lăbărțat, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~bâr~ / Pl: ~ați, ~e / E: lăbărța] 1 (D. îmbrăcăminte, țesături) Care s-a lărgit în mod exagerat Si: (reg) lăbărțos (1). 2 (Pex; d. îmbrăcăminte, țesături) Deformat. 3 (D. trup, părți ale trupului) Care s-a umflat și atârnă Si: (reg) lăbărțos (3). 4 (D. convoaie, grupuri etc.) Care se întinde neregulat Si: (reg) lăbărțos (4). 5 (Fam; d. oameni) Care s-a întins în mod neplăcut Si: (reg) lăbărțos (5). 6 (D. scris) Cu litere prea mari și distanțate Si: (reg) lăbărțos (6). 7 (D. cărți, opere literare, stil) Lipsit de concizie Si: prolix, (fam) diluat, (reg) lăbărțos (7). 8 (Fig; d. gesturi, atitudini, stări de spirit) Necoordonat. 9 (Pex; fig; d. gesturi) Larg. 10 (Fig; d. strigăte, chiote etc.) Lipsit de vigoare Si: (reg) lăbărțos (8). 11 (Fig; d. vorbire, cântec) Tărăgănat. 12 (Reg; fig; d. oameni) Îngâmfat.

LĂBĂRȚAT, -Ă, lăbărțați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a stricat forma, care s-a lărgit prea mult. V. deformat. Unul cu haine roase și lăbărțate. PAS, Z. I 151. ◊ Fig. Alt căruțaș, unul voinic, lăbărțat din picioare ca un rățoi. CAMILAR, N. II 321. Purta îmbrăcămintea de paiață, Pe-un trup de broască, slab și lăbărțat. LESNEA, I. 46. ◊ (Substantivat) Brațe voinice îl țineau zdravăn și lăbărțatul răcnea. CAMILAR, N. II 321. ♦ (Despre scris) Cu litere late, nelegate, prea distanțate. (Adverbial) În cîteva locuri, mîini fricoase au tras desenuri în fugă: un nas, sub care scrie lăbărțat «nasul lui Procopie». BASSARABESCU, S. N. 101. 2. Fig. (Despre gesturi) Lipsit de vigoare, moale, neprecizat. Un gest lăbărțat al mîinii, ca o făgăduială pentru viitor. ARDELEANU, D. 34. ♦ (Despre stil) Lipsit de conciziune, cu dezvoltări prea mari, umflat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Rar, tărăgănat. Glasul muzical, răsfățat, puțin cam lăbărțat al Zoei lăsă un ecou îndelung în tăcere. DUMITRIU, N. 107.

LĂBĂRȚAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SE LĂBĂRȚA. 2) (despre scris) Care este neglijent și cu distanțe prea mari între litere. 3) (despre stil) Care se caracterizează prin amănunte de prisos. 4) (despre vorbire) Care este rar și monoton; tărăgănat. 5) (despre mers) Care este lipsit de eleganță; greoi și legănat. /v. a se lăbărța

lăbărțat a. 1. destins, moale, lăsat în jos: are gura lăbărțată PANN; 2. fig. destrămat: cu hăinuța lăbărțată PANN. [Alterat poate din răbălțat, destins (v. bălțit)).

lăbârțat, ~ă a vz lăbărțat

LĂBĂRȚAT adj. v. întins.

lăbărțat, -ă adj. I 1 (despre obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) întins², larg, lărgit, lățit, <înv. și pop.> dezmățat. Lăbărțată, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 2 (despre corpul oamenilor sau despre părți ale acestuia) <reg.> libernițit. Are o față urâtă din cauza fălcilor lăbărțate. II fig. 1 (în opoz. cu „rapid”; despre vorbire) rar, tărăgănat. Vorbirea lăbărțată este enervantă. 2 (mai ales despre gesturi, mișcări ale oamenilor) dezarticulat¹, dezordonat, haotic. Vorbește tare, făcând gesturi lăbărțate. Are mersul lăbărțat. 3 (pop.; despre limbă, stil, exprimare, gândire, expuneri etc.) v. Descusut. Dezlânat. Deznodat. Diluat. Prolix,

LĂBĂRȚAT adj. lărgit. (Haină ~.)