mărunțiș sn [At: POLIZU / V: (reg) mănun~ / Pl: ~uri, (îvr) ~e / E: mărunt + -iș] 1 (Lpl) Bucăți de dimensiuni reduse dintr-un anumit material. 2 (Reg; csc) Grohotiș. 3 (Reg; csc) Alice. 4 (Reg) Glonț. 5 (Csc) Nume generic dat peștilor de dimensiuni reduse Si: plevușcă Vz albitură. 6 (Csc) Vânat format din animale mici. 7 (Mun; csc) Grâu de vară. 8 (Înv; îlav) Cu ~ul În cantitate mică Si: cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. 9 (Lpl) Lucruri de mică importanță, fără mare valoare. 10 (Csc) Monede de valoare mică, mai ales de metal Si: mărunt (19), (arg) măruntaie (8). 11 (Lpl) Fapte lipsite de importanță Si: chițibușuri, fleacuri, nimicuri. 12 (Pop; șip) Măruntaie (2). 13 (Trs) Planta Veronica crivita.

MĂRUNȚIȘ, mărunțișuri, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Lucruri, obiecte mărunte (fără valoare). Își adună micile obiecte de toaletă și ceasornicul și cîteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie. REBREANU, R. II 137. (În forma regională mărunțuș) Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură cu demîncare și alte mărunțușuri. CREANGĂ, P. 117. O coasă ruginită, o secere și alte mărunțușuri. CONTEMPORANUL, VI 290. ♦ Fig. Fapte, idei mărunte, fără importanță; amănunte. Mărunțișurile-mi scapă și ideile ce-mi vin, Dacă-ncep cu o zîmbire, se sfîrșesc cu un suspin. ALEXANDRESCU, P. 49. Fostu-ne-ar fi de vro treabă o asemine vedere Oprită în mărunțișuri? CONACHI, P. 268. ♦ (Regional) Bucățele de carne. Un blid... era plin de curechi acru, colea prăjit cumsecade, mai avînd în el și ceva mărunțișuri. RETEGANUL, P. I 65. 2. (La sg., cu sens colectiv) Bani mărunți. Răsturnă pe masă mărunțișul din buzunar. C. PETRESCU, C. V. 47. Că nu-și mai vine în voie, măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. DELAVRANCEA, H. T. 129. Nu s-a găsit nimic alta decît... mărunțiș în monede nouă de nichel. CARAGIALE, M. 245. 3. (La pl.) Lucruri mici, mai ales obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.). Magazin de mărunțișuri. 4 (Învechit, numai în expr.) A vinde cu mărunțișul = a vinde în cantități mici, a vinde cu amănuntul. Canalurile ce intră în oraș sînt pline de corăbii care au într-însele mărfuri și stau pînă le vînd, unii cu ridicata și alții cu mărunțișul. GOLESCU, Î. 108. – Variantă: mărunțuș s. n.

MĂRUNȚIȘ ~uri n. 1) Lucru sau fapt lipsit de valoare sau de importanță; fleac; nimic; bagatelă. 2) la sing. Bani mărunți. 3) la pl. Obiecte de mercerie. /mărunt + suf. ~iș

mărunțiș n. lucru mărunt: 1. marfă de puțină valoare; 2. monedă măruntă; 3. fig. secături, nimicuri.

mărunțíș n., pl. urĭ (d. mărunt). Lucru mic, fleac (propriŭ și fig.): a da mărunțișurĭ la spălat, a te ocupa de mărunțișurĭ. Pl. Marchidănie, marfă compusă din micĭ obĭecte de toaletă (ață, ace, spelcĭ, panglicĭ, nasturĭ ș. a.). Cu mărunțișu, în detaliŭ: a vinde cu mărunțișu. – În est și -țuș.

mănunțiș sn vz mărunțiș

MĂRUNȚUȘ s. n. v. mărunțiș.

mărunțiș s. n., pl. mărunțișuri

mărunțiș s. n., pl. mărunțișuri

mărunțiș s. n., pl. mărunțișuri

mărunțiș

mărunțiș, -șuri.

MĂRUNȚIȘ s. v. măruntaie.

MĂRUNȚIȘ s. 1. v. albitură. 2. mărunt, (înv. și reg.) paralâc, (arg.) măruntaie (pl.). (Ai ceva ~ la tine?) 3. bagatelă, chițibuș, fleac, nimic, prostie, (înv.) blagomanie, (fam.) moft. (Nu te lega de ~uri!)

MĂRUNȚIȘ s. 1. (IHT.) albitură, baboiaș, caracudă, plevușcă, (rar) plevuică, (reg.) chisoagă, pleviță. (Peștele foarte mărunt se numește generic ~.) 2. mărunt, (înv. și reg.) paralîc, (arg.) măruntaie (pl.). (Ai ceva ~ la tine?) 3. bagatelă, chițibuș, fleac, nimic, prostie, (înv.) blagomanie, (fam.) moft. (Nu te lega de ~uri!)

mărunțiș s. v. MĂRUNTAIE.

MĂRUNȚIȘ s. n. I. 1. (La pl.) Bucăți de dimensiuni reduse dintr-un anumit material. Aducea acasă batista plină de mărunțișuri de piatră. AGÎRBICEANU, A. 478. ♦ (Regional ; cu sens colectiv) Grohotiș (Copăcel-Făgăraș). H XVII 38. ♦ (Regional ; cu sens colectiv) Alice. Cf. LB. ♦ (Regional) Glonț (Mogoș-Cîmpeni). ALR I 1 412/100. 2. (Cu sens colectiv) Nume generic dat peștilor de dimensiuni reduse ; plevușcă. V. a l b i t u r ă. Se prinde tot felul de mărunțiș, însă mai cu seamă albitură. ANTIPA, P. 439, cf. 783. ♦ Vînat format din animale mici. Ziua ne-a mers din plin, zise stăpinul moșiei către mulțimea ce-l înconjoară, doi cerbi, patru lupi și un porc, afară de mărunțișuri ce nu se mai numără. GANE, N. I, 128. 3. (Prin Munt.; cu sens colectiv) Grîu de vară. Sămănăturile de bucale, pîne mărunțică, pîne albă, pîne de vară sau mărunțiș, după ce au răsărit, poartă numele de holde. PAMFILE, A. R. 93. Am băgat în pămînt op[t] pogoani di mărunțiș. GRAIUL, I, 267. II. (Ieșit din uz ; în l o c. a d v.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. IIII. 1. (La pl.) Lucruri de mică importanță, fără mare valoare. S-avem locuri dă lucru pentru făptuirea a orce mănunțișuri. JIPESCU, O. 137. Își adună micile obiecte de toaletă și ceasornicul și cîteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie. REBREANU, R. II, 137. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba. CĂLINESCU, E. O. I, 42. Sînt tot felul de mărunțișuri necesare pentru un motociclist. V. ROM. iulie 1 954, 306. ♦ S p e c. Obiecte de mercerie. Vinde mărunțișuri. DDRF. Mărunțișuri și galanterie. NOM. PROF. 57. Se uitase în vitrinele magazinelor. . . asurzit de strigătele vînzătorilor de mărunțișuri. BARBU, Ș. N. 9. 2. (Cu sens colectiv) Monede de valoare mică, mai ales de metal ; mărunt, (argotic) măruntaie (II 2). Mărunțiș în monede nouă de nichel ca de șaptezeci de bani. CARAGIALE, M. 245. Nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul. DELAVRANCEA, H. T. 129. Suma aceasta o avea, dar îi mai trebuia și ceva mărunțiș care să-i ajungă pînă la trecere. REBREANU, I. 435. Răsturnă pe masă mărunțișul din buzunar și scoase restul bancnotelor din portbilet. C. PETRESCU, C. V. 47. Tu ai să-mi dai un rest. Prefer mărunțiș. ARGHEZI, C. J. 246, cf. CĂLINESCU, I. 105. Se căută în buzunare și începu să numere niște mărunțiș. PREDA, D. 166. Mărunțișul nu ajungea nici pentru o distanță la autobuz. V. ROM. ianuarie 1954, 79. Și paralele-am băut. . . Cu fetițe din Focșani, Numai de opsprece ani, Mărunțișul de rubiele Cu fetițe de la schele. TEODORESCU, P. P. 306 3. (La pl.) Fapte lipsite de importanță ; nimicuri, fleacuri, chițibușuri. Fostu-ne-ar fi de vro treabă o asemine vedere Oprită în mărunțișuri ce trebuința nu cere? CONACHI, P. 268. O să te pui să tai ceapă la bucătărie, să speli vasele, să tai lemne, să aduci apă cu sacaua de la Filaret și alte mărunțișuri de felul acesta. FILIMON, O. I, 133. Acuma nu mai lua în seamă și dumneata toate mărunțișurile. REBREANU, I, 137, cf. 294. Nu se ridică îndeajuns deasupra mărunțișurilor. Pierde perspectiva. V. ROM. aprilie 1954, 15. Nu prea băgăm de seamă mărunțișurile care se întîmplau în jurul meu. STANCU, R. A. IV, 302. IV. (Popular ; la pl. sau la sg. cu sens colectiv) Măruntaie (I 1). Un blid ca o jumătate de mierță era plin de curechi acru, colea prăjit cumsăcade, mai avînd în el și ceva mărunțișuri. RETEGANUL, P. I, 65. Măruntișu porcului. ALR I 751/708, cf. 751/122, 174. V. (Prin sudul Transilv.) Numele plantei Veronica crivita. PĂCALĂ, M. R. 17. – Pl.: mărunțișuri și (învechit și regional) mărunțișe (LB, IORDAN, L. R. A. 71). – Și: (regional) mănunțíș s. n. – Mărunt + suf. -iș.

MÁNUNȚÍȘ s. n. v. mărunțiș.