năvală [At: VARLAAM, C. 258 / V: (îrg) ~al sn / Pl: (rar) ~le, (înv) ~văli / E: pvb năvăli] 1 sf (Șîe a da ~) Năpustire asupra cuiva cu intenții agresive sau criminale. 2 sf (Mil; înv; șîe a da ~, a face ~) Atac asupra dușmanului într-o luptă, în război. 3 sf (Înv; îlav) Cu ~ În mod impetuos. 4 sf (Mil; înv) Pătrundere (pe neașteptate) pe un teritoriu străin pentru a-l cotropi Si: cotropire, invazie. 5 sf Mișcare impetuoasă. 6 sf Fugă. 7 sf Grabă. 8 av În mod năvalnic (1). 9 sf Izbucnire extrem de violentă. 10 sf Izbucnire abundentă și violentă a lacrimilor, a sângelui etc. 11 sf Îngrămădire cu grabă undeva. Si: îmbulzeală, înghesuială. 12 sf (Ccr) Mulțime de oameni sau de obiecte în mișcare Vz forfotă. 13 sf (Rar; îlv) A-i da ~ A copleși. 14 sf (Îlv) A da ~ A năvăli. 15 sf (Îvr; îs) Ceas de ~ Împrejurare grea. 16 sf (Îas) Ceas de cumpănă. 17 sn (Trs; îf năval) Sarcină mare de iarbă, cât poate lua un om în spate. 18 sf (Bot; reg) Ferigă (Polystichum filix mas).

NĂVALĂ s. f. 1. Faptul de a năvăli (asupra cuiva); atac, asalt, invazie; (concretizat) mulțime de oameni care năvălesc, se îmbulzesc. Strigătul uriaș al mulțimii se umflă, crescu, străpuns deodată ca de multe ace subțiri, de o salvă de împușcături. Năvala se opri. DUMITRIU, N. 110. Viteazul cu-a sa pală Face drum printre năvală Și pătrunde prin săgeți. ALECSANDRI, P. II 16. Dealul Cătălinei... se numește astfel, de pe numele unei prințese romîne, care scăpase de o năvală dușmănească în vîrful lui. NEGRUZZI, S. I 183. Năvala se trase înapoi spăimîntată de piepturile goale ale vitejilor. BĂLCESCU, O. II 132. ◊ Expr. A da năvală = a năvăli. Călărașii dau năvală, manevrînd prin mulțime. BUJOR, S. 127. Și cum starea oștii noastre o știa, fără-ndoială, Mikloș, chiar în acea noapte, peste noi dădu năvală. DAVILA, V. V. 34. Calul atunci dă năvală asupra ursului. CREANGĂ, P. 198. ♦ (În metafore și comparații, în legătură cu verbe de mișcare) Goană impetuoasă. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. Călări și pe jos. DELAVRANCEA, S. 195. Aleargă năvală nebună. Împrăștie singur pe cîți îi adună, Cutreieră cîmpul. COȘBUC, P. I 206. În dușmanii Moldovei acu să-ntrați năvală, Cum intră leu-n turme și paloșul în coaste! ALECSANDRI, P. III 222. 2. Năpădire, pornire impetuoasă, copleșitoare, care nu poate fi stăvilită. E o năvală de sunete scurte, puternice, făcînd aproape să trepideze pămîntul. BOGZA, C. O. 164. Afară se simțea năvala vîntului. SADOVEANU, P. S. 39. Titu asculta năvala de vorbe, uluit mai ales de înfățișarea omului. REBREANU, R. I 162. ◊ Fig. Din năvala de neologisme se vor ciurui cele necesare exprimării precise. SADOVEANU, E. 38. ◊ (În legătură cu abstracte) Abramovici avu o năvală de bucurie. SAHIA, N. 73.

NĂVALĂ ~e f. 1) Înaintare impetuoasă (mai ales, prin surprindere) asupra dușmanului. * A da ~ a) a năvăli; b) a se repezi. 2) Pătrundere masivă a unei armate într-o țară străină cu scopuri de cotropire; invazie. 3) Mișcare nestăvilită. ~a apelor. 4) (despre ființe) Îngrămădire (grăbită) într-un singur loc. * La pomană, ~ se spune, când cineva caută să beneficieze de ceva fără cheltuieli. /v. a năvăli

năvală f. 1. atac neașteptat; 2. invaziune, irupțiune. [Abstras din năvălì].

năválă f., pl. e (sîrb. navala, invaziune; rus. naval, neplăcere neașteptată. V. val 1). Atac subit, irupțiune, ĭuruș, șarjă. Invaziune, incursiune. A da năvală, a năvăli, a te repezĭ.

năval sn vz năvală

năval n. (poetic) năvală: Tătarii ca zăvozii pe dânsul dau năval AL.

*șárjă f., pl. e (fr. charge, d. charger, a încărca). Atac impetuos în bătălie, maĭ ales cu călărimea. Semnal de șarjă: a suna șarja. – Curat rom. năvală.

năvală s. f., g.-d. art. năvalei; pl. năvale

năvală s. f., g.-d. art. năvalei; pl. năvale

năvală s. f., g.-d. art. năvalei; pl. năvale

+da năvală (a ~) (a năvăli) loc. vb. v. da²

NĂVALĂ s. v. asalt.

NĂVALĂ s. (MIL.) asalt, atac, iureș, năvălire, (înv. și reg.) șturm. (~ dată împotriva cetății.)