puternic), Stăpânul (v. stăpân), Tatăl (v. tată), Ziditorul (v. ziditor), <livr.> Arhitectul Suprem (v. arhitect), Verbul (v. verb), <rar> Mirele Suprem (v. mire), Zeitate, Sântul (v. sânt), Sfântul (v. sfânt), <înv.> Atotțiitorul, Despuietorul (v. despuietor), Făptoriul, Gospodin, Părintele Luminii (v. părinte), Strașnicul (v. strașnic), Tatăl Luminilor (v. tată), Tvoreț, Vecinicul împărat (v. vecinic), Vecinicul Părinte (v. vecinie), Zeu,<grec.; înv.> Promitie. Slăvesc pe Judecătorul Suprem care a dat naștere cerului și pământului. III s.f. (înv.) v. Judecătorie.

JUDECĂTOR s. 1. (JUR.) (înv.) jude, județ, (înv., în Transilv.) tăblaș. 2. arbitru, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)

judecător, judecători s. m. Funcționar care are atribuția de a soluționa procesele în cadrul unei instanțe judecătorești. ◊ Marele judecător sau judecătorul suprem, dreptul judecător = Dumnezeu. -Din judeca + suf. -ător.

APUD BONUM IUDICEM ARGUMENTA PLUS QUAM TESTES VALENT (lat.) în fața unui judecător bun, argumentele valorează mai mult decât martorii – Cicero, „De republica”, I, 38, 59.

NEMO IUDEX IN CAUSA SUA (lat.) nimeni nu este judecător în propriul său proces – Adagiu din dreptul roman. Nu poți fi imparțial în judecarea propriei cauze.

Judecători mai sînt doar la Berlin, sau mai simplu: „Sînt judecători la Berlin” – Se spune că vorba aceasta vine de la o întîmplare autentică. Frederic al II-lea, regele Prusiei (1712-1786), voia să-și mărească parcul castelului său de la Sans-Souci. Pe locul însă unde suveranul intenționa să-și extindă grădina se afla o moară. Frederic l-a chemat pe morar și i-a propus să i-o cumpere. Morarul n-a vrut să i-o vîndă. Și atunci regele l-a avertizat că i-o poate lua cu forța. La care morarul i-a răspuns cu o dulce naivitate: „Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”. Prescurtată, fraza a devenit celebră și e invocată ori de cîte ori cineva vrea să susțină că totuși forța nu va putea încălca dreptul său. Cuvintele morarului sînt citate adesea în franțuzește: „Il y a des juges à Berlin”, datorită scriitorului francez François Andrieux. Contemporan cu Frederic, el a pus povestirea în rime, într-un mic poem intitulat „Morarul de la Sans-Souci” și din care au mai intrat în literatură și alte versuri izbutite, ca de exemplu următoarele două, cuprinzînd o puternică înțepătură la adresa regilor: „Ce sont là jeux de prince: On respecte un moulin, on vole une province”. (Iată-o toană princiară: Respectă o moară și jefuiește o țară). IST.

JUDECĂTOR boier, dican, întrebător, patrafir, țap negru.