PREDOMINARE s. f. Faptul de a predomina; predominanță, predominație, predomnire. – V. predomina.

predominare sf [At: HELIADE, O. II, 53 / Pl: ~nări / E: predomina] 1 (Spc) Superioritate pe care cineva sau ceva o are asupra altcuiva în privința extinderii, greutății, puterii, influenței, importanței etc. Si: precumpănire (1), predominanță (1), preponderență (1), (rar) predominație (1), (înv) predomnire (1). 2 Ridicare valorică deasupra altora Si: precumpănire (2), predominanță (2), preponderență (2), (rar) predominație (2), (înv) predomnire (2). 3 Întâietate.

PREDOMINARE, predominări, s. f. Faptul de a predomina; predominanță, predominație, predomnire. – V. predomina.

PREDOMINARE, predominări, s. f. Faptul de a predomina.

PREDOMINARE s.f. Acțiunea de a predomina și rezultatul ei; predominanță; predominație. [< predomina].

predominare s. f., g.-d. art. predominării

predominare s. f., g.-d. art. predominării

predominare s. f., g.-d. art. predominării; pl. predominări

predominare

PREDOMINARE s. 1. v. predominanță. 2. dominare, precumpănire, predominație, prevalare, (rar) prevalență. (~ unui element asupra altora.)

PREDOMINARE s. 1. precumpănire, predominanță, predominație, preponderență, (înv.) predomnire, preponderație. (~ marii gospodării agricole.) 2. dominare, precumpănire, predominație, prevalare, (rar) prevalență. (~ unui element asupra altora.)