lacună¹ sf [At: HELIADE, D. J. 181/40 / Pl: ~ne / E: fr lacune, lat lacuna] 1 Întrerupere involuntară și penibilă într-un text, în înlănțuirea unor fapte, a unor idei Si: lapsus (4). 2 Spațiu gol în interiorul unui corp. 3 (Fig) Ceea ce lipsește pentru ca un lucru să fie bun, desăvârșit Si: lapsus (5). 4 (Blg) Cavitate în țesutul celular sau în spațiul intercelular.

LACUNĂ, lacune, s. f. Ceea ce lipsește pentru ca un lucru să fie complet; gol, lipsă; întrerupere într-un text. Cele 40 de zile... fac azi în amintirea mea o lacună curioasă. GALACTION, O. I 240. Profitai de răgazurile ce-mi da temporizările procesului de faliment al editorului spre a împlini multe lacune ce constatasem, spre a pune opera mea... în deplinul curent al științei actuale. ODOBESCU, S. III 639.

LACUNĂ s.f. 1. Spațiu gol în continuitatea unui corp. ♦ Lipsă. ♦ Întrerupere într-un text. 2. (Fiz.) Nod al unei rețele cristaline, din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. 3. (Geol.) Lipsa depozitelor sedimentare dintr-o serie stratigrafică, datorită exondării sau eroziunii unor strate. [< fr. lacune, it., lat. lacuna].

LACUNĂ s. f. 1. spațiu gol în interiorul unui corp; lipsă. ◊ (fig.) ceea ce lipsește ca un lucru să fie considerat complet. ◊ întrerupere într-un text. 2. spațiu mare umplut cu aer din limbul frunzelor. 3. spațiu prin care trece lichidul circulant la unii viermi și moluște. 4. (fiz.) nod al unei rețele cristaline, din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. 5. lipsa depozitelor sedimentare dintr-o serie stratigrafică, datorită exondării sau eroziunii unor straturi. (< fr. lacune, lat. lacuna)

LACUNĂ ~e f. 1) Spațiu gol în integritatea unui lucru. 2) fig. Omisiune într-un text sau în corpul unei opere. 3) Parte ce lipsește pentru ca ceva să poată fi considerat perfect. /<fr. lacune, lat. lacuna

lacună f. 1. întrerupere în textul unei opere; 2. lipsă de șir.

*lacúnă f., pl. e (lat. lăcúna, d. lacus, lac; it. lacúna și lagúna). Lagună (Rar). Fig. Spațiŭ gol în continuitatea unuĭ corp (de ex., în țesutu celular al plantelor acŭatice). Lipsă, întrerupere într’un text, într’o serie: lacunele Analelor luĭ Tacit. Lipsă, defect: această lege are marĭ lacune.

lacună s. f., g.-d. art. lacunei; pl. lacune

lacună s. f., g.-d. art. lacunei; pl. lacune

lacună s. f., g.-d. art. lacunei; pl. lacune

LACUNĂ s. 1. v. gol. 2. v. omisiune. 3. (FIZ.) vacanță. (~ a unei rețele cristaline.) 4. v. defect.

lacună s.f. I 1 gol², lapsus, lipsă, vid, <fig.> hiat. Lucrarea recent apărută completează o lacună în domeniu. Această situație a apărut din cauza unei lacune legislative. 2 (fiz.) gaură, gol². Lacuna se formează în masa unui corp solid prin punerea în libertate a unui electron atomic de valență. 3 (fiz.) vacanță. Lacuna este nodul unei rețele cristaline din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. 4 (anat.) lacună osteocitară = osteoplast. Lacuna osteocitară este cavitatea substanței fundamentale a osului, care închide celula osoasă derivată din osteoblast. II (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carență, cusur, defect, deficiență, dezavantaj, imperfecțiune, insuficiență, lipsă, neajuns¹, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară², viciu, <livr.> pasiune, <rar> defectuozitate, <înv. și pop.> rău, <pop. și fam.> boală, meteahnă, <fam.> hibă, <reg.> ciucă, fălincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greșeală, jitie¹, lichea, nedesăvârșire, neputință, răutate, slăbie¹, smintă, <fig.> breșă, fisură, plagă, scorie, <fig.; pop. și fam.> beteșug, <fig.; fam.> codiță. Lacunele lui educaționale sunt evidente.

LACUNĂ s. 1. gol, lipsă. (Completează ~ele.) 2. (FIZ.) vacanță. (~ a unei rețele cristaline.) 3. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Un om cu multe ~.)

Lacună ≠ perfecțiune

lacună stratigrafică (engl.) interval cronostratigrafic absent în cadrul unei succesiuni stratigrafice locale sau regionale, evidențiat prin metode de datare relativă sau absolută. L.s. poate fi datorată nedepunerii sedimentelor, eroziunii subacvatice sau eroziunii subaeriene a dep. acumulate. Sin. hiatus. V. și discordanță stratigrafică. (V.M.)