mahmureală sf [At: CARAGIALE, O. VII, 75 / Pl: ~eli / E: mahmur + -eală] 1 Stare a omului care nu s-a trezit complet din beție sau din somn. 2 Proastă dispoziție Si: posomoreală.

MAHMUREALĂ, mahmureli, s. f. Starea celui mahmur, faptul de a fi indispus, fără chef; lipsă de bună dispoziție; indispoziție. Morocănoși, întunecați, triști, umblau prin sat cu fețe pe care nu puteai citi nimic, decît acea mahmureală asemănătoare unei boli. DUMITRIU, V. E. 57. Dacă ți-a trecut mahmureala, spune-mi o vorbușoară bună. CARAGIALE, O. VII 75.

MAHMUREALĂ ~eli f. Stare a celui mahmur. /mahmur + suf. ~eală

mahmureálă f., pl. elĭ, și mahmuríe f. Mahmur, amețeală rămasă după beție saŭ după nedormire. V. cĭumurluĭală.

mahmureală s. f., g.-d. art. mahmurelii; pl. mahmureli

mahmureală s. f., g.-d. art. mahmurelii; pl. mahmureli

MAHMUREALĂ s. (reg.) mahmur, mahmurie. (~ unui om nedormit.)

MAHMUREALĂ s. (reg.) mahmur, mahmurie. (~ unui om nedormit.)

MAHMUREALĂ s. f. 1. Faptul de a fi mahmur, stare caracteristică a omului care nu s-a trezit complet din beție sau din somn; buimăceală, mahmurie, (regional) mahmur (2). Îi pierise mahmureala nesomnului. STANCU, R. A. IV, 105. 2. Proastă dispoziție, posomoreală. Dacă ți-a trecut mahmureala, spune-mi o vorbușoară bună. CARAGIALE, O. VII, 75. Dar mahmureala se risipea repede. I-o limpezea priveliștea lumii întotdeauna încîntătoare și proaspătă pentru el. C. PETRESCU, O. P. I, 168. - Pl.: mahmureli. – Mahmur + suf. -eală.