postură sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: fr posture] 1 (Asr) Atitudine, ținută, poziție în care se află corpul omenesc sau alte corpuri la un moment dat. 2 Situație deosebită în raport cu cea obișnuită în care se găsește cineva sau ceva la un moment dat. 3 Atitudine deosebită în raport cu cea obișnuită pe care cineva o adoptă la un moment dat.

POSTURĂ, posturi, s. f. 1. Stare sau situație în care se află cineva la un moment dat. În postură de observator. 2. Ținută, atitudine, poziție a corpului. Postură teatrală. ▭ Streinul se repede la ușă... și ia în fața mea o postură înțepată. GHICA, la CADE.

POSTURĂ s.f. 1. Situația cuiva la un moment dat. 2. Atitudine, stare. [Pl. -ri. / < fr. posture].

POSTURĂ s. f. 1. atitudine, stare; poziție a corpului. 2. situație deosebită a cuiva (sau a ceva) la un moment dat. (< fr. posture, it. postura)

POSTURĂ ~i f. 1) Situație de moment a unei persoane. 2) rar Poziție a corpului; fel de a-și ține corpul; ținută; atitudine; poză. [G.-D. posturii] /<fr. posture

postură f. situațiunea corpului, atitudine.

*postúră f., pl. ĭ (fr. posture, d. it. postura, d. postare, a posta). Atitudine, ținută, pozițiune a corpuluĭ: într’o postură ridiculă. Fig. Situațiune: într’o postură neplăcută.

postură s. f., g.-d. art. posturii; pl. posturi

postură s. f., g.-d. art. posturii; pl. posturi

postură s. f., g.-d. art. posturii; pl. posturi

POSTURĂ s. v. atitudine, port, poză, poziție, ținută.

POSTURĂ s. v. situație.

POSTURĂ s. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acționa.)

postură s. v. ATITUDINE. PORT. POZĂ. POZIȚIE. ȚINUTĂ.