MILITAR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

militar, ~ă [At: (cca 1800) IORGA, S. D. XII, 130 / V: (pop) mel~, melet~, ~iu, ~ter / Pl: ~i, ~e / E: fr militaire, lat militaris, ger Militar] 1 sm (Îoc civil) Persoană din cadrele armatei sau care își îndeplinește stagiul în armată Si: (înv) cătană, ostaș, (îvp) oștean, soldat. 2-3 a Care aparține (armatei sau) militarilor (1) Si: milităresc (1-2), ostășesc,(îvp) oștenesc. 4-5 a Care se referă (la armată sau) la militari (1) Si: milităresc (3-4), ostășesc, (îvp) oștenesc. 6-7 a Specific (armatei sau) militarilor (1) Si: milităresc (5-6), ostășesc, (îvp) oștenesc. 8 a Făcut după principii proprii armatei. 9 a (Îs) Serviciu (sau stagiu) ori (înv) slujba ~ă Stagiu de armată obligatoriu pentru bărbații valizi. 10 a Pus la dispoziția armatei. 11 a Realizat prin sau de către armată.

MILITAR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care își face stagiul militar; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care sunt obligați să-l presteze toți bărbații valizi ai unei țări. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

MILITAR², -Ă, militari, -e, adj. 1. Care ține de armată; al armatei, ostășesc. În clipa supremă a despărțirii, la vasele militare n-au loc acele scene de îmbrățișări, lacrime, strigăte și gălăgie, care se petrec la plecarea vaselor de pasageri. BART, E. 234. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Constantin Mavrocordat, la 1739, desființa de tot vechea organizare militară a țării. BĂLCESCU, O. I 32. ◊ Serviciu militar = stagiu obligatoriu în armată pentru toți cetățenii valizi. Tren militar = tren care transportă trupe și materiale. Trenul militar e-aici de două zile. VINTILĂ, O. 11. ♦ Care se bazează pe armată. Ofensivă militară. 2. Privitor la război, de război; războinic. [AL. Donici] s-a dus la Petersburg și a intrat în corpul de cadeți. Însă avea el oare vocațiune pentru arta militară? NEGRUZZI, S. I 332.

MILITAR, -Ă adj. Care ține de armată; ostășesc. ◊ Serviciu militar = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ Care se bazează pe armată; care ține de război; războinic. // s.m. Persoană care aparține cadrelor active ale armatei; ostaș. [Cf. fr. militaire, it. militare, lat. militaris, militarius].

MILITAR, -Ă I. adj. care ține de armată; ostășesc. ♦ stagiu ~ = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ care se bazează pe armată; de război. II. s. m. cel care aparține cadrelor active ale armatei. (< fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär)

MILITAR¹ ~ă (~i, ~e) Care ține de armată sau de militari; propriu armatei sau militarilor. Aviație ~ă. ◊ Serviciu ~ durată de instruire a cetățenilor în rândurile forțelor armate. /<fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär

militar a. 1. relativ la răsboiu: artă militară; 2. ce ține de armată: costum militar. ║ m. oștean, soldat.

*militár, -ă adj. (lat. militaris, d. miles, militis, soldat). Ostășesc, relativ la soldațĭ saŭ la ofițerĭ, la armată, la războĭ: haĭne militare, școală militară, preparative militare. Războĭnic, ĭubitor de armată: Romaniĭ eraŭ un popor militar. S. m. Care face parte din armată (soldat saŭ ofițer), ostaș, oștean. Adv. Militarmente.

melitar, ~ă sm, a vz militar

militariu sm, a vz militar

militer, ~ă sm, a vz militar

MANU MILITARI (lat.) = Prin puterea armatei. Germanii au ocupat Bucureștii manu militari.

militar adj. m., s. m., pl. militari; adj. f. militară, pl. militare

militar adj. m., s. m., pl. militari; adj. f. militară, pl. militare

militar adj. m., s. m., pl. militari; f. sg. militară, pl. militare

MILITAR s., adj. 1. s. v. ostaș. 2. adj. cazon, milităresc, ostășesc, soldățesc, (rar) marțial, (pop.) cătănesc, (înv.) oștenesc, oștesc, voinicesc. (Uniformă ~.) 3. adj. v. armat.

MILITAR s., adj. 1. s. ostaș, oștean, soldat, (Transilv.) cătană, (în unele colinde) stratiot, (înv.) săgar, voinic. 2. adj. cazon, milităresc, ostășesc, soldățesc, (rar) marțial, (pop.) cătănesc, (înv.) oștenesc, oștesc, voinicesc. (Uniformă ~.) 3. adj. armat. (Conflict ~.)

Manu militari (lat. „Prin forță militară”) – Formulă juridică prin care se înțelege folosirea forței pentru executarea unui ordin. De pildă: a expulza pe cineva manu militari.

MILITAR, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (În opoziție cu c i v i l) Persoană care face parte din cadrele armatei, persoană care își îndeplinește stagiul în armată; ostaș, (învechit și popular) oștean. V. s o l d a t, c ă t a n ă. 2 ferdele ovăs, 4 pite . . . am dat la un militari (cca 1800). IORGA, S. D. XII, 130. Voia să aibă militari buni. MOLNAR, I. 241/8, cf. MAN. ÎNV. 80/10, BUDAI- DELEANU, LEX. Un cordon de militeri. AR (1829), 223¹/28. O numeroasă adunare de militari. russo, s. 27. Ce fel de militar ești dumneata? SEBASTiAN, T. 38. Ca vechi militar... îi admir. sadoveanu, M. c. 92. Tăria și puterea . . . pe care o insuflă militarilor. SCÎNTEIA, 1953, nir. 2 782. Frunză verde de stejar, M-a dat satul militar. TEODORESCU, P. P. 300. Militari și ofițeri Stau ca stelele pe ceri. SEVASTOS, C. 281. Și mă cere-un militar. ȘEZ. V, 13. Cinci suti di melitari, Tot călări și pi cai mari. VASILIU, C. 79, cf. ALR I 1423. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc, (învechit și popular) oștenesc. Rînduiala ca la toate instituturile este militară. AR (1830), 358¹/46. Ființa funcționarilor civili și militari. . . da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I, 36. Șeful. . . diviziei a 2-a teritorială militară (a. 1866). URICARIUL, VII, 239. Suceava [era] țelul său, în limbaj militar punctul obiectiv al invaziunii. HASDEU, I. V. 21. Ce tristă operă cînta Fanfara militară. BACOVIA, O. 89. Autoritățile militare. BR[ESCU, A. 257, cf. BART, E. 234, id. S. M. 26. Nu se mai vorbi . . . de pregătirile militare. STANCU, R. A. IV, 216. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar sau (învechit) slujba militară = stagiu obligatoriu de armată pentru toți bărbații valizi. Cheamă pe toți. . . la slujba militară. CR (1830), 63²/37. Arta militară, v. a r t ă. ♦ Pus la dispoziția armatei. Trenul militar e-aici de două zile. VINTILĂ, O. 11. – PI.: militari, -re. – Și: (popular) melitár, -ă, (învechit) militáriu (LB, PONTBRIANT, D., COSTINESCU), militér, -ă s. m., adj. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.