NEASCULTĂTOR, -OARE, neascultători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care nu ascultă (de cineva sau de ceva), care nu se supune; p. ext. rău, obraznic. [Pr.: ne-as-] – Pref. ne- + ascultător.

neascultător, ~oare [At: NEAGOE, ÎNV. 17/14 / Pl: ~i, ~oare / E: ne- + ascultător] 1 a Care nu este ascultător. 2-3 smf, a (Persoană) care nu ascultă. 4-5 smf, a (Persoană) care nu se supune. 6-7 smf, a (Pex) (Copil) rău și obraznic.

NEASCULTĂTOR, -OARE, neascultători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care nu ascultă (de cineva sau de ceva), care nu se supune; p. ext. rău, obraznic. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascultător.

neascultător a. nesupus.

neascultătór, -oáre adj. (ea dift.) Nesupus, neînțelegător, rebel, recalcitrant.

ASCULTĂTOR, -TOARE adj. sm. f. 1 Care ascultă ¶ 2 Care ascultă de sfaturile, de poruncile cuiva; supus: să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvîntul lui (ISP.) ¶ 3 ‡Care atîrnă de cineva, care este sub stăpînirea cuiva: Renii... ~ cătră ocolul Galaților (M.-COST.) ¶ 4 Care ascultă lecțiunile unui profesor, un curs, o cuvîntare ținută în public, etc., auditor: are puțini ~i ¶¶ contr. NEASCULTĂTOR.

neascultător (desp. ne-as-) adj. m., pl. neascultători; f. sg. și pl. neascultătoare

neascultător (ne-as-) adj. m., pl. neascultători; f. sg. și pl. neascultătoare

neascultător adj. m. (sil. ne-as-), pl. neascultători; f. sg. și pl. neascultătoare

NEASCULTĂTOR adj. v. indisciplinat.

NEASCULTĂTOR adj. indisciplinat, insubordonat, nedisciplinat, nesubordonat, nesupus, recalcitrant. (Persoană ~.)

Neascultător ≠ ascultător