9 definiții pentru născocire

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂSCOCIRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.

NĂSCOCIRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.

născocire sf [At: MUMULEANU, ap. GCR II, 247/9 / Pl: ~ri / E: născoci] 1 Creare a ceva nou. 2 Inventare. 3-4 (Ccr) Obiect (creat sau) inventat. 5 Scornire a unui lucru inexistent. 6 Minciună. 7 Naștere. 8 Întâmplare.

NĂSCOCIRE, născociri, s. f. Acțiunea de a născoci și rezultatul ei. 1. Imaginare, concepere a ceva nou, care nu exista pînă atunci; (concretizat) lucru inventat, descoperit. Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124. Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82. Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37. 2. Scornire de lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; minciună.

născocíre f. Acțiunea de a născoci. Născocitură: o născocire drăcească.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri

născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri

născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NĂSCOCIRE s. 1. v. inventare. 2. v. invenție. 3. v. fantezie. 4. v. scornire. 5. v. minciună.

NĂSCOCIRE s. 1. concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, (înv. și pop.) izvodire. (~ unui nou sistem de...) 2. creație, invenție, plăsmuire, scornitură, (pop.) iscodeală, iscodenie, iscoditură. (O ~ a imaginației sau inteligenței sale.) 3. fantezie, ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al ~.) 4. inventare, plăsmuire, scornire, ticluire, (fig.) urzire. (~ unei minciuni.) 5. invenție, minciună, născoceală, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) erată

Intrare: născocire
născocire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • născocire
  • născocirea
plural
  • născociri
  • născocirile
genitiv-dativ singular
  • născociri
  • născocirii
plural
  • născociri
  • născocirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

născocire, născocirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124. DLRLC
    • format_quote Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82. DLRLC
    • format_quote Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37. DLRLC
etimologie:
  • vezi născoci DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.