OSPĂȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium.

ospăț sn [At: CORESI, EV. 364 / V: (îvp) us~, (reg) uspeț / Pl: ~pețe și (rar) ~uri / E: ml hospitium] 1 (Îvp) Masă mare, îmbelșugată, organizată cu ocazia unui eveniment festiv, a unei cununii, a unei sărbători etc. 2 (Îvp) Petrecere cu masă mare. 3 (Reg; îs) ~ul feciorilor Petrecere cu mâncare și băutură făcută în trecut de tinerii de la țară la începutul câșlegilor. 4 (Reg; îs) ~ul turcei Petrecere la care flăcăii satului invită fetele din casele unde au colindat. 5 (Reg; îs) Uspățul mortului Pomană. 6 (Reg) Petrecere cu mâncare și băutură care se face în prima săptămână după nuntă. 7 (Îvp) Mâncare. 8 (Îvp) Hrănire din abundență. 9 (Înv; îe) A pune ~ A da de mâncare și de băut S: a ospăta (1). 10 (Reg; îe) A se pune la ~ A se așeza la masă. 11 (Îae) A mânca. 12 (Reg; îe) A merge pe (sau în) ~ A fi invitat la masă. 13 (Trs) Nuntă.

OSPĂȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium.

OSPĂȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată de obicei cu ocazia unui eveniment, a unei sărbători, mai ales a unei cununii); petrecere cu masă mare. V. banchet. Mură cînta la ospețele boierești. GALACTION, O. I 70. Să-ți povestească el ce mari ospețe, Ce mîndre nunți, ce luminate fețe Văzură ochii săi odinioară. IOSIF, P. 29. Împăratul făcu un ospăț foarte mare. CREANGĂ, P. 231. ♦ Masă, mîncare. Pe subt șure și la vatra bordeiului, ospățul și paturile se gătesc. ODOBESCU, S. III 18. Și pe iarbă s-așezau, De ospăț că s-apucau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Pl. și: ospățuri (GOLESCU, Î. 97, ȘEZ. II 206). – Variantă: (neobișnuit) ospeț (MACEDONSKI, O. III 96) s. n.

OSPĂȚ ~ețe n. Petrecere cu mulți oaspeți, oferită cu ocazia unui eveniment (fericit); chef. /<lat. hospitium

ospăț n. masă mare: petrece în ospețe. [Lat. HOSPITIUM].

ospăț n., pl. ețe (lat. hŏspĭtium, ospitalitate. V. ospiciŭ). Banchet, prînz orĭ cină bogată și veselă. – Vechĭ și uspăț.

uspăț sn vz ospăț

uspeț sn vz ospăț

uspătéz, uspăț, V. ospă-.

ospăț s. n., pl. ospețe

ospăț s. n., pl. ospețe

ospăț s. n., pl. ospețe

OSPĂȚ s. v. masă, mâncare.

OSPĂȚ s. 1. v. banchet. 2. v. chef.

OSPĂȚ s. 1. banchet, masă, praznic, prăznuire, prînz, (livr.) festin, (rar) ospeție, (pop.) prînzare. (Un mare ~ dat în cinstea invitaților.) 2. benchetuială, chef, petrecere, praznic, prăznuire, (pop.) benchet, chiolhan, refenea, zaiafet, (înv. și reg.) petrecanie, (Mold.) guleai. (Un ~ de pomină.)

ospăț s. v. MASĂ. MÎNCARE.

SALĂ DE OSPEȚE s. v. sală de mese, sală de mâncare, sufragerie.

sală de ospețe s. v. SALĂ DE MESE. SALĂ DE MÎNCARE. SUFRAGERIE.

ospăț (-pețe), s. n. – Masă, banchet. – Mr. uspeț. Lat. hospitium (Pușcariu 1230; Candrea-Dens., 1276; REW 4200), cf. ngr. σπίτι, alb. štëpi „casă” (Rosetti, I, 170 crede că numai în rom. s-a păstrat cuvîntul lat.). Pentru semantism, cf. Todoran, Dacor., XI, 128. Cf. oaspete. – Der. ospeție, s. f. (ospitalitate); ospețime, s. f. (adunare de musafiri). Der. neol. ospiciu, s. n., din fr. hospice; ospitalier, adj., din fr. hospitalier; ospitalitate, s. f., din fr. hospitalité.

OSPĂȚ. Subst. Ospăț, ospătare, ospătat (rar), ospeție (rar), regal (înv.), simpozion (ant.), masă, mesișoară (dim.), cinste, chef, chefuleț (dim., fam.), chefușor (fam.), petrecere, sindrofie (fam.), dineu, cocteil, recepție, banchet, benchetuială (fam.), benchet (pop.), tămbălău (fam.), chiolhan (pop. și fam.), zaiafet, zamparalîc (turcism înv.), guleai (înv. și pop.), agapă, festin (livr.). Oaspete, musafir, invitat, comesean, conviv (livr.). Musafirlîc (înv., depr.). Vb. A da un ospăț, a da o masă, a da o recepție, a oferi un dineu, a invita la un cocteil. A se ospăta (înv. și pop.), a petrece, a petrece în ospețe, (în chefuri), a chefui, a face chef, a trage un chef (un chiolhan), a se încinge la chef, a benchetui (fam.). V. alimentație, amuzament, beție, plăcere.

Ospățul lui Balthazar – Balthazar, ultimul rege al Babilonului, era vestit prin ospețele sale care degenerau de obicei în petreceri desfrînate. De altfel, într-o noapte cînd se desfășura un asemenea festin, el a fost detronat și omorît. „Ospățul lui Balthazar” (sau Belsazar) a ajuns astfel să semnifice o orgie vecină cu prăbușirea (vezi: Mane, tekel, fares). „De la cheful lui Belsazar/ N-au mai fost meseni atîta/ De-ngroziți…” (H. Heine, poezia Atrizii spanioli). IST.

Ospățul lui Lucullus – Pentru amatorii de ospețe care au și gusturi… literare, termenii de comparație nu lipsesc în istorie. Spre deosebire de ospățul lui Balthazar sau cel sardanapalic (legate de ideea de orgie), ori de ospățul pantagruelic sau gargantuesc (ce se referă la cantitatea enormă de mincare), „o masă à la Lucullus” sugerează mîncăruri fine și servite luxos. Acest Lucullus a fost un general roman (109-57 î.e.n.), vestit printr-o serie de victorii ce nu-i aduseseră numai lauri, ci și o avere nemăsurată. La vîrsta de 45 de ani, dezamăgit de intrigile unora și de ingratitudinea altora, a părăsit viața publică și cariera militară și s-a dedat huzurului și festinelor, cîștigîndu-și prin ospețele ce le dădea, o faimă care a întunecat complet pe aceea dobîndită pe cîmpul de luptă. Bătăliile i-au adus o glorie muritoare; ospățurile, o nemurire „glorioasă”! IST.