potolire sf [At: BELDIMAN, N. P. II, 150 / Pl: ~ri / E: potoli¹] 1 Pierdere din intensitate, din tărie, din ritm Si: atenuare, calmare, domolire, (rar) potoleală, (pop) ogoire, (înv) oteșire, potolit¹ (1), (îvr) potolitură, (reg) ostoi¹. 2 (Pex) Încetare a unui fenomen, a unei acțiuni etc. Si: încheiere, potolit¹ (2), sfârșit, terminare. 3 Încetinire a ritmului de deplasare a unei ființe Si: potolit¹ (3). 4-5 (Scădere în intensitate a focului sau) stingere a focului Si: potolit¹ (4-5). 6 (Trs; Mar) Stingere a varului. 7 (Reg) Călire a fierului.

POTOLIRE s. f. Acțiunea de a (se) potoli; liniștire, domolire, stingere. Apa se aduna, cu sunet cristalin, într-un jgheab de piatră, spre potolirea arșiței animalelor. SADOVEANU, Z. C. 94. Focul lacrimilor mele... Abia ceva potolire a avut la sînul tău. CONACHI, P. 96. (Poetic) Ea părăsea satul pe la potolirea amurgului. CAMILAR, N. I 108.

potolire s. f., g.-d. art. potolirii

potolire s. f., g.-d. art. potolirii

potolire s. f., g.-d. art. potolirii; pl. potoliri

POTOLIRE s. 1. astâmpărare, calmare, domolire, liniștire. (~ setei.) 2. v. alinare. 3. v. domolire. 4. v. calmare. 5. v. atenuare. 6. v. încetare.

POTOLIRE s. 1. astîmpărare, calmare, domolire, liniștire. (~ setei.) 2. alinare, calmare, domolire, liniștire, temperare, ușurare, (rar) potoleală, (înv.) potolit. (~ durerilor.) 3. domolire, încetinire. (~ fugii cuiva.) 4. calmare, domolire, îmblînzire, îmbunare, împăcare, liniștire. (~ unei persoane enervate.) 5. atenuare, calmare, descreștere, diminuare, domolire, micșorare, reducere, scădere, slăbire, temperare. (~ vitezei vîntului.) 6. curmare, încetare, oprire, (înv.) precurmare. (~ vîntului.)