MOȘNENESC, -EASCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

moșnenesc, ~ească a [At: IORGA, ap. DLR / Pl: ~ești / E: moșnean + -esc] 1-2 (Mun; în Evul Mediu) Care aparține moșnenilor (2-3). 3-4 (Mun; în Evul Mediu) Care se referă la moșneni (2-3). 5-6 (Mun; în Evul Mediu) De moșnean (2-3). 7 (Mol; în Evul Mediu Mol) Răzeșesc.

MOȘNENESC, -EASCĂ, moșnenești, adj. (În orânduirea feudală, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

MOȘNENESC, -EASCĂ, moșnenești, adj. (Rar) De moșneni, care aparține moșnenilor; răzeșesc. Puica era, de asemeni, neam moșnenesc din Padina buzoienilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 38.

MOȘNENESC ~ească (~ești) înv. Care este caracteristic pentru moșneni; de moșneni; răzeșesc. /moșnean + suf. ~esc

moștenesc, ~ească a [At: PISCUPESCU, O. 26/8 / Pl: ~ești / E: moștean + -esc] (Înv) Răzeșesc.

1) moștenésc și moșnenésc, -eáscă adj. De moșnean, de răzeș: pămînt moșnenesc.

moșnenesc (rar) adj. m., f. moșnenească; pl. m. și f. moșnenești

moșnenesc (rar) adj. m., f. moșnenească; pl. m. și f. moșnenești

moșnenesc adj. m., f. moșnenească; pl. m. și f. moșnenești

MOȘNENESC adj. (IST.) răzeșesc, (înv.) moștenesc.

MOȘNENESC adj. răzeșesc, (înv.) moștenesc.

MOȘNENESC, -EÁSCĂ adj. (În orînduirea feudală, în Munt.) Care aparține moșnenilor, care se referă la moșneni, de moșnean; (în orînduirea feudală, în Mold.) răzeșesc, (învechit) moștenesc. Haleșul nu e nici moșnenesc, nici țărănesc. IORGA, ap. CADE. Mistuie bogățiile munților moșnenești. LUNGIANU, ap. CADE. Puica era, de asemeni, neam moșnenesc din Padina buzoienilor. G, M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 38. – Pl.: moșnenești. – Moșnean + suf. -esc.