ODGON, odgoane, s. n. Funie groasă și lungă, îmbibată, de obicei, cu gudron și folosită în marină, la pescuit, în transporturi etc.; cablu, parâmă, pălămar²; p. gener. orice funie groasă. [Var.: otgon s. n.] – Et. nec.

odgon sn [At: N. COSTIN, L I, A 64/21 / V: (reg) otg~ / Pl: ~oane / E: nct] 1 Funie groasă și lungă, îmbibată de obicei cu gudron și utilizată în marină, în pescuit, în transporturi etc. Si: cablu, parâmă, (reg) pălimar. 2 (Mol, Buc) Funie de cânepă cu care se leagă de coarne animalele la păscut Si: pripon. 3 Veche unitate de măsură agrară pentru lungimi, variind între 16 și 30 stânjeni.

ODGON, odgoane, s. n. Funie groasă și lungă, îmbibată, de obicei, cu gudron și întrebuințată în marină, la pescuit, în transporturi etc.; cablu, parâmă, pălămar²; p. gener. orice funie groasă. [Var.: otgon s. n.] – Et. nec.

ODGON, odgoane, s. n. Funie groasă și lungă. Grămezile de pește tresaltă-ntre odgoane, Cu ochi sticloși spre balta de liniște și stuh. DRAGOMIR, P. 24. Era un pod cunoscut și vechi de la un mal la celălalt mal, pe șăici și cu odgon legat de amîndouă țărmurile în șarampoi de stejar cît buțile. SADOVEANU, N. P. 149. Se întoarse cu o slugă credincioasă, aducînd niște scînduri... drugi, odgoane. ISPIRESCU, E. 367. – Variantă: otgon (C. PETRESCU, A. R. 56) s. n.

ODGON ~oane n. 1) Funie groasă, gudronată, folosită, mai ales, în marină. 2) Orice funie groasă. /Orig. nec.

odgon n. 1. funie groasă și lungă, mai ales de corabie; 2. veche măsură agrară (în Moldova 16-20 stânjeni). [Slav. OTŬGONŬ, goană: pentru evoluțiunea sensului, cf. pogon].

odgón n., pl. oane (vsl. otŭ-gonŭ, goană, [sîrb. nsl. odgon, rus. otgon], d. otŭgonitĭ, a respinge, a goni; ceh. odhon, „goană” și „o măsură agrară”, ca și rom. pogon. V. gonesc, dojănesc, pogon, prigoană, prihană). Funie foarte groasă cu care se lasă în becĭ butoaĭele, se leagă de mal corăbiile ș. a. (cablu). O veche măsură agrară de 16, 18, 20 (și chear și de 30) de stînjenĭ. – Răŭ scris otgon.

otgon sn vz odgon

otgón, V. odgon.

odgon s. n., pl. odgoane

odgon s. n., pl. odgoane

odgon s. n., pl. odgoane

odgon

odgon, -goane.

ODGON s. v. parâmă.

ODGON s. parîmă, (pop.) pălămar. (Barcă legată de un ~.)

odgon (odgoane), s. n. – Parîmă, frînghie. Origine îndoielnică. Pare să fie vorba de sb. gumina „odgon” (< it. gomena, gomona), cu prep. od „de” interpretat ca un singur cuvînt, *odgumina sau confundat cu sb. odgon „brînci”. Der. din acest ultim cuvînt (Tiktin; Conev 71; Candrea) nu pare posibilă. – Der. odgoni, vb. (a amara).

odgon, odgoane, s.n. (pop.) 1. funie groasă și lungă, folosită în marină, în transporturi; parâmă, pălimar, cablu. 2. veche măsură agrară.