poznă¹ sf [At: URECHE, ap. LET. I, 206/11 / S: posnă / V: (reg) pozmă / Pl: ~ne / E: nct] 1 (Îvp) Faptă, întâmplare, situație etc. care provoacă cuiva un rău, un neajuns, un necaz, o nenorocire Si: belea, bucluc. 2 (Reg; îe) A da de ~ (cu cineva) A o păți. 3 (Înv) Întâmplare regretabilă. 4 (Rar) Lucru, faptă, întâmplare, situație care iese din comun Si: bizarerie, ciudățenie, curiozitate, minunăție. 5 (Reg; îlav) A ~na De-a-ndoaselea. 6 (Reg; îe) A face ~ A face o impresie deosebită. 7 (Reg; îae) A face senzație. 8 (Șîe a face ~ne) Faptă regretabilă, greșeală etc. de gravitate redusă, comisă de cineva Si: boroboanță, trăsnaie, (reg) nișaftă. 9 (Buc; lpl) Scandal mare. 10 Păcăleală cu consecințe lipsite de gravitate făcută cuiva Si: farsă, festă, renghi, (îrg) marghiolie, (reg) mișculanță. 11 Faptă sau vorbă care provoacă râs, haz, veselie Si: ghidușie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, (înv) măscăriciune, (reg) marafet, ponos¹, (fam) pehlivănie. 12 (Pfm) Împrejurare neplăcută pentru cineva. 13 (Reg; gmț) Organ genital feminin.

POZNĂ, pozne, s. f. 1. Faptă sau vorbă care provoacă haz, veselie. V. ghidușie. Să fi văzut cîte pozne și cîte alea toate mai făceaxn noi... ca să ne veselim. STĂNOIU, I. 119. Dumitale-ți place, bade, tot de pozne să te ții! Numai basme-nfricoșate de prin țări și-mpărății Ne spuseși la șezătoare. EFTIMIU, Î. 82. Norocul e cam năzdrăvan, Face multe pozne într-un an. TEODORESCU, P. P. 184. ♦ Ciudățenie, minunăție, curiozitate. Bine, părințele, da pozna asta n-am mai văzut-o niciodată. HOGAȘ, DR. 150. Auzi poznă!.. Cică i-au luat moșiile din vîrfu catargului. ALECSANDRI, T. 138. 2. Întîmplare regretabilă, provocată de nepriceperea sau neîndemînarea cuiva (v. boroboață); faptă necugetată, săvîrșită de cineva care nu-i prevede consecințele. Ai făcut vreo poznă? Ai furat? Ai omorît? Spune degrabă! SADOVEANU, N. F. 106. Pozna cu răsturnarea cafelei și prăpădirea feței de masă fu repede iertată și uitată. REBREANU, R. I 26. Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai cap să scoți obrazul în lume de rușine, CREANGĂ, A. 51. Deschizi, ori stric ușa?... – Te rog, Leonițule, nu te apuca de pozne. ALECSANDRI, T. I 39. ◊ (Adesea în fraze exclamative) De pădurea cea bătrînă să nu te atingi că-i poznă! CREANGĂ, P. 316. Ce poznă că n-am știut! Plecam drept spre casă, făceam și eu ceva parale. CONTEMPORANUL, VI_I 41.

POZNĂ ~e f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbâtie; șotie; bazaconie; drăcie. 2) pop. Întâmplare sau situație ciudată; comedie. Mare ~. 3) Vorbă care provoacă hazul; vorbă năstrușnică. [G.-D. poznei] /Orig. nec.

POZNĂ s.f. 1. (Mold.) 1. Faptă, întîmplare, situație care provoacă cuiva un rău, un neajuns, un necaz, o nenorocire, Ciude și pozne făcea în domnia lui. URECHE. Trecând la Hotin ...mare stricăciune și pozne făce oamenilor pre unde lovie. NECULCE; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. 2. Păcăleală, farsă; festă, renghi. Făcusă acea poznă cu luarea hainei. B 1774, 52^r. Etimologie necunoscută. Cf. î n a l j o s (2), m a r g h i o l i e, t ă l p i j i c.

poznă f. Mold. 1. glumă proastă: festă, renghiu; 2. belea: iacă pozna că se prăbușește AL. [Nemț. POSSEN].

póznă f., pl. e (vgerm. posse, pl. possen, poznă). Fam. Glumă, bazaconie, ghidușie, farsă. Renghĭ, șotie, bozma, surpriză neplăcută: încet cu acest cal, că’ndată-țĭ face pozna. E poznă, e lucru mare (interesant, neplăcut ș. a.): nu te atinge de el (de ex., de un copil supărăcĭos), că-ĭ poznă!

păznă^[1] sf vz poznă¹ corectat(ă)

pozmă² sf vz poznă¹

poznă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. poznei; pl. pozne

poznă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. poznei; pl. pozne

poznă s. f., g.-d. art. poznei; pl. pozne

poznă

posnă, -ne.

POZNĂ s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

POZNĂ s. 1. v. glumă. 2. drăcie, drăcovenie, năzbâtie, ștrengărie, (pop.) drăcărie, (fam.) parascovenie. (S-a lăsat de ~e.) 3. v. farsă. 4. boroboață, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, pocinog, șotie, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ a mai făcut?) 5. v. năzbâtie. 6. gafă, prostie. (Te rog să mă scuzi pentru ~ pe care am făcut-o fără să vreau.) 7. v. încurcătură. 8. v. ciudățenie.

POZNĂ s. 1. ghidușie, glumă, năzbîtie, năzdrăvănie, nebunie, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv., Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlîc, (fam.) pehlivănie. (M-au amuzat ~ele lui.) 2. drăcie, drăcovenie, năzbîtie, ștrengărie, (pop.) drăcărie, (fam.) parascovenie. (S-a lăsat de ~e.) 3. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, ștrengărie, (pop. și fam.) renghi, șotie, (reg.) năsărîmbă, păcală, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv.) șăncălănie, (prin Transilv. și Munt.) șăncălie, (înv.) bosma. (I-a jucat o ~.) 4. boroboață, ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, șotie, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă, (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov, și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ a mai făcut?) 5. bazaconie, năzbîtie, ștrengărie, trăsnaie, (Olt.) trăsneală. (O ~ de copil.) 6. gafă, prostie. (Te rog să mă scuzi pentru ~ pe care am făcut-o fără să vreau.) 7. încurcătură, pățanie, (pop. și fam.) tărășenie, (fam.) comedie, dandana, istorie. (Abia a scăpat din ~ aceea.) 8. bazaconie, bizarerie, bîzdîganie, ciudățenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut în viața lui.)

poznă s. v. BELEA. BUCLUC. DANDANA. ÎNCURCĂTURĂ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SUPĂRARE.

poznă (pozne), s. f. – 1. Boroboață, trăsnaie. – 2. Belea, bucluc. Origine incertă. Pare legat de sl. poznanije „cunoștință”, dar evoluția semantică nu este clară. Alte explicații nu sînt mai bune: din sl. posmechŭ „rîs” (Cihac, II, 289); din germ. Posen „glume” (Tiktin; Scriban). – Der. poznaș, adj. (hazliu, glumeț; ștrengar; rar, ciudat; primejdios, periculos). Rut. pozna provine din rom.

poznă, pozne s. f. (glum.) poză, fotografie