19 definiții pentru larmă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LARMĂ s. f. 1. Zgomot mare; gălăgie. ♦ Fig. (Rar) Frământare, zbucium. 2, (înv.) Alarmă. – Din magh. lárma, sb. larma.

larmă sf [At: ȘINCAI, HR. I, 198/29 / Pl: ~me, (înv) lărmi / E: mg lárma, srb lärma] 1 (Înv; după verbele „a da”, „a face”) Semnal prin care se chemau ostașii la arme sau prin care se anunța apropierea dușmanului Si: alarmă (1), (înv) larmăt (1). 2 (Înv; în construcții cu verbul „a fi”) Stare de neliniște provocată de apropierea dușmanului, de ivirea unui pericol etc. Si: (înv) larmăt (2). 3 (Îrg) Ceartă (1). 4 (Îvp; îe) A face ~ asupra cuiva A certa. 5 Gălăgie. 6 (Îe) A face (sau a stârni) ~ în jurul (sau împrejurul) cuiva (sau a ceva) A produce senzație. 7 (Fig) Agitație (2). 8 (Fig; rar) Frământare (12).

LARMĂ, (rar) larme, s. f. 1. Zgomot mare; gălăgie. ♦ Fig. (Rar) Frământare, zbucium. 2. (Înv.) Alarmă. – Din magh. lárma, scr. larma.

LARMĂ, (rar) larme, s. f. 1. Zgomot mare, gălăgie. În ograda gospodăriei colective era larmă și forfot. CAMILAR, TEM. 399. Se deșteptaseră pe pămătufurile înalte și privighetorile de baltă cu fluierături și larmă. SADOVEANU, N. F. 61. Tresar... aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n stejeriș; Pun mîna repede pe armă Si iau pădurea-n curmeziș. IOSIF, P. 66. ◊ (În legătură cu verbul «a face») Dar ce-ai pățit mă... de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă? CREANGĂ, P. 304. Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83. Fă-ți idee de larma ce poate să facă în codru și mai ales în munți vreo două sute de oameni și vreo treizeci de cîini. BOLINTINEANU, O. 330. ♦ Fig. (Rar) Frămîntare, zbucium. Versurile curgeau tremurat, unul după altul, dominînd larmele extraordinare din ființa lui. CAMILAR, N. I 140. 2. (Învechit) Alarmă. Țara suna de crunte larme. ALECSANDRI, P. III 327. Toți oșteni fruntași ce-n larme Au fost în mai multe dăți. NEGRUZZI, S. II 74.

LARMĂ ~e f. Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); gălăgie; zarvă. [G.-D. larmei] /<sb. larma, ung. lárma

larmă f. sgomot mare: și atâta larmă făcură ISP. [Serb. LARMA; v. alarmă].

lármă f., pl. e (ung. larma, pol. larm, sîrb. larma, d. germ. lärm, care vine d. fr. alarme, alarmă). Barb. Gălăgie, tărăboĭ, tumult (zgomot de vocĭ). – La uniĭ și lármăt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

larmă s. f., g.-d. art. larmei

larmă s. f., g.-d. art. larmei

larmă s. f., g.-d. art. larmei; pl. larme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LARMĂ s. 1. v. hărmălaie. 2. v. zgomot.

LARMĂ s. v. alarmă.

larmă s.f. I 1 gălăgie, hărmălaie, huiet, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, alai, chiote (v. chiot), larmăt, strigare, <înv. și pop.> toi2, vorbă, <pop. și fam.> chiloman, <pop.> vraiște, zuzet, <fam.> caterincă, hai, haloimăs, harababură, muzică, răcnet, tămbălău, vorbărie, zăpăceală, <înv. și reg.> holcă, zai1, zurba, <reg.> chirfoseală, dăndănaie, glagomă, halagea, halcă2, haraiman, harhăt, hălălaie, hărăbor, hărhălaie, hoandră, horhot, hotrocol, landră, langră, lavră, loloază, lolotă1, rangăt, răncot, sfarogeală, tală, tălălău2, toiet, toloboată, tololoi1, vartă1, vică, zarvăt, <înv.> cramură, dandana, dănănaie, gâlceavă, neodihnă, tulbureală, turbă3, voroavă, vreavă, <fig.; pop. și fam.> nuntă, tam-tam, <fig.; pop.> gură, horă1, <fig.; fam.> balamuc, bâlci, circ, panaramă, teatru, <fig.; înv.> calabalâc, <fig.; deprec. sau peior.> țigănie, <fig.; peior.> show, <arg.> farandolă, halima2, nasulie (v. nasuliu), șucăr. În piață era o larmă de nedescris. 2 freamăt, gălăgie, tumult, turbulență, vuiet, vuire, zgomot, <reg.> rohot. Larma străzii pătrunde prin ferestre. 3 (pop. și fam.) v. Agitație. Frământare. Tulburare. Vâlvă. Zarvă. 4 (pop.) v. Altercație. Animozitate. Ceartă. Conflict. Contențiune. Dezacord. Dezbinare. Diferend. Discordie. Discuție. Disensiune. Dispută. Divergență. Gâlceavă. Încontrare. Învrăjbire. Litigiu. Neînțelegere. Vrajbă1. Zâzanie. 5 (înv.; adesea constr. cu vb. „a da” sau „a suna”) v. Alarmă. Alertă. II fig. agitare, agitație, excitație, frământare, îngrijorare, neastâmpăr, neliniște, zbucium, zbuciumare, <fig.> alarmă, convulsie, efervescență, furtună, trepidație, vibrare, vibrație, zbatere, zvârcolire, <fig.; livr.> ebuliție, <fig.; astăzi rar> zdruncinare, <fig.; rar> combustie, vânturare, <fig.; pop.> zdruncin. Este într-o permanentă stare de larmă interioară din cauza neajunsurilor vieții.

LARMĂ s. 1. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era o ~ de nedescris.) 2. freamăt, gălăgie, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?)

larmă s. v. ALARMĂ.

Larmă ≠ tăcere, tihnă, liniște

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

larmă (larme), s. f.1. (Înv.) Alertă, alarmă. – 2. Gălăgie, tărăboi, zgomot mare. Germ. Alarm (< it. all’arme), prin intermediul sl. (pol., sb., cr. larma), sau al mag. lárma (Cihac, II, 165; Gáldi, Dict., 179). Este un dublet al lui alarmă, s. f., din fr. alarme. Sec. XVIII. – Der. lărmălău, s. n. (Trans., gălăgie), sing. reconstituit din pl. lărmălaie, cf. hărmălaie; lărmui, vb. (înv., a alarma; a face zgomot); lărmuitor, adj. (zgomotos).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

larmă, larme, s.f. – (reg.) Gălăgie, tărăboi, zgomot: „Și fata aude, la spatele ei, larmă mare” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 129). – Din magh. lárma „gălăgie” (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) sau pol., srb. larma (DER, DEX, MDA) < germ. Alarm < it. allárme (DER).

larmă, larme, s.f. – Gălăgie, zgomot; zarvă, hormot, holcă. – Din magh. lárma, srb. larma (< germ. Lärm).

Intrare: larmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • larmă
  • larma
plural
  • larme
  • larmele
genitiv-dativ singular
  • larme
  • larmei
plural
  • larme
  • larmelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

larmă, larmesubstantiv feminin

  • 1. Zgomot mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În ograda gospodăriei colective era larmă și forfot. CAMILAR, TEM. 399. DLRLC
    • format_quote Se deșteptaseră pe pămătufurile înalte și privighetorile de baltă cu fluierături și larmă. SADOVEANU, N. F. 61. DLRLC
    • format_quote Tresar... aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n stejeriș; Pun mîna repede pe armă Si iau pădurea-n curmeziș. IOSIF, P. 66. DLRLC
    • format_quote Dar ce-ai pățit mă... de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă? CREANGĂ, P. 304. DLRLC
    • format_quote Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83. DLRLC
    • format_quote Fă-ți idee de larma ce poate să facă în codru și mai ales în munți vreo două sute de oameni și vreo treizeci de cîini. BOLINTINEANU, O. 330. DLRLC
    • 1.1. figurat rar Frământare, zbucium. DEX '98 DLRLC
      • format_quote Versurile curgeau tremurat, unul după altul, dominînd larmele extraordinare din ființa lui. CAMILAR, N. I 140. DLRLC
  • 2. învechit Alarmă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: alarmă
    • format_quote Țara suna de crunte larme. ALECSANDRI, P. III 327. DLRLC
    • format_quote Toți oșteni fruntași ce-n larme Au fost în mai multe dăți. NEGRUZZI, S. II 74. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.