PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) părete s. m.] – Lat. paries, -tis.

perete sm [At: CORESI, EV. 118 / V: (îvp) păr~, (reg) par~, păreț (Pl: și sn, părețuri) / Pl: ~eți / E: ml paries, -tis] 1 Element de construcție făcut din diferite materiale, care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele și de exterior și care susține planșeurile, etajele, acoperișul Si: zid. 2 (Îla) De ~ Care este conceput pentru a fi fixat pe un perete (1). 3-4 (Îljv) ~ în ~ (Care este construit, care se află) cu unul din pereți comun sau lipit cu cel al încăperii vecine. 5-6 (Pex; îal) (Care se află cu locuința, cu sediul etc.) în imediata vecinătate a cuiva. 7 (Îlav) Sub ~ Foarte aproape de casă. 8 (Îal) Lângă casă. 9 (Îe) A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi, a trânti) ușa (sau poarta, fereastra etc.) de (sau la) ~ A deschide larg. 10 (Îae) A deschide la maximum. 11 (Îae) A trânti ușa sau poarta, fereastra cu putere. 12 (Îe) A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de ~eți (sau de toți ~eții) A fi desperat, deznădăjduit. 13 (Îae) A regreta foarte mult o greșeală făcută. 14 (Rar; îe) A bate cu buretele piron în ~ A face ceva nepotrivit și fără efect. 15-16 (Îe) A supune, a înșira, a îndruga etc. cai verzi pe ~eți A spune (fantezii fără rost sau) minciuni. 17 (Reg; îe) A avea doi ~eți A avea o gospodărie bine închegată. 18 (Îe) A ridica (sau a face) patru ~eți A-și face o casă sau un adăpost. 19 (Îe) A vorbi cu ~eții (sau ~eților) sau a spune la ~eți A nu avea cu cine să vorbească. 20 (Îae) A fi cu totul singur. 21 (Îae) A-i vorbi cuiva în zadar, fară nici un efect. 22 (Rar; îe) (A avea) casă în doi ~eți sau a-i fi casa în trei ~eți și ușa prin pod Se zice despre căsnicie nereușită. 23 (Mtp; îlav) De (pe) când scria musca pe ~ De demult. 24 (Spc; pop) Catapeteasmă. 25 (Pex; pop) Gard în jurul clăii de fân sau al șirei de grâu. 26 Masiv pietros care se înalță aproape vertical. 27 (Pan) Fiecare din părțile laterale care limitează de exterior un recipient sau un obiect care seamănă cu un recipient. 28 (Pan) Fiecare din părțile care împarte interiorul unui recipient în mai multe compartimente. 29 (Olt; Trs) Margine de lemn a sitei Si: (reg) văcălie, veșcă. 30 (Reg; lpl; îf păreți) Carâmbi la cizmă. 31 (Pop) Bor la pălărie. 32 (Tip) Parte a mașinii de tipărit la care sunt prinse vergelele care scot din mașină coli cu textul tipărit. 33 (Reg) Copertă de carte.

PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) ușă (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușă, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. ♦ Element anatomic, membrană etc. care înconjură o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) părete s. m.] – Lat. paries, -tis.

PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical sau puțin înclinat, făcut din zidărie, lemn, paiantă etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele și în exterior și susține planșeurile, caturile și acoperișul. V. zid. Se simțea cam încurcat, neștiind cum să înceapă pentru ca să ajungă la țintă. O hartă marină, atîrnată pe un perete în fața lui, îi veni în ajutor. BART, E. 270. Oamenii, la plug, răsturnau pămîntul în brazde mănoase. Nevestele, acasă, văruiau pereții și lipeau pe jos. BUJOR, S. 111. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = avînd unul dintre pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine. Locuiam într-o bojdeucă, perete în perete cu un coteț de păsări. C. PETRESCU, C. V. 23. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa) ușa (poarta etc.) de perete = a împinge ușa (poarta etc.) în lături, a deschide larg. A se da cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi desperat, deznădăjduit, a regreta o greșeală săvîrșită. (A spune) cai verzi pe pereți v. cal. (Mai ales în basme) De cînd (se) scria musca pe perete = de mult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret. Închiși între patru pereți, au luat, zic, asupra-și greaua răspundere de a așterne bazele marei reforme. KOGĂLNICEANU, S. A. 133. A bate cu burete piron în perete = a munci în zadar. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage atenția cuiva că poate fi văzut sau auzit de cine nu trebuie. Ca și cum (sau parcă) ai vorbi la pereți, se zice cînd vorbești cuiva care nu te ascultă sau nu dă importanță celor ce-i spui. Casă-n doi pereți, se zice despre o căsnicie nereușită. 2. Masiv pietros, care se înalță vertical. Deasupră-le se ridica un perete de stînci. DUMITRIU, N. 145. [Masivul Coziei] e un perete de piatră care izbucnește din pămînt și urcă în sus, într-un clocot nepotolit. BOGZA, C. O. 348. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc., care se aseamănă cu un perete (1), mărginind sau înconjurînd ceva. Pereții cazanului. Peretele tunelului. ♦ Parte care înconjură o cavitate a corpului. Peretele abdominal. ♦ Piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa anumite spații între ele sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. – Variantă: părete (SADOVEANU, O. VII 89, COȘBUC, P. I 142) s. m.

PERETE ~ți m. 1) Parte verticală a unei clădiri sau a unei încăperi. ◊ ~ în ~ având un perete comun. De ~ care se poate pune, atârna pe perete. Între patru ~ți a) la adăpost; b) în taină; în secret. A se da cu capul de ~ți (sau de toți ~ții) a fi în stare de disperare extremă. A spune cai verzi pe ~ți v. CAL. A strânge la ~ (pe cineva) a forța pe cineva să spună sau să facă ceva. A vorbi la ~ți a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridică vertical. 3) Element care mărginește sau împarte ceva în două sau în mai multe spații. 4) Membrană care înconjoară o cavitate internă a unui organism. /<lat. paries, ~tis

perete m. 1. zidărie ce închide o casă sau îngrădește o curte: 2. scoarța unei cărți; 3. laturi interioare ale unui vas sau tub; 4. părți ce formează îngrădirea suprafeței interne a cavităților corpului: pereții pieptului, pereții stomacului. [Vechiu-rom. păreate = lat. vulg. PARETEM (clasic PARIETEM)]. V. scris.

peréte, V. părete.

parete¹ sm [At: TEAHA, C. N. 249 / Pl: ~eți / E: par¹ + ~ete] (Trs) Bârnă.

parete² sm vz perete

părete sm vz perete

păreț sm vz perete

FERESTRELE AU OCHI, IAR PEREȚII URECHI = Taina greu se păstrează.

părete m. Mold. V. perete.

păréte (est) și peréte (vest) m. (lat. páries, parietis, pop. parétis; it. paréte, pv. paret, fr. paroi, sp. pared, pg. parede. V. parietal). Zid de casă saŭ de cameră. Metalu, sticla saŭ lutu care constitue un vas ca cum ar fi o cameră: părețiĭ clondiruluĭ. (Tot așa despre țeastă). Între patru părețĭ, într’o cameră, la adăpost, în secret. A te bate cu capu de părețĭ, a fi foarte desperat. A vorbi cu părețiĭ, a vorbi singur, a fi cam nebun. A vorbi caĭ verzĭ pe părețĭ, a vorbi prostiĭ saŭ utopiĭ. Ca și cum aĭ vorbi păreteluĭ saŭ la părete, se zice despre unu căruĭa-ĭ vorbeștĭ și nu pricepe orĭ nu ascultă. V. primez 1.

perete s. m., pl. pereți

perete s. m., pl. pereți

perete s. m., pl. pereți

perete

perete.

gazetă de perete s. f. + prep. + s. m., pl. gazete de perete

PERETE s. v. bor, catapeteasmă, iconostas, margine, tâmplă.

PERETE s. zid. (~ al unei camere.)

PERETE s. zid. (~ al unei camere.)

perete s. v. BOR. CATAPETEASMĂ. ICONOSTAS. MARGINE. TÎMPLĂ.

PĂDUCHE-DE-PERETE s. v. păduche-de-lemn, ploșniță.

păduche-de-perete s. v. PĂDUCHE-DE-LEMN. PLOȘNIȚĂ.

perete (pereți), s. m. – Zid. – Var. părete. Istr. parete. Lat. părĕtem, forma. pop. în loc de păriĕtem (Pușcariu 1268; Candrea-Dens., 1334; REW 6242), cf. it. parete, prov. paret, fr. paroi, sp. pared, port. parede. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. păretar(iu), s. n. (tapițerie, draperie); supărete, s. m. (Trans., balcon, terasă), în loc de sub părete.

parete, pareți, s.m. (reg.) bârnă.

a da cu ornicul de pereți expr. (prst.) a avea orgasm / a cădea în extaz în timpul unui act sexual.

a o da cu capu’ de toți pereții expr. (adol.) a se masturba.

a se lovi ca nuca în perete expr. a fi complet / total nepotrivit, a nu se potrivi deloc.

a se potrivi ca nuca-n perete a fi nepotrivit, a fi deplasat.

a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).

a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios.

a umbla după cai verzi pe pereți / după potcoave de cai morți expr. (pop.) a-și face planuri irealizabile, a fi nerealist.

a visa cai verzi pe pereți / potcoave de cai morți expr. a visa, a spera lucruri irealizabile / fanteziste.

a vorbi în deșert / la pereți / surzilor expr. a vorbi fără a reuși să-și impună punctul de vedere, să se facă înțeles, să obțină lucrul dorit etc.

cai verzi pe pereți expr. lucruri imposibile / de necrezut / fanteziste.

între patru pereți expr. 1. în casă. 2. (deț.) închis.