măreț, ~eață [At: CORESI, EV. 388 / Pl: ~i, ~e / E: mări¹ + -eț] 1 a (Pop; adesea în construcții cu verbe ca „a se ține”, „a sta”, „a se arăta”) Mândru. 2 a (Pop) Trufaș. 3 a Care trezește admirație, care impresionează Si: falnic, grandios, magnific, maiestos, (nob) mărinimos (4). 4 a Important. 5 av În mod solemn. 6 av Fastuos.

MĂREȚ, -EAȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație; falnic, grandios, impunător, magnific. Treceai prin văile afunde, încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Dascălul acesta lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ (Adverbial, rar) Bogat, luxos. Caragea căuta să adune cît mai curînd o avere cu care să poată trăi măreț în străinătate. GHICA, S. 37. 2. (Învechit și regional) Mîndru, semeț, arogant, fudul. Măgaru s-a făcut măreț și îngîmfat. DONICI, F. 44. ◊ (Adverbial) Uneori ieșea în straiele-i frumoase și pășea măreț pe uliță, avînd în mînă o cîrjă de protopop. SADOVEANU, E. 116.

MĂREȚ ~eață (~eți, ~ețe) 1) Care impresionează prin aspect, proporții sau prin perfecțiunea însușirilor sale; impunător; grandios; monumental. 2) depr. (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; îngâmfat; încrezut; fudul; semeț; mândru; falnic; înfumurat. /a mări + suf. ~eț

măreț a. 1. care are ceva mare în sine: oraș măreț; 2. fig. foarte frumos: priveliște măreață; 3. care se crede mare.

măréț, -eáță adj., pl. f. ețe (d. mare și suf. eț). Strălucit, magnific, impunător: armată măreață. Strălucit, glorios: mărețele războaĭe ale luĭ Ștefan cel Mare. Rar. Mîndru, trufaș: om măreț. Adv. În mod măreț: armata se desfășura măreț.

măreț adj. m., pl. măreți; f. măreață, pl. mărețe

măreț adj. m., pl. măreți; f. măreață, pl. mărețe

măreț adj. m., pl. măreți; f. sg. măreață, g.-d. art. măreței, pl. mărețe

MĂREȚ adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.

MĂREȚ adj. 1. v. grandios. 2. grandios, impunător, maiestos, (rar) august. (Imagine ~eață.) 3. fastuos, grandios, splendid, strălucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 4. v. falnic. 5. grandios, maiestos, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte ~eață.)

MĂREȚ adj. 1. grandios, impozant, impunător, maiestos, monumental, splendid, superb, (rar fig.) trufaș. (Un palat ~.) 2. grandios, impunător, maiestos, (rar) august. (Imagine ~.) 3. grandios, splendid, strălucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 4. falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestos, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mîndru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vîrfurile ~ ale munților.) 5. grandios, maiestos, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte ~.)

măreț adj. v. FUDUL. GRANDOMAN. INFATUAT. ÎNCREZUT. ÎNFUMURAT. ÎNGÎMFAT. MEGALOMAN. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. VANITOS.

MĂRÉȚ, -EAȚĂ adj. 1. (Învechit și popular ; popular adesea în construcții cu verbe ca „a se ține”, „a sta”, „a se arăta”) Mîndru, semeț ; îngîmfat, trufaș, orgolios. Că necurat e de la Dumnezeu tot trufașul cela cu inima măreață. CORESI, EV. 388, cf. 94, 310. Foca [era] măreț, mîndru, rău de tot. MOXA, 374/38. Des piiarde-vei, Doamne, budze-nșelătoare, Limba cea măreață de rău grăitoare. DOSOFTEI, PS. 37/14. În loc de măreț, fii smerit (a. 1689). GCR I, 285/30. Domnul măreț și iute la mînie și iubitor la bătăi (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 234/33. [Era] măreț, lăuduros de multe cuvinte. BUDAI-DELEANU, T. V. 110, cf. ȚICHINDEAL, F. 173/22, DRĂGHICI, R. 175/15. Magariu s-au făcut măreț și îngîmfat. DONICI, F. I, 37/11, cf. CONACHI, P. 283, 290. Pe o sofa sta, în semiobscuritate, o cocoană măreață, care mă privea din ce în ce mai compătimitor. BRĂESCU, A. 175. Rece, măreață, privea pe toți de sus. BART, E. 114. Rădițâ cu părul creț, Ce te ții așa măreț? JARNIK-BÎRSEANU, D. 403, cf. 168, 432, SEVASTOS, N. 96, MAT. FOLK. 501. Drăguțul ți-e albeneț, Ca și gura la horneț, Nu se ține-așa măreț. BUD, P. P. 56, cf. 49. Să ține măreață. ALR II 3 702/848, cf. 3 722/784. Stă măreț. ib. 3 723/727, cf. 3 723/836. Cînd faptele îți sînt mici, urît să te arăți măreț. ZANNE, P. VIII, 379. ◊ (Substantivat) Necurat. . . iaste înaintea luDumnezeu tot mărețul cu inima. CORESI, EV. 13. Dumnezeu stă împrotivă măreților, iară smeriților le dă mila sa. N. TEST. (1648), 186^r/1. ◊ (Adverbial) Era fălos din firea lui părintele Buligă. Uneori ieșea în straiele-i frumoase și pășea măreț pe uliță. SADOVEANU, E. 116. Ieșea badea pe uliță Și trecea măreț pe drum. JARNIK-BÎRSEANU, D. 230. 2. Care trezește admirație, care impresionează, care se impune prin calități deosebite, excepționale ; grandios, falnic, maiestos, magnific: a) (despre oameni, p. e x t. despre înfățișarea, acțiunile, manifestările, sentimentele lor) Se deosăbea din celelalte numai cu îmbrăcămintea și cu umbletul ei cel măreț. GORJAN, H. I, 5/2. Ce fire-naltă, măreață! CONACHI, P. 274. Dascălul acesta lua în ochii mei un chip măreț, academic. NEGRUZZI, S. I, 6, cf. 283. Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cît mai măreț s-ar putea. ALEXANDRESCU, O. I, 167. Veniți, năluciri scumpe, dorinți, visuri mărețe. ALECSANDRI, P. I, 124, cf. 120, II, 8, id. T. I, 441. Au găsit cu cale să cheme la adunare și cîțiva țărani fruntași. . . spre a lua parte și ei la facerea acestui măreț și nobil act național. CREANGĂ, A. 161. Vodă s-a oprit în prag. . . și cu glas măreț ne strigă. CARAGIALE, O. IV, 129. Să-ți trăiască și iapa care te face să te arăți așa de măreț. ISPIRESCU, L. 80, cf. MACEDONSKI, O. I, 259. Acolo-n umbră și-n dispreț Îți moare orice gînd măreț. NECULUȚĂ, T. D. 102. Și-n viersuri sînt vorbe mărețe Deși multe-s taină adîncă. PETICĂ, O. 92. Încă de la acest început măreț, poetul dovedea însușirile pe care le-a dezvoltat într-o lungă carieră literară. SADOVEANU, E. 225, cf. id. O. IX, 74, BENIUC, V. 82 Sînt fapte omenești atît de mărețe, încît cuvintele nu izbutesc niciodată să le povestească în toată grandoarea lor. STANCU, U.R.S.S. 194. Sîntem uniți cu popoarele întregii lumi. . . în măreața luptă pentru un viitor pașnic. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 396 ; b) (despre animale și plante) Al lebedei pui este, cînd a venit la viață, Urît; nimic nu spune că va veni o zi In care o să fie o pasăre măreață. BOLINTINEANU, O. 30. Iar voi, vîntuleți, Seara să plîngeți În brazii măreți! id. ib. 81. Copaciul subt care se adumbrise era măreț, și parcă se lupta ca să ajungă la nouri. ISPIRESCU, L. 230. Un plop măreț se ridică spre cer, ca un monument emoționant. BOGZA, C. O. 151 ; c) (despre natură, elementele și fenomenele ei) Tăcere! . . . Întunerec!. . . păreche măreață, fii ai veșnicii nopți! MARCOVICI, C. 8/14. De aș fi fost poet, aș fi privit cu plăcere această scenă măreață a naturei. NEGRUZZI, S. I, 57. O! tablou măreț, fantastic!. . . Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca veșnice făclii. ALECSANDRI, P. III, 18, cf. I, 9. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I, 54, cf. IV, 96, id. N. 66. [Pîrîul] ducînd poate cu sine multe, multe patimi și ahturi omenești, să le înece în Dunărea măreață. CREANGĂ, A. 125. Treceai prin văile afunde, încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. În tăcerea măreață se auzea deodată, ca o goarnă, strigătul unui bîtlan. SADOVEANU, O. I, 146, cf. 59, II, 200. Crește și tu, cîntec din azur, în mărețul răsărit de soare. BENIUC, V, 117. d) (despre date importante, evenimente) O, an, prezis atîta, măreț reformator! ALEXANDRESCU, O. I, 86. Te slăvesc, o! zi măreață, pentru patria-mi iubită. ALECSANMDRI, P. I, 200. An nou, vii calm și măreț peste nevăzutele vămi ale timpului. s ianuarie 1960, 3 ; e) (despre edificii, așezări omenești etc.) S-a înălțat în Roma. . . acea coloană măreață care pricinuieșle încă și în ziua de astăzi mirare tutulor oamenilor de gust. CR (1 833), 43²/46. Mă plimbam în mijlocul mărețului lăcaș. MARCOVICI, C. 15/21. Iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirei, și-n vale să privesc Mărețul turn, trist martur l-al nostru trist apus. ALEXANDRESCU, O. I, 67. O, Venețio, mult măreață! ALECSANDRI, P. I, 185. În columnele-i mărețe trece cîte-o rază mată. EMINESCU, O. IV, 125, cf. 115. Moscova de mîine va fi mai măreață decît Moscova de astăzi. STANCU, U.R.S.S. 101, cf. 100. ◊ (Adverbial) Pe acest luminos soare tu nu-l vei îngădui multă vreme să împârățească măreț asupra universului. MARCOVICI, C. 19/18, cf. id. D. 9/6. Romanul lui Tolstoi merge amplu, măreț, purtînd cu el sute de ființe, ca o mică planetă. IBRĂILEANU, S. L. 71. Venea zburînd spre noi un stol de rațe sălbatice . . . Trecură și se cufundară măreț în vioriul amurgului. SADOVEANU, O. VI, 588. ♦ (Adverbial) În mod solemn. Apoi cînd totul trece... De frații săi de arme Măreț e-nmormîntat. ALEXANDRESCU, O. I, 268. ♦ (Adverbial) Fastuos, luxos. Venit domn pe puțini ani, Caragea căuta să adune cît mai curînd o avere cu care să poată trăi măreț în străinătate. GHICA, S. 37. – Pl.: măreți, -e. – Mări¹ + suf. -eț.