stare sf [At: PSALT. 131 / Pl: stări / E: sta] 1 Oprire. 2 (Reg; în practicile religioase ortodoxe) Stație (21). 3 (Reg; în practicile religioase ortodoxe) Stâlp (13). 4 (În practicile religioase ortodoxe) Mărturie. 5 (Rar) Star² (2). 6 (Înv; îlav) Fără (de) stare Neîncetat. 7 (Rar) Oprire. 8 (Adesea fig; adesea complinit prin „pe loc”) Stat² (4). 9 (Adesea fig; adesea complinit prin „pe loc”) Stat² (6). 10 (Adesea fig; adesea complinit prin „pe loc”) Stat² (7). 11 (Med; îs) Perioadă de ~ Fază în care o boală, declarată cu câtva timp înainte, își oprește evoluția. 12 (Îe) A nu mai avea ~ (îrg, și alinare sau, reg, și așezare) sau, reg, a nu-l mai prinde ~a ori a nu-și afla ~ (și alinare) A nu avea astâmpăr, liniște. 13 (Pop) Liniște (sufletească). 14 (Rar) Ședere. 15 Stat² (9). 16 (Rar) Plutire. 17 (Rar) Stat² (13). 18 (Rar) Preocupare. 19 Stat² (15). 20 Stat² (16). 21 Rămânere într-o anumită poziție Si: ședere. stat² (17), ținere. 22 Așezare într-un anumit fel Si: stat² (18). 23 Orientare într-o anumită direcție Si: stat² (15). 24 (Reg) Poziție. 25 (Înv) Poziție (1). 26 (Pgr) Spațiul liber rămas la începutul rândului cules ca alineat. 27 Rămânere în poziție verticală Si: stat² (21) Cf sta. 28 (Îrg) Corp omenesc. 29 (Pex) Statură (3). 30 (Îvr) Înălțime. 31 (Înv) Stană (3). 32 (Rar) Stat² (31). 33 (Rar) Stat² (32). 34 Stat² (33). 35 Atârnare (1). 36 (Rar) Stat² (35). 37 Stat² (36). 38 (Sens curent) Ansamblu de elemente care formează cadrul (general) în care se află cineva sau ceva la un moment dat Si: caz (6), circumstanță (1), ipostază, împrejurare, poziție, situație, (înv) înconjurare, peristas, prilejire Vz: condiție, conjunctură, context, ocație, stare (37) împrejur, stat² (38), (îvr) stătătură. 39 (Îs) ~ de lucruri (sau de fapt, înv, a lucrurilor) Situație generală care reflectă ansamblul raporturilor existente la un moment dat Si: (îvr) statul² (39) lucrurilor. 40 (Înv; îs) ~ împrejur (sau, îvr, dimprejur) Circumstanță (2). 41 (Înv; îs) ~ împotrivă (sau în contră) Opoziție. 42 (Șîf ~ de urgență; îs) ~ de necesitate Situație excepțională în care un stat poate lua, pe întregul teritoriu al statului sau numai în anumite zone, măsuri de apărare a ordinii publice și a securității statului. 43 (Îas) Situație de constrângere în care o persoană săvârșește o faptă ilicită pentru a salva de la un pericol iminent, ce nu poate fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altuia, un bun important al său ori al altuia, un interes obștesc, în acest caz fapta ilicită neconstituind o infracțiune. 44 (Înv; adesea cu schimbarea construcției; îlav) A fi în ~ sau (îvr) a avea ~, a veni în ~ (ca) să … (ori, înv, a …, de a …) A fi capabil să …, a fi în stat² (40) să …45 (Îe) A aduce (sau a pune) în ~ (ca) să … A face capabil (ca) să … 46 (Îas) A determina (ca) să … 47 (Îe) A se pune în ~ (de) a A se pregăti în vederea … 48 (Reg; d. femei; îe) A fi în ~ (binecuvântată) (sau în ~a darului, în altă ~) A fi gravidă. 49 (Îvr) Putere. 50 (Fiz; spc) Mod de prezentare a corpurilor în formă solidă, lichidă sau gazoasă. 51 (De obicei urmat de determinări care indică felul) Fel în care se simte cineva din punct de vedere fizic sau psihic. 52 (Îs) ~ de spirit Dispoziție sufletească. 53 (Pex; îas) Mentalitate. 54 (Îvr) Ordine firească. 55 (Șîs ~ materială; adesea cu determinări care arată felul) Situație materială. 56 (Prc; șîs ~ materială) Situație materială bună. 57 (Pex; ccr) Bun aflat în posesia cuiva. 58 (Pex; ccr; pgn) Totalitatea bunurilor din proprietatea cuiva Si: avere (4), avuție (1), avut¹ (4), bogăție (3), bunuri (114), cheag¹ (7), mijloace, (pop) seu, (îrg) bogătate (1), prilej, prindere, (înv) bucate (11), perusie, (reg) apucătură (5), blagă (1), cosag, prinsoare, stat² (42), vlagă, (fam) parale². 59 (D. oameni; îla) Cu (sau, reg, în) ~ (bună) (ori, reg, frumoasă) Care are o situație materială bună. 60 (Pex; îal) Bogat (2). 61 (În feudalism) Categorie, pătură sau clasă socială cu statut reglementat de stat¹ (1) Si: stat¹ (43). 62 (Înv) Situație socială. 63 (Înv) Instanță (de judecată). 64 (Înv) Existență (1). 65 (Înv) Viață.

STARE, stări, s. f. 1. Situație în care se află ceva sau cineva la un moment dat; mod, fel, chip în care se prezintă un lucru sau o persoană. Suferea foarte mult și se îngrijea de starea amicului său. Doctorul școlii i s-a părut prea nepăsător. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. Pare-mi-se că-i trimis... ca să cerceteze starea isprăvniciilor. ALECSANDRI, T. I 198. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Stare de fapt = situație dată, reală. Stare de asediu v. asediu. Stare materială = situația cuiva din punctul de vedere al bunurilor personale, al averii. ◊ Expr. A fi în stare (să)... = a avea forța, capacitatea, energia de a săvîrși un lucru greu, neobișnuit, ciudat; a fi capabil să... Dar cu toate cele petrecute Sînt în stare iarăși să încep. BENIUC, P. 49. Mama însă era în stare să toarcă-n furcă și să învăț mai departe. CREANGĂ, O. A. 38. Nimeni nu dormea, dar puțini din pasageri erau în stare să se mai țină pe picioare. BOLINTINEANU, O. 270. E în stare a se bolnăvi dacă ar vedea că un fir de păr dintr-un favorit e mai lung decît celălalt. NEGRUZZI, S. I 64. ♦ Stare civilă v. civil. 2. Dispoziție (bună sau rea) în care se află cineva. 3. Situație materială bună, avere, avuție. Avusese starea ei personală și-i mai rămăsese și de la bărbat. PAS, Z. I 92. Avea ceva stare, cîștigată cu munca lui ori primită drept zestre. CĂLINESCU, I. C. 19. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit, avut, cu avere. Tatăl său, om cu oarecare stare, l-a ținut pe lîngă sine. GALACTION, O. I 85. Dînsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vîlfa mare. COȘBUC, P. II 143. Singura lui rudă e un nepot cu stare. NEGRUZZI, S. II 200. ◊ Expr. A-și îndrepta starea = a-și îmbunătăți situația materială. Toți au rămas cu ideea că Toderică și-a îndreptat starea în țări străine, unde, cum se vede, găsise niscaiva jucători [de cărți] mai proști. NEGRUZZI, S. I 85. 4. (Învechit) Categorie, clasă socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă a unei clase sociale. Un boier de starea-ntîi trebuie să-mi deie cel puțin o păreche de straie și vro zece galbini. ALECSANDRI, T. 1328. 5. Faptul de a sta (în picioare, rezemat, pe loc etc.); poziție a corpului; postură. Se învîrtea în pat... își așeza picioarele și trupul în stările cele mai slobode. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A nu avea (sau a nu-l mai prinde) starea = a nu avea astîmpăr, a fi fără odihnă. Deși abia apucase să intre în curte, nu mai avu stare. Își luă biciul și porni săgeată după babă. REBREANU, R. I 149. Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26.

STARE stări f. 1) Situație sau mod în care se prezintă cineva sau ceva la un moment dat. ~ solidă. ~ lichidă. ~ea sănătății. ~ civilă. ~ materială. În ~ bună. ◊ ~ de fapt situație reală. A fi în ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi în vârstă, în etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avuție. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-și îndrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Pătură sau clasă socială cu statutul reglementat de stat. [G.-D. stării] /v. a sta

stare f. 1. acțiunea de a sta: o stare în calea progresului BĂLC.; 2. mod de a fi, situațiunea unei persoane sau a unui lucru: starea afacerilor, în proastă stare; 3. condițiune, profesiune: stare socială; 4. pozițiune: a pune în stare, a fi în stare de a...; 5. avere (= stare bună: cf. fr bien-être): om cu stare. [V. sfà]. V civil.

stáre f., pl. ărĭ (V. staŭ). Oprire, nemișcare, întrerupere: mișcarea și starea. Situațiune, mod de a fi: starea înfloritoare a țăriĭ, a afacerilor. Condițiune, pozițiune, treaptă: starea socială a cuĭva. Avere, bogăție: a avea stare, om cu stare. Diviziune (odă) în unele cîntărĭ bisericeștĭ, ca la prohodu Domnuluĭ (V. pesnă). Starea civilă. V. civil. A fi în stare, 1) a putea: rănitu nu era în stare să umble, 2) a fi capabil: acest bețivan e în stare să bea tot butoĭu! corectat(ă)

STATU QUO (lat.) = Cum se găseau lucrurile mai înainte. După războiu viața a rămas statu quo.

stare s. f., g.-d. art. stării; pl. stări corectat(ă)

stare s. f., g.-d. art. stării; pl. stări

stare s. f., g.-d. art. stării; pl. stări

STARE s. v. astâmpăr, calm, graviditate, liniște, odihnă, pace, repaus, sarcină, tihnă.

STARE s. 1. v. situație. 2. v. dispoziție. 3. situație, soartă. (Nu știe nimic de ~ lor.) 4. situație, (înv.) stepenă. (~ înfloritoare.) 5. v. condiție. 6. condiție, rang, teapă, treaptă, (pop.) mână, seamă. (Sunt de aceeași ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situație. (Avea și el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace (pl.), situație, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

STARE s. 1. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acționa.) 2. dispoziție, situație. (În ce ~ sufletească se află?) 3. situație, soartă. (Nu știe nimic de ~ lor.) 4. situație, (Înv.) stepenă. (~ înfloritoare.) 5. condiție, poziție, situație, (înv. și pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ privilegiată.) 6. condiție, rang, teapă, treaptă, (pop.) mînă, seamă. (Sînt de aceeași ~.) 7. ierarhie, nivel, rang, scară, strat, treaptă. (~ socială.) 8. rost, situație. (Avea și el acum o ~.) 9. posibilitate, putere, putință, (înv.) putincioșie. (Să dea fiecare după ~ lui.) 10. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace (pl.), situație, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

stare s. v. ASTÎMPĂR. CALM. GRAVIDITATE. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. REPAUS. SARCINĂ. TIHNĂ.

împrejur-stare s. v. CAZ. CIRCUMSTANȚĂ. CONDIȚIE. CONJUNCTURĂ. IPOSTAZĂ. ÎMPREJURARE. POSTURĂ. POZIȚIE. SITUAȚIE. STARE.

stare (a unui acord) v. acord.

ADUNAREA STĂRILOR, instituție medievală de stat care cuprindea pe reprezentanții tuturor claselor și categoriilor sociale privilegiate. Comună tuturor statelor, avea atribuții politice, juridice, militare, administrative și fiscale. În izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul țării, Adunarea obștească, Dieta țării ș.a.

STARE SULLA CORDA (lat.) a sta pe frânghie – A se afla într-o situație nesigură.

Statu quo (lat. „Starea actuală”) – A păstra statu quo, adică: stadiul în care se află lucrurile în momentul de față. Statu quo ante („Starea de dinainte”). De ex.: statu quo ante bellum, situația dinainte de război. Expresia ar avea o obîrșie juridică, îndeosebi din procesele de partaj și succesiune, unde se aplica principiul statu quo pînă la rezolvarea litigiului dintre moștenitori. „A doua zi... casa Grandet își reluă pentru toată lumea vechea înfățișare. Doamna Grandet și Nanon înlesniră din toată inima acest statu quo” (Balzac, Eugénie Grandet, ESPLA 1956 vol. II, pag. 454). ȘT.

om cu stare expr. om bogat / înstărit / cu avere.

STARE DE LEHAMITE sictir, târș, târșală.