partizan, ~ă smf [At: CUGETĂRI, II, 32^r/14 / V: (înv) ~nt, ~tezan / Pl: ~i, ~e / E: fr partisan, rs партизан] 1 Persoană care adoptă și susține cu convingere o opinie, o teorie, o ideologie. 2 Cel care e de partea cuiva, sprijină pe cineva, luptând alături de el pentru o cauză comună Si: susținător, (rar) părtaș, (înv) părtean. 3 Persoană care, fără a face parte din forțele armate regulate, participă la lupta populară organizată împotriva unui cotropitor Si: franctiror. 4 (Îvr) Partener.

PARTIZAN, -Ă, partizani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care adoptă și susține o idee, o teorie, o ideologie; cel care e de partea cuiva, sprijină pe cineva, luptă alături de cineva pentru o cauză. Bogdan, ca toți principii destronați, mai număra vreo cîțiva partizani între boieri. HASDEU, I. V. 18. Tomșa se repede Acuma spre Suceava cu partizanii săi. ALECSANDRI, T. II 163. 2. Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în război pe teritoriul cotropit de inamic, în spatele frontului acestuia. Iarnă și vară, zi și noapte, îndurînd foamea și setea și gerul năprasnic, au suferit, au luptat... mii și mii de partizani. STANCU, U.R.S.S. 107. 3. (Învechit, rar) Partener. Partizanii mei [la jocul de cărți] erau o damă ca de 50 ani și doi băieței, unul mai tînăr și altul mai bătrîn decît mine. BOLINTINEANU, O. 367.

PARTIZAN, -Ă s.m. și f. 1. Adept, susținător (al unei idei, al unei doctrine etc.); luptător pentru o cauză comună. 2. Luptător într-un detașament care acționează în spatele frontului inamic. [Cf. fr. partisan, rus. partizan].

PARTIZAN, -Ă I. s. m. f. 1. adept, susținător (al unei idei, al unei doctrine etc.); luptător pentru o cauză comună. 2. luptător într-un detașament organizat, neîncadrat formal în forțele armate, care acționează în spatele frontului inamic. II. adj. care manifestă, exprimă un spirit de partid. (< fr. partisan, rus. partizan)

partizan s. m. f. Luptător contra comunismului în România, de obicei refugiat în munți ◊ „Să ne mai mirăm că foștii torționari își permit azi, în 1993, să-i numească pe partizanii care au organizat rezistența în munți «bandiți», ca pe vremurile de glorie ale lui Alexandru Drăghici?” R.l. 3 VII 93 p. 1 (din fr. partisan; DEX, DN3 – alte sensuri)

PARTIZAN ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care adoptă și susține o cauză. ~ al demilitarizării. 2) Participant la lupta armată dusă de detașamente organizate în spatele frontului. /<fr. partisan, rus. partizan

partizan m. cel ce ține de o persoană, de un partid, de o doctrină: partizan al monarhiei.

*partizán, -ă s. (fr. partisan, d. it. partigiano). Adept, care admite o părere saŭ ține cu cineva: partizan al ordiniĭ.

partezan, ~ă smf vz partizan

partizant, ~ă smf vz partizan

partizan adj. m., s. m., pl. partizani; adj. f., s. f. partizană, pl. partizane

!partizan adj. m., s. m., pl. partizani; adj. f., s. f. partizană, pl. partizane

partizan s. m., pl. partizani

partizan.

Consiliul Mondial al Partizanilor Păcii

PARTIZAN s. 1. v. adept. 2. v. părtinitor.

PARTIZAN s. adept, susținător, (rar) părtaș, (înv.) părtean. (~ al unei doctrine.)

Partizan ≠ adversar