negustorie sf [At: ZANNE, P. V., 445 / Pl: ~ii / E: negustor + -ie] 1 Activitate economică privind circulația mărfurilor, realizată prin schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare Si: comerț, negoț, (îvp) neguțătorie (1), (tcî) pazarlâc. 2 Afacere. 3 Întreprindere comercială. 4 (Ccr; rar) Prăvălie. 5 (Înv) Marfă.

NEGUSTORIE, negustorii, s. f. 1. Profesiunea, starea sau calitatea de negustor; faptul de a vinde și a cumpăra mărfuri; negoț, comerț. Mergea bine negustoria lumînărarului. STANCU, D. 242. Apuca-n călătorie, Să facă negustorie. ALECSANDRI, P. P. 38. 2. Afacere. Mai făcea... nu-i vorbă, și alte negustorii. CREANGĂ, P. 112. – Variante: (învechit și regional) neguțătorie (EMINESCU, N. 153), neguțitorie (NEGRUZZI, S. I 297) s. f.

NEGUSTORIE ~i f. 1) Activitate comercială particulară; comerț particular; negoț. 2) Ocupația negustorului. 3) depr. Tranzacție comercială (cu dedesubturi). /negustor + suf. ~ie

negustorie f. 1. meseria negustorului; 2. afacere comercială.

negustoríe f. Negoț, comerciŭ, trafic.

negoțetorie sf vz neguțătorie

negoțitorie sf vz neguțătorie

neguțitorie sf vz neguțătorie

NEGUȚITORIE s. f. v. negustorie.

negustorie s. f., art. negustoria, g.-d. art. negustoriei; pl. negustorii, art. negustoriile (desp. -ri-i-)

negustorie s. f., art. negustoria, g.-d. art. negustoriei; pl. negustorii, art. negustoriile

negustorie s. f., art. negustoria, g.-d. art. negustoriei; pl. negustorii, art. negustoriile

NEGUSTORIE s. v. comerț.

NEGUSTORIE s. v. marfă, produs.

negustorie s. v. MARFĂ. PRODUS.

NEGUSTORIE s. comerț, negoț, (rar) prăvălie, (înv. și reg.) sfîrnărie, (turcism înv.) pazarlîc. (Se ocupa cu ~.)