16 definiții pentru jurământ

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURĂMÂNT, jurăminte, s. n. 1. Afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă în care este invocată divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte; jur3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria (față de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, făgăduială fermă de a face ceva. – Lat. juramentum.

JURĂMÂNT, jurăminte, s. n. 1. Afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă în care este invocată divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte; jur3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria (față de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, făgăduială fermă de a face ceva. – Lat. juramentum.

jurământ sn [At: CORESI, EV. 548/18 / V: giu~ / Pl: ~minte, (înv) ~e, ~mente, ~minți[1] / E: ml juramentum] 1 Afirmare, promisiune solemnă, adesea prin invocarea divinității, de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte. 2 (Spc; îe) A-i da cuiva ~ A da cuiva dreptul de a se jura. 3 (Îs) Sub prestare de ~ Declarație întărită prin jurământ (1). 4 Angajament solemn, exprimat printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria față de popor, de stat etc. 5 (Îe) A depune ~ul A se angaja în mod solemn în fața unei autorități de a îndeplini cu fidelitate funcția acordată. 6 (Pgn) Promisiune fermă de a face ceva. 7 (Pop) Blestem. corectat(ă)

  1. Formele de plural neaccentuate în original — LauraGellner

JURĂMÂNT jurăminte n. 1) Promisiune solemnă făcută de cineva, de regulă în public, printr-o formulă fixă (cu invocarea divinității sau a unei valori morale recunoscute). 2) Angajament solemn față de stat sau de popor, pronunțat de o persoană în public, într-o formulă fixă. 3) Promisiune fermă. /<lat. juramentum

jurământ n. afirmațiune sau promisiune solemnă, luând de martur pe D-zeu, cele sfinte sau propria-i onoare: a face, a depune jurământ. [Lat. JURAMENTUM].

giurământ sn vz jurământ

JURĂMÎNT, GIURAMÎNT (pl. -minte) sn. Afirmațiune sau făgăduială făcută luînd ca martur pe Dumnezeu, cele sfinte sau ceea ce are cineva mai scump, ceea ce venerează mai mult: a da, a deferi, a depune ⁓; a face (un) V; a-și călca ⁓ul; ⁓ strîmb; de jurămînt să fugi, măcar de vei vrea să juri și drept (PRV.-MB.) [lat. juramentum].

JURĂMÎNT, jurăminte, s. n. Afirmare, făgăduială solemnă, făcută adesea printr-o anumită formulă; legămînt. Nici nu poate da de știre, fiind legat cu jurămînt. SADOVEANU, F. J. 216. Na! așa trebuie să pățească cine calcă jurămîntul. CREANGĂ, P. 278. Jurămînt îți fac din suflet. CONACHI, P. 102.

jurămînt n., pl. inte și (vechĭ) urĭ (lat. juramentum, it. giuramento, pv. jurament, fr. juremeut, sp. pg. juramento). Afirmațiune saŭ promisiune solemnă pin care-l ĭeĭ martur pe Dumnezeŭ, cele sfinte, onoarea orĭ altceva: a face, a depune jurămînt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jurământ s. n., pl. jurăminte

jurământ s. n., pl. jurăminte

jurământ s. n., pl. jurăminte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JURĂMÂNT s. 1. legământ, (înv. și reg.) juruință, (reg.) jur, (înv.) jurare. (Și-a respectat jurământul.) 2. jurământ fals v. sperjur; jurământ mincinos v. sperjur.

jurământ s.n. 1 (de obicei constr. cu vb. „a ține”, „a respecta”, „a călca”) legământ, <înv. și reg.> făgădaș, făgădeț, juruință, <reg.> jur3, <înv.> făgăduință, jurare. S-a supărat pe el pentru că nu și-a ținut jurământul. 2 (jur.; în legislațiile care admit jurământul ca mijloc de probă) jurământ fals = jurământ mincinos = sperjur, <înv.> sperjurare, <grec.; înv.> epiorchie. O persoană este pedepsită de lege pentru jurământ fals.

JURĂMÎNT s. legămînt, (înv. și reg.) juruință, (reg.) jur, (înv.) jurare. (Și- a respectat ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

jurământ, sau autoimprecație-legământ. Caracteristica lexico-gramaticală a j. este că autoimprecația se exprimă într-o principală însoțită totdeauna (efectiv, prin subînțelegere ori chiar elipsă) de o subordonată condițională, menită să exprime circumstanța care motivează j. Este ilustrativ exemplul oferit de Racine (jurământul unui captiv din Babilon, de a nu uita niciodată Ierusalimul) (I): „Cum vom cânta cântare Domnului pe pământ străin? Dacă te voi uita, Jèrusalime, să mi se usuce mâna; limba să mi se usuce în gură, dacă nu-mi voi mai aduce aminte de tine.” În vorbirea comună se folosesc și formule de jurământ vulgare, ironizate de Caragiale („Să n-am parte de Zoițica” ș.a.).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Jurămîntul lui Hannibal – jurămînt de ură veșnică împotriva romanilor, pe care Hannibal, silit de tatăl său Hamilcar, l-a depus în fața altarului, la vîrsta de 9 ani. Desemnează o obligație sfîntă ce nu trebuie uitată toată viața. „Și jură feciorul astfel/ Cum jurat-a Hannibal/” (H. Heine, poemul Atta Troll, cap. X). IST.

Intrare: jurământ
jurământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jurământ
  • jurământul
  • jurământu‑
plural
  • jurăminte
  • jurămintele
genitiv-dativ singular
  • jurământ
  • jurământului
plural
  • jurăminte
  • jurămintelor
vocativ singular
plural
giurământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giurământ
  • giurământul
plural
  • giurăminte
  • giurămintele
genitiv-dativ singular
  • giurământ
  • giurământului
plural
  • giurăminte
  • giurămintelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jurământ, jurămintesubstantiv neutru

  • 1. Afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă în care este invocată divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte; jur. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Nici nu poate da de știre, fiind legat cu jurămînt. SADOVEANU, F. J. 216. DLRLC
    • format_quote Na! așa trebuie să pățească cine calcă jurămîntul. CREANGĂ, P. 278. DLRLC
    • format_quote Jurămînt îți fac din suflet. CONACHI, P. 102. DLRLC
  • 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria (față de popor, de stat etc.). DEX '09 MDA2 DEX '98 NODEX
    • chat_bubble A depune jurământul = a se angaja în mod solemn în fața unei autorități de a îndeplini cu fidelitate funcția acordată. MDA2
  • 3. Promisiune, făgăduială fermă de a face ceva. DEX '09 MDA2 DEX '98 NODEX
  • 4. popular Blestem. MDA2
    sinonime: blestem
  • comentariu învechit Plural și: jurământe, jurămente, jurăminți. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.