MOȘNEAN, moșneni, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

moșnean, ~ă smf [At: PRAV. 93 / V: ~șăn~, ~ștn~, mușneaniu / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i, ~e / E: cf moștean, moș, moșan, moșie¹] 1 (Îrg) Moștenitor (1). 2 (Îrg) Succesor. 3 (Mun; în evul mediu) Membru al unei obști sătești în devălmășie. 4 (Mol; în evul mediu) Țăran liber posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun Si: (îrg) moștean, (înv) moșian, moșinaș (1), răzeș. 5 (Îrg) Proprietar al unei moșii¹ (1). 6 (Îrg) Băștinaș.

MOȘNEAN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

MOȘNEAN, moșneni, s. m. 1. (Munt.; în opoziție cu clăcaș) Țăran liber care-și cultivă propriul său pămînt; răzeș. Eu am auzit, bădiță, c-adecă și la munteni Ar fi rezași ca ș-ai noștri, numiți acolo moșneni. HASDEU, R. V. 46. Moșnenii ce mai rămăsese, împreună cu opinca, răbdau păsul țării și nici măcar aduseră jeluiri doamnei. ODOBESCU, S. A. 157. 2. (Regional) Stăpîn al unei moșii (1). Sosește aice și moșneanul moșiei. SBIERA, P. 174. 3. (Învechit) Moștenitor, moștean (1). Aidi, romîne! aidi, voinice! Lasă rîpe, văi, colnice! Aidi! moșnean de vitejie. VĂCĂRESCU, P. 73. – Variantă: (regional) moșan s. m.

MOȘNEAN ~eni m. (în Moldova medievală) Țăran liber, considerat coproprietar de pământ (transmis prin moștenire), pe care îl lucra independent; răzeș. /cf. moștean

MOȘNEAN s.m. 1. (Mold., ȚR) Moșan (1). A: Ne-au făcut moșneani împărațiii ceriului. VARLAAM. Să fie moșneni domniei și impărăției lui Dumnedzău de sus. ȘT, 234. Deaca sînt fii, sînt și moșneani. DOSOFTEI, VS. Acolo casnici și mosneani sîntem. CD 1698, 43^v; cf PRAV.; CANTEMIR, HR.; CD 1770, 54^r. B: Vom rădica și pre moșneanul vostru. BIBLIA (1688). Mă învredniceaște a fi moșnean împărăție tale. CES 1700, 31^r; cf. CES 1700, 31^v; P 31^v; NEAGOE. 2. (ȚR) Moșan (2). Va fi ca și cel de pămînt moșnean. BIBLIA (1688). Etimologie; cf. moș, moșan, moșie. Vezi și moșan, moșancă, moșneni, moșnenie. Cf. moșan (1), o c i n a ș, u r i c a ș (1); moșan (2).

moșnean m. pl. proprietari mici, șezători la țară în pământurile lor: moșnenii formau în Muntenia (ei se numiau în Moldova răzăși) clasa cea mai importantă a populațiunii rurale. [V. moșneag].

moșneán, V. moștean.

moșănean sm vz moșnean

moștean, ~ă [At: PRAV. 61 / Pl: ~eni, ~ene / E: cf moșnean, moșan, moșteni¹] 1 smf Moștenitor (1). 2 a (Îvr) De moștenire Si: moștenit. 3-5 smf Moșnean (3-5). 6 smf Proprietar. 7 smf Stăpân. 8 smf Băștinaș.

moștnean sm vz moșnean

mușneaniu sm vz moșnean

moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.

moșnean s. m., pl. moșneni

moșnean s. m., pl. moșneni

moșnean s. m., pl. moșneni

MOȘNEAN adj., s. v. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, neaoș, pământean.

MOȘNEAN s. (IST.) răzeș, (înv. și reg.) moșinaș, moștean, (înv.) moșan.

MOȘNEAN s. v. moștenitor, succesor, urmaș.

MOȘNEAN s. răzeș, (înv. și reg.) moșinaș, moștean, (înv.) moșan.

moșnean s. v. MOȘTENITOR. SUCCESOR. URMAȘ.

moșnean adj., s. v. ABORIGEN. AUTOHTON. BĂȘTINAȘ. INDIGEN. NEAOȘ. PĂMÎNTEAN.

moșnean (moșneni), s. m. – 1. (Înv.) Moștenitor. – 2. (Munt.) Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe temeiul eredității. Moșneni, care corespund răzeșilor din Mold., formau o clasă de mijloc între aristocrație (boieri) și robi (rumîni); în 1850 existau în Munt. cca. 70.000 de țărani moșneni. De la moș, deși nu-i clară, cf. der. corect moșan, n (cf. moșneag) nu a primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se pornească de la *moșin, cf. moșinaș, dar *moșin pare și mai puțin clar). Der. din sl. moštĭ „a putea”, prin intermediul lui moštinŭ „puternic”, cu suf. -ĕninŭ (Rosetti, BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în sl., nici în rom., nu apare asociată ideea de „a putea” cu cea de „bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în it. podere sau în germ. Vermögen. Der. moștean s. m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt înv., folosit alături de moșnean și poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai ales pornind de la vb. (după Tiktin, din moșan; după Candrea, din moșnean încrucișat cu sl. moštĭ „a putea”); moșneancă (var. moșteancă), s. f. (moștenitoare); moșnenesc (var. moștenesc), adj. (de țăran liber); moșneni, vb. (înv., Mold., a moșteni); moșteni, vb. (a primi o moștenire); moștenie (var. moșnenie), s. f. (înv., proprietate; moștenire); moștenitor, adj. (urmaș; înv., ereditar).

moșnean, s.m. – v. moștean („băștinaș”).

moșnean, s.m. – v. moștean.

MOȘNEÁN, -Ă s. m. și f. 1. (Învechit și regional) Moștenitor (1); succesor. Cînd va fi un om bolnav și să va lăsa cuiva să moșnenească mult, puțin, ce va avea. . . , și acest moșnean nu va griji de dîns . . . , va piiarde moșneniia. PRAV. 93, cf. 92. Deaca sînt fii sînt și moșneani. DOSOFTEI, V. S. [prefață] 2^r/21. Vom rădica și pre moșneanul vostru. BIBLIA (1688), 230¹/19. Cu mila lui Dumnăzău, a Moldovii, moșnean, domn. CANTEMIR, HR. 49. ◊ (În contexte figurate) Ne-au făcut moșneani împărâțiii ceriului. VARLAAM, C. 106, cf. 143. Și-l făcu să fie moșnean raiului. NEAGOE, ÎNV. 187/20. Aidi, moșnean de vitejie ! I. VĂCĂRESCUL, P. 73/5. 2. (În orînduirea feudală, în Munt.) Țăran liber, proprietar al unei bucăți de pămînt (moștenite din tată în fiu); membru al unei obști sătești în devălmășie; (în orînduirea feudală, în Mold.) răzeș, (învechit și regional) moștean (2), moșinaș, (învechit) moșan (2), (învechit, rar) moșian. Cu mare blestem și groaznică afurisanie asupra tuturor delanilor și moșneanilor și împreajureanilor de acolo de la Topoloveni (a. 1696). ap. HEM 473. Cîtă parte de moșie au avut și în ce parte au ținut, în partea moșneanilor au în partea boiarilor Buicești (a. 1730). BUL. COM. IST. II, 247. Poprind toate veniturile moșănenilor. AMIRAS, LET. III, 128/13. Văzut-ai pe moșneni că trăiesc altfel, că să păstreadză din toate. JIPESCU, O. 67. Curtenii sau slujitorii erau din clasa moșnenilor, adecă a țăranilor proprietari de pămînt. XENOPOL, R. IV, 147, cf. 156. Stăpînirea în comun a multora din munții noștri de către urmașii moșului întîiu-proprietar, moșnenii. SĂM. IV, 875. Țăranii liberi, numiți răzeși în Moldova și moșneni în țara Bomânească, deși nu aveau șerbi pe moșiile lor, erau asimilați cu stăpînii de moșie. OȚETEA, T. V. 58, cf. 87. ♦ (Învechit și regional) Stăpîn, proprietar (al unei moșii¹ 1). Cine să va face moșnean pre dînsa, sau o va fura sau o va găsi înstreinată. . . cela să aibă a da seama (a. 1799). IORGA, S. D. XV₂, 270. Sosește aice și moșneanul moșiii. SBIERA, P. 174. 3. (Învechit și regional) Băștinaș. Zic cum sînt moșneani de acolo și tot acesta nume au avut și mai nainte. HERODOT (1645), 70. Va fi ca și cel de pămînt moșnean. BIBLIA (1688),48¹/54, cf. PRIBEAGUL, P. R. 56, ALR I 444/595, 720, 725, 746, 798, 810, 837, 850, 856, 860. – Pl.: moșneni, -e și (învechit) moșneani, -e. - Și: moșăneán, moștneán (TDRG), mușneániu (BUL. COM. IST. V, 218) s. m. – Cf. m o ș t e a n, m o ș a n, m o ș, m o ș i e¹.