prefăcătorie sf [At: MARCOVICI, C. 44/11 / V: (reg) prif~ / Pl: ~ii / E: prefăcător + -ie] Mod de comportare sau de manifestare a unei persoane, lipsit de sinceritate, opus adevăratelor sale convingeri și sentimente, adoptat cu scopul de a induce în eroare sau a înșela buna-credință a cuiva Si: ipocrizie, fățărnicie, simulare (înv) prefăcanie (1), prefăcătură (2), (îvr) prefăcăciune.

PREFĂCĂTORIE, prefăcătorii, s. f. Mod de a se înfățișa, de a vorbi, de a lucra al cuiva, necorespunzător cu adevăratele sale gînduri, sentimente etc., cu scopul de a înșela buna-credință a altuia; simulare. V. ipocrizie. Cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să-nșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. Măcar o dată pe săptămînă trebuia s-o apuce migrena; nici nu-l tăia prin cap pe Stănilescu că-i prefăcătorie, de vreme ce el singur suferea adesea de nervi. CONTEMPORANUL, VII 210.

PREFĂCĂTORIE ~i f. 1) Lipsă de sinceritate; fățărnicie; ipocrizie; duplicitate. 2) Stare a celui care se preface. 3) Comportare de om prefăcut. /prefăcător + suf. ~ie

prefăcătorie f. ipocrizie.

prefăcătoríe f. (d. prefac, prefăcut). Ipocrizie, fățărnicie, simularea unor sentimente pe care nu le aĭ.

prifăcătorie sf vz prefăcătorie

prefăcătorie s. f., art. prefăcătoria, g.-d. art. prefăcătoriei; pl. prefăcătorii, art. prefăcătoriile (desp. -ri-i-)

prefăcătorie s. f., art. prefăcătoria, g.-d. art. prefăcătoriei; pl. prefăcătorii, art. prefăcătoriile

prefăcătorie s. f., art. prefăcătoria, g.-d. art. prefăcătoriei; pl. prefăcătorii, art. prefăcătoriile

PREFĂCĂTORIE s. 1. v. ipocrizie. 2. v. simulare.

PREFĂCĂTORIE s. 1. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, minciună, perfidie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost demascată ~ lui.) 2. simulare, simulație, (înv.) prefăcanie. (E o simplă ~.)