poporație sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. XVI / V: ~iune / Pl: ~ii / E: popor + -ație cf lat populatio, fr population, it popolazione] 1 (Înv) Populație (1). 2 (Îvr) Gloată.

POPORAȚIE, poporații, s. f. (Și în forma poporațiune) 1. (Ist.) Colectivitate umană superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiau pe același teritoriu, vorbeau aceeași limbă și aveau aceeași tradiție culturală. V. popor. 2. (Învechit) Populație. Deopotrivă cu școala este... folositoare și instituirea de bănci rurale, pentru deșteptarea și ridicarea poporațiunii sătești. ODOBESCU, S. A. 480. ♦ Număr mare de oameni, mulțime; popor (3). Această piață mare... se acoperi în curînd cu sute de panere pline de provizii și cu o poporație de precupeți veniți de la țară. ALECSANDRI, O. – 285. – Variantă: poporațiune s. f.

poporațiune sf vz poporație

poporație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. poporația (desp. -ți-a-), g.-d. art. poporației; pl. poporații, art. poporațiile (desp. -ți-i-)

poporație (înv.) (-ți-e) s. f., art. poporația (-ți-a-), g.-d. art. poporației; pl. poporații, art. poporațiile (-ți-i-)

poporație s. f. (sil. -ți-e), art. poporația (sil. -ți-a), g.-d. art. poporației; pl. poporații, art. poporațiile (sil. -ți-i-)

POPORAȚIE s. v. locuitori, populație.

poporație s. v. LOCUITORI. POPULAȚIE.