MORMÂNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

mormânt sn [At: PSALT. HUR 55^v/4 / V: mărmănt, mur~ (Pl: ~e) / Pl: ~minte, (îrg) ~uri, (înv) ~e, ~mente, (reg) ~minți sm / E: ml monumentum] 1 Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați Si: (înv) mormântar (1). 2 (Pex) Loc special amenajat unde este înmormântat ceva sau cineva. 3 (Îlav) Nici în ~ Niciodată. 4 (Îlv) A băga (sau a vârî, a pune, a trimite etc. pe cineva) în ~ A omorî. 5 (Îal; pex) A necăji, a chinui foarte tare pe cineva. 6 (Îe) A-și săpa singur ~ul A-și cauza singur nenorociri care îi pot aduce moartea. 7 (Îlv) A intra în ~ A muri. 8 (Îe) A duce (pe cineva) la ~ A cauza moartea cuiva. 9-10 (Îlv) A-și găsi (undeva) ~ul A muri (într-un anumit loc). 11 (Reg; îe) (A fi) un – de om (sau ca un ~ năruit) A fi lipsit de valoare, netrebnic, inutil. 12 (Îe) A fi pe marginea ~ului A fi foarte bătrân, aproape de moarte. 13 (Îs) Liniște (sau tăcere) de ~ Tăcere mormântală. 14 Monument funerar Si: cavou. 15 (Fig) Deces. 16 (Fig) Dispariție.17 (Reg; lpl) Cimitir. 18 (Reg; pan) Gaură în pământ în care șoarecii sau șobolanii își adună provizii. 19 Mușuroi adunat de prășitori la rădăcina firelor de porumb.

MORMÂNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) în mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

MORMÂNT ~inte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. * A duce pe cineva la ~ (sau a băga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva să moară înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplăceri; a chinui de moarte pe cineva. A săpa cuiva ~ântul a face cuiva rău (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slăbit de boală sau de bătrânețe; a nu mai avea mult de trăit. A-și găsi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodată. Liniște (sau tăcere) de ~ liniște perfectă. A intra în ~ a muri. 2) Movilă de pământ făcută cu grijă deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum

mormânt n. 1. monument ridicat în onoarea unui mort chiar în locul unde a fost înmormântat; sfântul Mormânt, locul unde Isus a fost înmormântat; 2. fig. moarte: a rămânea credincios până la mormânt; 3. loc întunecat și trist. [Lat. MONUMENTUM, monument funerar (vulgar = SEPULCRUM].

mărmănt sn vz mormânt

murmânt sn vz mormânt

MORMÎNT, morminte și mormînturi, s. n. Groapă săpată în pămînt pentru înmormîntarea celor decedați; loc unde este înmormîntat cineva. Mame triste pe mormîntul Copiilor pun trandafiri. COȘBUC, P. II 264. Nu voi mormînt bogat, Cîntare și flamuri. EMINESCU, O. I 221. Și nimeni nu va plînge pe tristul meu mormînt. BOLINTINEANU, O. 5. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormînt = a cauza moartea cuiva. Se apropiase de el boala care avea să-l ducă... la mormînt. STANCU, U.R.S.S. 72. A băga (pe cineva) în mormînt (sau a săpa cuiva mormîntul) = a ucide pe cineva; (prin exagerare) a chinui pe cineva. Copilul acesta are să ne bage în mormînt. C. PETRESCU, C. V. 229. În patimi, tu singur îți sapi mormîntul. CONACHI, P. 109. A-și găsi (undeva) mormîntul = a muri într-un anumit loc.

mormînt n., pl. inte și (maĭ vechĭ) înturĭ (din *monmînt [ca lat. carmen, poezie, din *canmen], d. lat. pop. monĭmentum și molĭmentum, cl. monumentum, monument și mormînt, infl. de mor 1; log. munimentu, mormînt, sic. mulimentu, monument). Locu unde e îngropat cineva (indiferent dacă are monument orĭ nu). Fig. Loc întunecat și trist: această cameră e un mormînt. Moarte, loc de peire: acolo șĭ-a găsit mormîntu. Pînă la mormînt, pînă la moarte. Sfîntu mormînt, mormîntu luĭ Iisus. – Pl. m. mormințĭ în Olt.

mormânt s. n., pl. morminte

mormânt s. n., pl. morminte

mormânt s. n., pl. morminte

mormânt, -minte.

!Sfântul Mormânt s. propriu n. art.

Sfântul Mormânt s. propriu n.

Sfântul Mormânt adj. + s. n.

mormînt s. n. (s. m.), pl. morminte / mormînturi (morminți)

mormînt, pl. morminte

MORMÂNT s. v. moarte.

MORMÂNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.

MORMINTE s. pl. v. cimitir.

morminte s. pl. v. CIMITIR.

mormînt s. v. MOARTE.

MORMÎNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.

mormînt (-minte), s. n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. Lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Pușcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s. n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s. f. (îngropăciune; Arg., plictiseală).

mormânt, morminte și mormânturi s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Punere în mormânt = înmormântare. ◊ Expr. A duce (pe cineva) al mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a chinui (pe cineva). ◊ A intra în mormânt = a muri. ◊ Biserica Sfântului mormânt = biserică-cetate ridicată pe locul unde a fost răstignit Iisus, care cuprinde zeci de biserici și paraclise, și unde fusese ridicată o biserică (a Învierii) de împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, bis. distrusă de perși în anul 614 d. Hr. ♦ (Reg.) Cimitir. – Lat. monumentum.

tăcut ca mormântul / ca un pește expr. 1. tăcut, taciturn, rezervat. 2. discret, secretos.

te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă.

MĂRMĂNT s. n. v. mormînt.

MORMÎNT s. n. I.1. Groapă săpată în pămînt pentru înmormîntarea celor decedați; p. e x t. loc unde este înmormîntat cineva. Scoatea. . . cei ce-l mîniia și lăcuiia în morminte. PSALT. HUR. 55^v/4. Și mormentele (m o r m ă n t e l e h) lor și casele lor în veac. . . dziseră numerele sale spre pămăntu. PSALT. 94, cf. 126. Morții den morminte se vor scula. CORESI, EV. 35. Mearge la mormînt, să plîngă acolo. id. ib. 96. Și veți mearge la murmîntele morțiloru voștri de veți plînge (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 49/1. Așijdere să pornesc oamenii la mormînt (a. 1645). GCR I, 117/21. Să duc de să ating de mormănturile oamenilor acelora. HERODOT (1645), 263. Nu vor lăsa trupurile lor să le puie în morminte. N. TEST. (1648), 311^v/7. După moartea sa s-au arătat unii femei pre carea o chema Cleopatra carea plîugea la mormîntul lui. CHEIA ÎN. 2^v/3, cf. BIBLIA (1688), 285¹/32. Va face să vorbească morții din mormînturi. MINEIUL (1776), 10^r1/15, cf. 97^v1/9. Toți cei din mormînt vor auzi glasul lui (a. 1698). GCR I, 316/19, cf. II, 7/31, 82/28, ANON. CAR. Învățații din Egipt făcură pe Moise să-și ia lumea în cap și să moară fără a i se ști mormîntul. HELIADE, O. II, 390. Visurile spăimîntătoare nu turbură și țărîna mormînturilor. MARCOVICI, C. 7/6, cf. 4/9, 8/21. Omul în lume cînd vine, în leagănul său aduce Sămínța de mortăciune care în mormînt îl duce. CONACHI, P. 280. Aștepți oare, spre a învia, ca strămoșii tăi să se scoale din mormînt ? BĂLCESCU, M. V. 580, cf. NEGRUZZI, S. I, 32. Este ora nălucirei: un mormînt se dezvelește. ALEXANDRESCU, M. 14. Tu ce stingi cu-a ta aripă Candela de pe mormînt. ALECSANDRI, P. I, 10. P-ale bravilor morminte Dalbe flori vor răsări. BOLINTINEANU, O. 1, cf. 5. Nu voi mormînt bogat, Cîntare și flamuri. EMINESCU, O. I, 221, cf. 129. De atunci. . . Solomon înțeleptul și alți răposați de veacuri nu se mai pot liniști în morminte. CREANGĂ, A. 142. Oasele mele se vor bucura în mormînt de isprăvile tale. ISPIRESCU, L. 41. Ca frunzele uscate pe morminte, Se scutură aducerile-aminte Pe inimile noastre ostenite. VLAHUȚĂ, O. A. 83. Satul doarme ca-n mormînt. COȘBUC, B. 7, cf. id. P. II, 263. Se lasă gerul pe pămînt, Tu dormi, Sorine, în mormmt. BELDICEANU, P. 74, cf. 91. Cine le-ar putea cunoaște în mormîntul acesta fără nume ? PETICĂ, O. 245. Din depărtare, dealul se arăta ca un mormînt uriaș acoperit de o pînză albă ce-ți lua ochii. BUJOR, S. 55. Cele mai multe morminte se aflau într-o mută și mare uitare. C. PETRESCU, C. V. 300. Trei eram acolo, printre mormintele fără candelă și cruce. TEODOREANU, M. U. 100. Pe morminte căzuseră florile și putrezeau. SADOVEANU, O. V, 706. Seara a trecut. . . pe la mormîntul lui Ciurea. V. ROM. august 1 954, 126. Plecăm cu mașinile spre Mihailovskoe, sat în care a locuit un timp Pușkin și unde se și află mormîntul său. STANCU, U.R.S.S. 164. Peste vechi morminte ruinate Tînără pădure crește. BENIUC, V. 117, cf. 112. De-aș simți moartea că vine Aș lăsa cu giurămînt Să mă-ngroape-n cel mormînt ! ALECSANDRI, P. P. 276. Mîndro, dacă-oi muri eu, Vino la mormîntul meu. JARNIK-BÎRSEANU, D. 150, cf. 282, 314, 363. Să nu miroși flori de pe mormînturi. ȘEZ. III, 48. Mama sa îl duce la mormîntul unui cunoscut. PAMFILE, B. 34, cf. id. DUȘM. 196. Vierme se găsește și-n mormînt de piatră. Cf. ZANNE, P. I, 691. Gura lumei numai mormîntul o astupă. id. ib. II, 176. (În imprecații) Morminții tăi ! Com. MARIAN. La făgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman Pentr-o țîr, de beutură, Mînca-o-ar mormîntul gură ! JARNIK-BÎRSEANU. D. 386. ◊ (Rar. Ia pl. cu valoare de sg.)) Mihnea Vodă au trebuit să fie din sămînța domnilor Valahiei celor mai dedemult, almintrelea cum ar fi putut scrie doctorul Ioann Salie în versurile de pre mormînturile lui. ȘINCAI, HR. II, 116/8. ◊ Sfîntul mormînt = loc (în Ierusalim) unde, după credința creștină, a fost înmormîntat Iisus Hristos. ◊ F i g. Mârmănt deșchis grumadzul lor. PSALT. 6. Mormînt văruit frumuseațea trupului (a. 1 691). GCR, 292/14. [Lupul] în mormîntul drojdiilor îngropat și. . . înfășurat și legat fiind. CANTEMIR, IST. 77. Istoria mea de mult s-au închis în mormînt. KOTZEBUE, U. 37^v/6. Scosese un miel din mormîntul de flăcări. FILIMON, O. I, 160. E mare și cumplit mormînt singurătatea, SADOVEANU, O., III, 189. Cînd el lipsește, Lumea-i mormînt. Mă pierd de jale Și nu mai sînt. BLAGA, L. U. 85. Scăpați de subt apăsarea de mormînt a clăcii, parcă nu mai erau aceiași. CAMUL PETRESCU, O. II, 282. ◊ Expr. Nici în mormînt = niciodată. Nici în mormînt n-am să uit binele pe care mi l-ai făcut. CAMIL PETRESCU, O. II, 491. A băga (sau a vîrî, a pune, a trimite etc. pe cineva) în mormînt = a omorî (pe cineva); p. e x t. a necăji, a chinui foarte tare (pe cineva). Copilul acesta are să ne bage în mormînt. C. PETRESCU, C. V. 229. Caută pe cel care a pus în mormînt pe părintele tău. SADOVEANU, O, V, 570. A-și săpa singur mormîntul = a-și cauza singur nenorociri (care îi pot aduce moartea). În patimi, tu singur îți sapi mormîntul. CONACHI, P. 109. A intra în mormînt = a muri. Dorește să intre in mormînt. MARCOVICI, C. 19/9. Sint hotârîtă mai bine să intru în mormînt. PR. DRAM. 134. A duce (pe cineva) la mormînt = a cauza moartea cuiva. Se apropiase de el boala care avea sâ-l ducă. . . la mormînt. STANCU, U.R.S.S. 72. A-și găsi (undeva) mormîntul = a muri (într-un anumit loc). (Regional) (A fi) un mormînt de om (sau ca un mormînt năruit) = (despre oameni) a fi lipsit de valoare, a fi netrebnic, inutil. Cf. CIAUȘANU, V. 180, ZANNE, P. III, 250. A fi pe marginea mormîntului = a fi foarte bătrîn, aproape de moarte. Liniște (sau tăcere) de mormînt = tăcere mormîntală. Împrejur satul dormea sau se prefăcea că doarme într-o liniște de mormînt. REBREANU, R. II, 106. (Cu parafrazarea expresiei) A mormintelor tăcere ce domnea în monastire. ALEXANDRU, M. 20. ♦ Monument funerar; cavou. Doui juni boieri. . . sta gînditori, rezămați de un mormînt lîngă ușă. NEGRUZZI, S. I, 149. Călări ei intră-nuntru și porțile recad; Pe veci periră-n noaptea mărețului mormînt. EMINESCU, O. I, 98. În cele de pe urmâ-n lături, Mormîntul poarta și-a deschis. V. ROM. ianuarie 1954, 20. ◊ F i g. Voi avea un mormînt de litere peste veacuri. CAMIL PETRESCU, B. 239. ♦ F i g. Moarte, deces; dispariție, pieire. Numai mormîntul poate să biruiască pe poftă. ANTIM, ap. GCR II, 7/33. Viața mea se ofilește, Ca un fir de iarbă-n vînt Și eu trista Sinziana Mă apropii de mormînt. ALECSANDRI, T. I, 435. Războiul celor două-roze a fost mormîntul aristocrației engleze. OȚETEA, R. 96. 2. (Regional, la pl.) Cimitir. Primăvara. . . noi băieții ieșeam la morminte, ca să ne învățăm lecția la aer curat. SLAVICI, N. I, 186. Se duc la morminți și acolo fac iarăși la crucea fiecărui mort cîte-o lumină. MARIAN, S. R. II, 273. Cimitirul [este numit]. . . în Ardeal săntirimb, cimiter, pițigăi și morminte. PAMFILE, I. C. 457. Șî faŝe trii turț. . . le friẑe cîta-n foc ș-aeolo, la morminț le frînẑe. ARH. FOLK. III, 58, cf. ALRM I/II h 423, A III 2. II. P. a n a l. (Regional) 1. Gaură în pămînt, în care șoarecii sau sobolii își adună provizii. Cf. ALR I 1 175/144, 1 196/61. 2. Mușuroi adunat de prășitori la rădăcina firelor de porumb. Cf. ALRM SN I h 71, A I 12, 21, 31. – Pl.: morminte și (învechit și regional) mormînturi, (învechit) morminte, mormente, (regional, m.) morminți. – Și: (învechit) murmînt (pl. murmînte), mărmănt s. n. – Lat. monumentum.