NECLINTIRE, neclintiri, s. f. Stare de nemișcare; imobilitate, fixitate. – Pref. ne- + clintire.

neclintire sf [At: CONACHI, P. 160 / Pl: ~ri / E: ne- + clintire] 1 Stare de nemișcare Si: fixitate, imobilitate. 2 (Fig) Rigiditate. 3 (Fig) Soliditate. 4 (Fig) Stabilitate.

NECLINTIRE, neclintiri, s. f. Stare de nemișcare; imobilitate, fixitate. – Ne- + clintire.

NECLINTIRE s. f. Stare de nemișcare, de imobilitate; fixitate. Vînturile trebuiau să-și sfărîme furia lor vijelioasă de neclintirea zidurilor de lemn. HOGAȘ, M. N. 170. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ (Poetic) Stepa fără hotar încremenise ca în moarte. Suna totuși ceva subțire și mărunt în acea neclintire a tăcerii. SADOVEANU, M. C. 94. ♦ Fig. Statornicie, neschimbare, nestrămutare.

neclintire f. imobilitate: totul e ’n neclintire, fără vieață, fără glas AL.

neclintíre f. Starea lucruluĭ neclintit, imobilitate: a sta în neclintire.

neclintire (desp. ne-clin-) s. f., g.-d. art. neclintirii; pl. neclintiri

neclintire (ne-clin-) s. f., g.-d. art. neclintirii; pl. neclintiri

neclintire s. f. (sil. -clin-), g.-d. art. neclintirii; pl. neclintiri

NECLINTIRE s. 1. v. imobilitate. 2. fixitate, imobilitate, nemișcare, stabilitate. (~ unor dune.) 3. v. hotărâre.

NECLINTIRE s. 1. fixitate, imobilitate, inerție, nemișcare, nemobilitate. (Stare de ~ a unui corp.) 2. fixitate, imobilitate, nemișcare, stabilitate. (~ unor dune.) 3. dîrzenie, fermitate, hotărîre, intransigență, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie, (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. (~ unui om.)