MIREASMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului, pentru parfumarea aerului etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

mireasmă sf [At: MOXA, ap. GCR I, 57/83 / V: ~azmă (Pl: ~azme), (înv) ~ezmă, mirizmă / Pl: ~esme / E: slv моуризма] 1 Miros foarte plăcut, răspândit mai ales de flori Si: aromă, parfum, (rar) balsam. 2 (Mpl) Uleiuri sau substanțe aromatice pentru ungerea trupului sau a unei părți a lui, pentru ardere în scopul parfumării aerului etc. Si: balsam, (înv) mirodie (1).

MIREASMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspândit mai ales de plante și flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanțe aromatice plăcut mirositoare, cu care se unge corpul, se parfumează în casă etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

MIREASMĂ, miresme, s. f. 1. Miros plăcut și puternic, răspîndit mai ales de plante și de flori; parfum, aromă. Copacii înfloresc, – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 66. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. 2. (La pl.) Substanțe aromatice cu care se parfumează în casă. V. balsam. Miresmele care au ars în vase largi trec risipite. GALACTION, O. I 341. Ar clădi cu miresme, cu smirnă și cu tămîie altarul vînătorilor. ODOBESCU, S. III 54. Îndată alergară surorile ei afumînd-o cu felurimi de miresme ca să-și vie în simțiri. GORJAN, II. I 98. ◊ Ulei mirositor cu care se unge corpul; balsam. L-au scăldat și l-au uns cu miresme. SADOVEANU, D. P. 25.

MIREASMĂ miresme f. Miros plăcut, pătrunzător; parfum; aromă. /<sl. mirizma

mireasmă f. 1. miros plăcut, aromă: cei trei crai dela răsărit aduseră aur și scumpe miresme; 2. (poetic) parfum: albinele umplu aerul văratic de mireasmă și răcoare EM. [Gr. mod. MYRISMA].

mireazmă sf vz mireasmă

mirezmă sf vz mireasmă

mirizmă sf vz mireasmă

mireázmă n., pl. ezme (ngr. [și vgr.] myrisma, de unde și vsl. mirizma. V. mir 2 și miros). Parfum, miros plăcut, aromă, miroznă. Substanță aromatică. – Vechĭ și -ézmă și -ízmă.

mirizmă, V. mireázmă.

mireasmă s. f., g.-d. art. miresmei; pl. miresme

mireasmă s. f., g.-d. art. miresmei; pl. miresme

mireasmă s. f., g.-d. art. miresmei; pl. miresme

mireasmă

mireasmă, -me.

MIREASMĂ s. 1. aromă, balsam, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (Din grădină venea o ~ amețitoare de flori.) 2. v. balsam.

MIREASMĂ s. 1. aromă, balsam, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (Din grădină venea o ~ amețitoare de flori.) 2. balsam, (înv.) mirodie. (A cumpărat ~e scumpe.)

Mireasmă ≠ miasmă

mireasmă (miresme), s. f. – 1. Parfum, miros bun. – 2. Aromă, substanță aromatică. – Var. (înv.) mirizmă. Mr. anurismă, megl. mirizmă. Ngr. μύρισμα, în parte prin intermediul sl. mirizma. – Der. miroznă (var. miroasnă), s. f. (Mold., parfum), încrucișare a lui mireasmă cu miros; miresmi (var. înmiresmi, înmiresma), vb. (a parfuma). Cf. mir, miros.

MIREASMĂ s. f. 1. (Adesea la pl.) Miros deosebit de plăcut (răspîndit mai ales de flori); parfum, aromă, balsam. A șasea zi feace Dumnezeu raiul cu toate pomeatele și cu frumoase mirizmă și cu dulceață desfătată. MOXA, ap. GCR i, 57/38. Direpții să vor veseli. . . de frămsiațea. . . și de mirezma ce va ieși din vistearele ceriului. VARLAAM, ap. GCR I, 106/34. Pre carea mirosind. . . ne umplem de prea scumpul ei miros, ca de o d[u]mnezeiască mireazmă (a. 1742). GCR II, 30/19. Înviorează mirezmile florilor cîmpului. PISCUPESCU, O. 62/8. Mulțimea păsărilor de tot soiul. . . ce cînta prin acele pline de mireazmă și cu flori împodobite păduri. DRĂGHICI, R. 61/7. O boare lină Care. . . mireazmă împărțeaște. BĂRAC, A. 79/2. Florile-i cu gura de miresme plină. ALECSANDRI, POEZII, 529. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Miresme plutesc prin grădină, Iar roua deșiră mărgele. MACEDONSKI, O. I, 194. Copacii înfloresc – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. I, Un vînt. . . a trecut și a împrăștiat mireazma grea a teilor. ANGHEL, PR. 7. Luă o bucată de colac și mireasma lui părea câ-l îmbată. AGÎRBICEANU, A. 508. Rămăsese pierdut, răsuflînd mireasma îmbătătoare. GÎRLEANU, L. 30. Miresmele de floare se înalță în văzduh. EFTIMIU, Î. 126. O mireasmă dulce ca mierea. . . îmi izbea în obrajii înfierbîntați. GALACTION, O. 39. Pe-atunci înflorea liliacul Și noaptea cădea parfumată Umplînd de mirezme cerdacul. TOPÎRCEANU, B. 63. E mereu o mireazmă de brad și de fîn copt. CAMIL PETRESCU, U. N. 227. Salcîmi mulți, din a căror puzderie de flori se răspîndea o mireazmă îmbătătoare. STĂNOIU, C. I. 88. Și-acum mă simt un car de fîn cosit Adus în tîrg pe-o noapte-ntunecoasă, Să port pe-aici miresme de la coasă. D. BOTEZ, P. O. 17. Acorduri slabe de violină. . . expirau în unde depărtate, ca niște suspine ușoare ale naturii amețită de miresme și vrajă. BRĂESCU, V. 17. Vîntu-mi prinde fața-n palme de mirezme răcoroase. LESNEA, A. 73. Coborîm repede în vale, pe lîngă finețe care ne trimit, pe boarea fină, miresme calde. SADOVEANU, O. IV, 142. Tot orașul dormea sub mireasma trandafirilor înfloriți. BOGZA, A. Î. 528. Vîntul poart-o blîndă mîngîiere De miresme. BENIUC, C. P. 111. Foșnetul pomilor umplu încăperea, o dată cu o puternică mireasmă de flori de cîmp. CAMILAR, N. I, 105. Miresme de codru coboară din munți în șesuri cu holdele coapte. FRUNZĂ, Z. 55. Nu cereți trandafirului să răspîndească aceiași mireasmă ca violeta. CONTEMP. 1953, nr. 338, 4/6. E o zi de octombrie luminoasă și caldă, încărcată de miresmele florilor ofilite și ale ogoarelor brăzdate de arătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 816. Burnița. . . Se scurge-n ramurile joase, Cu murmurînde picături Pe trunchii palidei păduri, Stîrnind miresme rășinoase. V. ROM. octombrie 1954, 25. ◊ F i g. Și s-au arătat noaî astădzi primăvara, plină de mirezma tuturor florilor celor sufletești (a. 1661). GCR I, 179/15. Patruzeci de lăcașuri sfinte, de unde neîncetat în toate zilele buna mireasmă a rugilor cătră Dumnezeu pentru pămîntul acesta se rădică (cca 1770). ARHIVA, I, 67/23. Peste tot, răscolitoare, plutea mireazma tinereții. MACEDONSKI, O. I, 223. S-a cățărat pe stînd cîntarea mea Și-a smuls aripa din cătușa grea; Ci iată azi de-aicea de pe culme Din viitor miresme tari adulmec. BENIUC, M. 95. 2. (De obicei la pl.) Nume dat unor uleiuri sau substanțe aromatice folosite pentru ungerea trupului (sau a unei părți a lui), pentru ardere în scopul parfumării aerului etc.; balsam, (învechit) mirodie (1). Cei dezmierdați carii iubesc afumăturile ceale cu bună mirezmă. CHEIA ÎN. 99^r/5. Ungîndu-te cu mireazme cinstite. MINEIUL (1776), 116^r2/4, cf. 6^v2/3, 106^v2/30, 157^r1/26,164^r2/16. Să duce spre răsăritul soarelui, și [a]duce mulțimea mult[ă] de mirezme bune (a. 1777). GCR II, 109/12. Mirezmele ard asupra jirtvenicului. BELDIMAN, N. P. II, 129/2, cf. 146/17. Afumîndu-o cu felurimi de miresme ca să-și vie în simțiri. GORJAN, H. I, 98/32, cf. ODOBESCU, S. III, 54, MACEDONSKI, O. I, 151. Repausatul așezat pe un pat înalt și uns cu miresme unsuroase, este întins cu picioarele înțepenite spre ușă. MARIAN, Î. 75. A cumpărat mirezme scumpe. HOGAȘ, M. N. 28. Negoțul cu luminări de ceară și alte mirezme întrebuințate în biserici li se oprește prin anumite hrisoave. N. A. BOGDAN, C. M. 180. Am ars mirezme otrăvitoare în trepieduri de argint. MINULESCU, V. 48. Miresmele care au ars în vase largi. GALACTION, O. 341. L-au scăldat și l-au uns cu miresme. . . și i-au pus cunună de trandafiri. SADOVEANU, D. P. 25. ◊ F i g. Tăcerea și soră-sa uitarea Sint sfintele mirezme ce toarnă alinarea Pe rănile deschise. PETICĂ, O. 113. – PI.:miresme. – Și: mireázmă (pl.șimireazme), (învechit) mirézmă, mirizmă s. f. – Din slavonul муризма.