PETICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: petecă s. f.] – Din petic.

PETICĂ, petice, s. f. (Reg.) Cârpă, zdreanță. [Var.: petecă s. f.] – Petic + suf. -ă.

PETICĂ, petice, s. f. Cîrpă, zdreanță. Învăluindu-și custura într-o petică și punînd-o pe coardă la locul ei, s-așază pe laiță. MIRONESCU, S. A. 42. Cu ochii în lacrămi, fata luă o petică, își șterse fața și ieși. DUNĂREANU, CH. 202. – Variantă: petecă s. f.

PETICĂ ~ce f. reg. 1) Bucată de țesătură veche folosită în anumite scopuri (pentru ștersul prafului, pentru spălatul podelelor etc.); cârpă. 2) fig. pop. Persoană lipsită de caracter; cârpă. /Din petic

pétică f., pl. ĭ (d. petic). Est. Cîrpă, pînză ordinară p. vasele de bucătărie. Bucată de pînză veche aruncată: hîrtie făcută din peticĭ.

PETICĂ s. v. cârpă.

PETICĂ s. buleandră, cîrpă, fleandură, otreapă, zdreanță, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, tîrfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cîrță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., in Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.)

PETICĂ, Ștefan (1877-1904, n. sat Bucești, jud. Galați), poet simbolist român. Versuri remarcabile prin sensibilitatea delicată și prin universul modern de imagini („Fecioara în alb”, „Când vioarele tăcură”, „Moartea visurilor”, „Cântecul toamnei”); poeme în proză, teatru liric („Solii păcii”). Eseuri („Poezia nouă”, „Transformarea liricei”). Publicistică literă impunând prin modernitate.