modestie [At: CALENDARIU (1794), 27/14 / A și: (ltî; Trs) modestie / E: lat modestia, it modestia, fr modestie] 1 Lipsă de îngâmfare, de vanitate. 2 Sfială. 3 Smerenie. 4 Purtare cuviincioasă Si: cumințenie, decență. 5 Pudoare. 6 Cumpătare. 7 Lipsă de strălucire, de fast Si: simplitate.

MODESTIE s. f. Însușirea de a fi modest. E o misiune atît de delicată! vorbi Constantin Lipan, emoționat. – Lasă modestia, dragă Costică. C. PETRESCU, C. V. 109. Nicu Bălcescu era de o modestie rară. GHICA, S. 681. Fără modestie, mă simt vrednic și demn de orice rol în sînul patriei mele. ALECSANDRI, T. I 281.

MODESTIE s.f. Însușirea de a fi modest; simț, sentiment care ne face să nu exagerăm valoarea ideilor și a acțiunilor noastre. [Gen. -iei. / < fr. modestie, it., lat. modestia].

MODESTIE s. f. 1. însușirea de a fi modest (1); sfială. 2. simplitate. (< lat., it. modestia, fr. modestie)

MODESTIE f. Caracter modest; lipsă de îngâmfare. [G.-D. modestiei] /<lat., it. modestia, fr. modestie

modestie f. 1. rezervă în modul de a se purta, de a cugeta și a vorbi de sine; 2. moderațiune; 3. pudoare, decență.

*modestíe f. (fr. modestie, d. lat. modéstia, modestie). Calitatea de a fi modest. Cu modestie, în mod modest: a vorbi cu modestie.

modestie s. f., art. modestia, g.-d. modestii, art. modestiei

modestie s. f., art. modestia, g.-d. modestii, art. modestiei

modestie s. f., art. modestia, g.-d. art. modestiei; pl. modestii

MODESTIE s. 1. (înv.) smerenie. (Un om plin de ~.) 2. simplicitate, simplitate, (înv.) prostie, prostime. (~ condiției cuiva.) 3. simplicitate, simplitate, sobrietate. (~ în îmbrăcăminte.)

MODESTIE s. 1. (înv.) smerenie. (Un om plin de ~.) 2. simplicitate, simplitate, (înv.) prostie, prostime. (~ condiției cuiva.) 3. simplicitate, simplitate, sobrietate. (~ în îmbrăcăminte.)

Modestie ≠ aroganță, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, lăudăroșenie, trufie, vanitate

MODESTIE. Subst. Modestie, simplitate, naturalețe, natural (astăzi rar), atitudine naturală, comportare firească; sobrietate, măsură (fig.), cumpăt, cumpătare, discreție (fig.), moderație, ponderație (rar). Cuviință, bună-cuviință, decență, politețe, respect, plecăciune. Adj. Modest, simplu, natural, firesc; sobru, măsurat (fig.), cumpătat, chibzuit, discret (fig.), moderat, ponderat. Cuviincios, cuvios (înv.), decent, politicos, respectuos, plecat. Vb. A fi modest; a se purta modest, a se purta simplu. A da dovadă de modestie, a nu fi pretențios, a nu avea pretenții, a-și cunoaște lungul nasului, a fi (a sta) la locul lui. Adv. Cu modestie, cu măsură, fără pretenții. V. moralitate, politețe, respect, seriozitate, sinceritate.

Decet verecundum esse adolescentem (lat. „Modestia șade bine tînărului”) – versul 832 din comedia Asinaria de Plaut (act. V, sc. 1). Personajul Demetrius spune fiului său: „Un tînăr se cade să fie plin de cuviință”. Sfatul poetului antic adresat tinerilor și-a păstrat tinerețea în toate timpurile și pe toate meridianele. Dovadă că ideea a fost reluată, de-a lungul vremilor, de numeroși scriitori. Franz Grillparzer, în piesa Die Ahnfrau (Strămoașa, act. I), o formulează aproape la fel: „Den Jüngling ziert Bescheidenheit” (Modestia e podoaba tînărului). LIT.

MODESTÍE s. f. 1. Însușirea de a fi modest, lipsă de îngîmfare, de vanitate; sfială; smerenie. Cînd ea vorbea, ochii săi se josiau cu modestie. CALENDARIU (1794), 27/14. Mentor, cu ochii plecați, cu modestiă (omenie) tâcînd, urma după Telemah. MAIOR, T. 7/4. Dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia. RUSSO, S. 150, cf. ARISTIA, PLUT., POLIZU, PONTBRIANT, D. Nicu Bălcescu era de o modestie rară: anevoie îl făceai să-ți citească cîte ceva din cele ce scria. GHICA, S. 496. Fără modestie, mă simt vrednic și demn de orice rol în sînul patriei mele. ALECSANDRI, T. I, 281, cf. COSTINESCU. Modestia nu-i permite să vorbească de minunile de bărbăție ce a făcut. LM. Dați-mi voie ca eu să mă cred așa cum sînt, nici urîtă, nici frumoasă – mijlocie. – Prea multă modestie, doamnă. CONTEMPORANUL, VI₂, 198. Știu eu bine că modestia oamenilor mari te caracterizează și pe tine. ARDELEANU, U. D. 34, cf. ȘĂINEANU, D. U. Lasă modestia. . . Toată cariera ta vorbește pentru tine. C. PETRESCU, C. V. 109, cf. 184. Culme a modestiei, nici acum și nici mai tîrziu, el nu-și semnează articolele, văzînd în ele o îndatorire, iar nu o satisfacțiune. CĂLINESCU, E. 347. ◊ (În context figurat) O, nu mai cînta, harmonie pribeagă, Că plîng și nu știu unde mă duc, În toamna care plînge pe-o veche modestie, . . . În noaptea asta-n care am devenit năuc. BACOVIA, O. 99. ♦ Purtare cuviincioasă; cumințenie; decență, pudoare. Cf. BUDAI-DELEANU, . Acum nu mai merge modestia fetelor crescute cum se cade. CĂLINESCU, E. O. I, 50. ♦ Cumpătare, măsură; moderație; pondere, reținere. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., NEGULICI, STAMATI, D., ARISTIA, PLUT., POLIZU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Nu făceam teze prea bune, ca să nu dau de bănuit. Copiam cu modestie. BRĂESCU, A. 179. 2. Lipsă de strălucire, de fast; simplitate. Modestia rece a odăii mele. BACOVIA, O. 245, cf. V. ROM. martie 1956, 26. – Accentuat și: (învechit, în Transilv.) modestie (MAIOR, T. 7/4, MOLNAR, i. 411/12, 431/4). – Din lat. modestia, it. modestia, fr. modestie.