ZDREANȚĂ, zdrențe, s. f. 1. Bucată ruptă, sfâșiată dintr-o pânză sau dintr-un obiect de pânză; haină, rufă sau pânză veche, ruptă. ♦ Fig. (Fam.) Om de nimic; lepădătură, secătură. 2. (La pl.) Un fel de aluat subțire făcut din făină și ouă, care se fierbe în supă în bucățele mici. [Var.: treanță s. f.] – Cf. sl. sŭdranŭ.

zdreanță sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) tr~ (Pl: trențe, trenți, treanțe), (îrg) zdramță (Pl: zdreamțe, zdremțe), zdranță (Pl: zdranțe, zdranțuri, zdrențe, zdrănți, zdrănțe), ~emțe sfp, ~amțe^[1] sfp, ~ențe sfp, dreanță, stramță (Pl: stramți și stramțe), streamță (Pl: stremțe), streanță (Pl: streanțe), (reg) zdreață (S și: sdreanță), zdroanță, drețe sfp, stranță (Pl: stranțe), tramță, tranță, trănțe sfp / S și: sd~ / Pl: ~erțe / E: vsl *съдраньца (cf vsl съдранъ, -о, -а „rupt”)] 1 Bucată ruptă dintr-un material (vechi), de obicei textil, sau dintr-un obiect confecționat din material textil, papură etc. Si: cârpă (1), petic (1), otreapă (1), (înv) felegă (5), cotreanță (2), folt (2), paceaură (1), râză¹, șuleandră¹ (1). 2 (Mpl) Obiect de îmbrăcăminte uzat, rupt, sărăcăcios, distrus de prea multă întrebuințare Si: buleandră (1), fleandură (1), jerpelitură, (îrg) rantie, (reg) rufă. 3 (Pex) Obiect (țesut, tricotat, croșetat etc.) vechi, rupt, degradat Si: ruptură, vechitură. 4-5 (D. oameni; îla) În ~ențe Îmbrăcat în zdrențe (2) sau sărăcăcios, modest. 6 (Fig) Ființă decăzută, fizic sau moral Si: lepădătură, secătură. 7 (Îal; rar; d. obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, d. orice obiect de pânză, stofa etc.) Zdrențuit (1). 8 (Fig) Lucru fără nici o valoare. 9 (Reg; lpl) Franjuri (1). 10 (Lpl) Aluat subțire făcut din făină și ouă, care, turnat în supa care fierbe, ia forme neregulate Si: (pop) frecăței. 11 (Lpl; îf drențe) Plantă erbacee acvatică de dimensiuni mici ale cărei frunze superioare, dispuse într-o rozetă, plutesc la suprafața apei Si: (pop) steluță, steaua-bălții, linte-de-apă, sterie-de-bălți (Callitriche palustris). 12 (Bot; reg) Lintiță (Lemna gibba). 13 (Bot; reg; îf zdreanță) Lintiță (Lemna minor). 14 (Bot; reg; îf zdreață) Lintiță (Lemna tribulea). 15 (Bot; reg) Lintiță (Spirodela polyrrhiza). corectat(ă)

zdreanță s.f. 1 Bucată, fîșie ruptă dintr-o pînză sau dintr-un obiect de pînză; cîrpă. Femeia... se ștergea pe față de sudoare cu o treanță nu prea curată (PRED.). ♦ (mai ales la pl.) Haină, rufă sau pînză uzată și ruptă; ext. orice obiect (țesut, lucrat etc.) vechi, rupt, degradat. ◊ Loc.adj. În zdrențe = a) (despre oameni) care este îmbrăcat în haine zdrențuite; flenduros, zdrențăros; b) (despre obiecte de îmbrăcăminte) care este zdrențuit. ◊ Compar. Zăcea la picioarele lui ca o zdreanță fără preț (REBR.). ◊ Fig. Pe zdreanța toamnei mari s-au prins Medalii triste de lumină (VOIC.). 2 Fig. (fam.) Ființă decăzută fizic sau moral; om de nimic; lepădătură, secătură. A fi bine crescut înseamnă a nu permite celui care înșeală să facă din tine o zdreanță (PRED.). 3 (culin.; la pl.) Bucățele de aluat subțiri, făcute din făină și ouă, care se fierb în supă. • pl. -e. și (pop.) streamță, streanță, treanță s.f., drețe s.f. pl. /<slav. съдраньца <sl. veche съдранъ „rupt”.

ZDREANȚĂ, zdrențe, s. f. 1. Bucată ruptă, sfâșiată dintr-o pânză sau dintr-un obiect de pânză; haină, rufă sau pânză veche, ruptă. ♦ Fig. (Fam.) Om de nimic; lepădătură, secătură. 2. (La pl.) Un fel de aluat subțire făcut din făină și ouă, care se fierbe în supă în bucățele mici. [Var.: treanță s. f.] – Cf. sl. sŭdranŭ.

ZDREANȚĂ, zdrențe, s. f. 1. Bucată sfîșiată dintr-o țesătură sau dintr-un obiect de îmbrăcăminte (veche); haină, pînză sau rufă (veche), din care s-au rupt bucăți; treanță. Luă apoi o zdreanță de pătură de pe hamurile atîrnate în cuiele din perete și obloni ferestruica grajdului. MIHALE, O. 509. Umbla numai în zdrențe, cînd ieșea la cîmp. PREDA, Î. 115. Adunînd toate zdrențele, le-a băgat în sobă și le-a dat foc. STĂNOIU, C. I. 135. Te suie în podul curții și vei găsi acolo niște zdrențe din hainele tătîne-tău din feciorie. RETEGANUL, P. III 13. 2. Fig. (Familiar) Epitet peiorativ dat oamenilor; om lipsit de valoare. V. secătură. Așa mi-a spus zdreanță mea de copil. DELAVRANCEA, V. V. 180. Nu cumva ai Vro zdreanță de fată De măritat? ȘEZ. I 149. 3. (La pl.) Aluat subțire, preparat din făină și ouă, care se fierbe în supă. – Variante: zdranță (COȘBUC, P. I 53), streamță (ALECSANDRI, P. P. 137), streanță (EMINESCU, N. 13) s. f.

ZDREANȚĂ, zdrențe, s. f. 1. Bucată ruptă, sfîșiată dintr-o pînză sau dintr-un obiect de îmbrăcăminte; haină, rufă sau pînză veche, ruptă; treanță. ♦ Fig. (Fam.) Om de nimic; lepădătură, secătură. 2. (La pl.) Un fel de aluat subțire făcut din făină și ouă, care se fierbe în supă. – Comp. v. sl. sŭdranŭ „rupt” (< sudrati).

ZDREANȚĂ zdrențe f. 1) Fâșie ruptă dintr-o bucată de pânză sau dintr-o haină uzată. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi și rupt; ruptură. 3) fig. fam. Om de nimic; pușlama; secătură. 4) la pl. Preparat alimentar din aluat subțire, care se toarnă în supa ce fierbe, căpătând forma unor fâșii. [G.-D. zdrenței] /cf. sl. sŭdranŭ

zdreánță f., pl. ențe, și (Trans.) zdránță, pl. zdranțe (var. din draniță, adică „despicătură, sfîșietură”; pol. drance, rut. drĕanĭ, dránka, zdrențe; bg. dran, sfîșiat. Cp. cu sfîrșesc). Bucată de haĭnă sfîșiată saŭ roasă de vechime: Cucurigu, Neamțule! Cum îțĭ curge zdrențele! (P. P.) Haĭnă zdrențuită. Pl. Olt. Țol de fîșiĭ de pînză veche. – Și treanță (vest), streanță, streamță și zdreamță (est) și stranță (Trans.). V. cotrențe și bodroanțe.

dreanță sf vz zdreanță

stramță sf vz zdreanță

stranță sf vz zdreanță

streamță sf vz zdreanță

streanță sf vz zdreanță

tramță sf vz zdreanță

tranță sf vz zdreanță

trănță sf vz zdreanță

treanță sf vz zdreanță

zdramță sf vz zdreanță

zdranță sf vz zdreanță

zdreamțe^[1] sfp vz zdreanță corectat(ă)

zdreață sf vz zdreanță

zdremțe sfp vz zdreanță

zdrențe sfp vz zdreanță

zdroanță sf vz zdreanță

DREANȚĂ s. f. v. zdreanță.

STREAMȚĂ s. f. v. zdreanță.

STREANȚĂ s. f. v. zdreanță.

ZDRANȚĂ s. f. v. zdreanță.

dreanță f. V. sdreanță. [Pol. DRANȚE].

sdreanță f. 1. bucată ruptă de haină; 2. haină ruptă și învechită. [V. dreanță].

treanță f. V. sdreanță: trențe pentru fabricarea hârtiei.

dreánță V. zdreanță.

stránță, V. zdreanță.

streámță, -nță, V. zdreanță.

treánță, V. zdreanță.

zdránță, V. zdreanță.

zdreanță s. f., g.-d. art. zdrenței; pl. zdrențe

zdreanță s. f., g.-d. art. zdrenței; pl. zdrențe

zdreanță s. f., g.-d. art. zdrenței; pl. zdrențe

zdreanță

ZDREANȚĂ s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

ZDREANȚĂ s. I. 1. v. cârpă. 2. v. petic. 3. (la pl.) ațe (pl.), petice (pl.). (Haina e numai ~ențe.) 4. jerpelitură, ruptură, (Transilv.) țâră. (Purta o ~ de haină.) 5. vechitură, (pop.) treanță. (De ce mai porți ~ asta?) II. (la pl.) frecăței.

ZDREANȚĂ s. 1. buleandră, cîrpă, fleandură, otreapă, petică, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, tîrfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cîrță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.) 2. petic, ruptură, (prin Transilv.) folt. (O ~ dintr-o cămașă veche.) 3. (la pl.) ațe (pl.), petice (pl.). (Haina e numai ~.) 4. jerpelitură, ruptură, (Transilv.) țîră. (Purta o ~ de haină.) 5. vechitură, (pop.) treanță. (De ce mai porți ~ asta?) 6. (la pl.) frecăței (pl.). (~ fierte în supă.)

zdreanță s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.

ZDREANȚĂ, zdrențe, s. f. ~ (creație expresivă avînd la bază prob. o rădăcină onomatopeică *zdranț, care imită zgomotul produs la ruperea unei țesături; cf. zdrang, zdrîng, cranț, cronț; relația care s-a vrut stabilită cu sl. sŭdranica, din sŭdrati = a rupe [cf. draniță], este posibilă, fără a fi însă necesară)

STREAMȚĂ, stremțe, s. f. (Var.) Zdreanță. (cf. zdreanță)

STREANȚĂ, strențe, s. f. (Var.) Zdreanță. (cf. zdreanță)

ZDREANȚĂ. Subst. Zdreanță, ferfeniță (pop. și fam.), treanță, bulendre, șofile (reg.), cîrpă, cîrpușoară (dim.), rufă (reg.), petică (reg.), buleandră, otreapă, tearfă (reg.); obială; petic, peticuț (dim.), peticel; cioarsă, gioarsă (fam.), vechitură. Peticire, peticit; uzare, uzaj, uzură, ferfenițire (pop. și fam.), ferfenițit (pop. și fam.). Adj. Zdrențăros, zdrențuit, rufos (fam.), ferfenițit (pop. și fam.), ferfenițos (pop. și fam.), rupt în bucăți, sfîșiat, peticit, peticos; uzat. Vb. A (se) zdrențui, a (se) preface în zdrențe, a (se) ferfeniți (pop. și fam.), a (se) face ferfeniță, a (se) rupe ferfeniță, a se trențui, a (se) petici (rar), a (se) rupe în bucăți; a se uza. V. bucată, ciopîrțire, distrugere.

Guenille, si l’on veut: ma guenille m’est chère (fr. „Zdreanță, dacă vreți, dar zdreanța mea mi-e scumpă”) E un vers al lui Molière din Femeile savante (act. II, sc. 7). În această comedie, jupîn Crizal e constrîns de nevastă și de cumnată (femei „savante”) să dea afară bucătăreasa, care îi făcea niște ciorbe delicioase, pe motivul că franțuzeasca ei populară supără urechile lor delicate. Crizal nu se poate totuși consola și zice: „Eu mă hrănesc cu ciorbă și nu cu limbaj savant”, la care nevastă-sa indignată îi răspunde că-i pur și simplu o rușine pentru un om să se coboare la asemenea nevoi materiale: „Ce prețuiește trupul, această biată zdreanță Ca să-i acorzi cu gîndul măcar vreo importanță?” Și atunci Crizal îi replică: „Ba, trupul sînt eu însumi, și-l îngrijesc cum pot Din parte-mi fie-o zdreanță, dar are-ntîietate.” Acest vers e invocat în sensul că trebuie să acordăm locul cuvenit satisfacțiilor sau necesităților materiale. În acest sens l-a și folosit economistul francez Frédéric Bastiat (1801-1850) – citat de Karl Marx în vol. I din Capitalul – cînd în lucrarea sa, intitulată Armonii economice, spune: „Sînt oameni care bagatelizează ceea ce ei numesc cu dispreț nevoi materiale, satisfacții materiale. Ei îmi vor spune, fără îndoială, ca Belise lui Crizal: «Trupul, această zdreanță»... și mă vor blama că am semnalat ca una din primele noastre nevoi: hrana”. LIT.

zdreanță I. s. f. pl. zdrențe 1. om fără personalitate. 2. (peior.) haină; obiect de îmbrăcăminte. 3. (peior.) parașută, curvă, prostituată. II. adj. invar. 1. bătut tare de tot. 2. epuizat, istovit.

zdreanță penală expr. (peior.) 1. prostituată de ultimă speță. 2. individ declasat. 3. infractor.