PRICINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv. ◊ Loc. adv. Fără (nicio) pricină = fără justificare, nemotivat. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ◊ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ◊ Expr. (Înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; spec. proces. ◊ Expr. (Pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie. A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură. A găsi (cuiva) pricină = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces. 3. Întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare. ♦ Problemă; afacere. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorba, respectiv. [Acc. și: pricină] – Din bg. prična.

pricină sf [At: HERODOT (1645), 133 / A și: ~cină / V: (înv) precenă, ~icenă^[1] / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: slv причина] 1 Ceea ce determină apariția unei acțiuni, unei situații, unui fenomen Si: cauză, mobil, motiv, (înv) obiect, ocă¹, povod, (reg) parfie, price (9). 2 (Îlav) Fără (nici o sau, înv, de) ~ Fără justificare Si: nemotivat. 3 (Îlc) Din ~ că Deoarece. 4 (Îlpp) Din ~na sau (rar) din ~ de Ca urmare a... 5 (Pop) Motiv de ceartă Si: conflict, diferend. 6 (Înv; spc) Proces. 7 (Îe) A(-i) căuta ~ sau ~ni (cu lumânarea) A căuta cuiva motiv de ceartă. 8 (Îe) A(-i) găsi ~ A găsi cuiva motiv de ceartă. 9 (Pex; îae) A reproșa cuiva ceva pe nedrept. 10 (Îrg, îlv) A se pune de (sau în) ~ A se certa. 11 (Îrg; îal) A se împotrivi. 12 (Înv; îe) A avea (sau a fi în) ~ (cu cineva) A fi certat cu cineva. 13 (Înv; spc; îae) A se judeca cu cineva. 14 (Înv; îe) A sta (de) ~ A se împotrivi. 15 (Reg; îlv) A da la ~ A începe să se certe. 16 (Înv; ccr) Act în care sunt consemnate datele privitoare la o acțiune judiciară. 17 (Pop) Pretext (1). 18 (Înv; îlv) A pune ~ (că...) A motiva. 19 (Înv) Acuzație, adesea neîntemeiată. 20 (Înv; pex) Vină. 21 (Înv; îla) De (sau cu) ~ ori cu ~ni Vinovat. 22 (Înv; îlv) A-i da ~ A acuza. 23 (Îrg) Necaz. 24 (Asr) Problemă. 25 (Îla) Cu ~na Despre care este sau a fost vorba Si: respectiv. 26 (Reg; euf) Epilepsie. corectat(ă)

PRICINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv. ◊ Loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără justificare, nemotivat. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ◊ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ◊ Expr. (Înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; spec. proces. ♦ Expr. (Pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie. A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură. A găsi (cuiva) pricina = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces. 3. Întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare. ♦ Problemă; afacere. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorbă, respectiv. [Acc. și: pricină] – Din bg. prična.

PRICINĂ, pricini, s. f. 1. Cauză care determină acțiune, o situație; motiv. Cîrciumarul Busuioc, care ieșise în prag, înțelegînd pricina forfotelii, strigă către Trifon. REBREANU, R. II 39. Din ce în ce mai crudă și mai fără îndurare a fost cu mine. Toată pricina era că semănăm cu tata. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Nu ți-am scris de mult și pricina e că nu știam unde te afli. GHICA, A. 231. ◊ Loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără motiv, din senin. Fără nici o pricină, erau poftiți la un ospăț, care-i ademenea să uite libertatea răpusă și soarta potrivnică a bătăliei. PETRESCU, R. DR. 17. De ce deodată, ascultînd, te-ai întristat fără pricină? id. C. V. 204. ◊ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că. ◊ Loc. prep. Din pricina = ca urmare a... avînd drept motiv...; din cauza..., din vina... ◊ Expr. (Învechit) A pune pricină = a invoca motive pentru justificarea unei acțiuni, a găsi pretext. Puind pricină că Bocskai nu a intrat în Ardeal cînd a fost chemat, cardinalul ocupase cetățile. BĂLCESCU, O. II 222. ♦ Prilej, ocazie, pretext. Cînd va veni Nicu, să-i dai pricină de vorbă. ALECSANDRI, T. I 37. 2. Neînțelegere, controversă, ceartă; (învechit) dezbatere judiciară, proces, cauză. [Bîrnoavă] trimise poruncile și făcu vestire la poartă că domnul curînd începe judecarea pricinilor. SADOVEANU, O. VII 142. Eu, o judecată am Cu nește rezași... O pricină de hotare, HASDEU, R. V. 42. Mitropolitul adresă Adunării o carte, povățuind pe toți care cunosc pricina, a mărturisi adevărul. BĂLCESCU, O. 103. ◊ Expr. A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune. Văru-mieu Ion Mogorogea, cu vătrariul subsuoară, se punea de pricină că nu ură, și numa-ți crăpa inima-n tine de necaz. CREANGĂ, A. 43. Cela nu se pune de pricină: dă capra, ia carul. id. O. A. 149; b) a se lua la ceartă, a face gură. Apă ți-am dat, mîncare ți-am dat, ce-ți mai trebuie? Acu te pui de pricină? SADOVEANU, O. V 32. Fusese om aprig și certăreț. Gata să se pună de pricină pentru drepturi adevărate sau numai închipuite. PETRESCU, R. DR. 23. A căuta (cuiva) pricină (cu luminarea) = a căuta (cuiva) motiv sau pretext de ceartă (cu orice preț); a căuta nod în papură. Arțăgos, căuta pricină tuturor, PAS, Z. I 145. Nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde Ca să-i caute pricină. IOSIF, P. 70. A găsi (cuiva) pricină = a găsi un motiv sau un pretext pentru a se certa cu cineva. Într-o zi... îmi găsi pricină de la te mieri ce. GANE, N. II 164. ♦ (Învechit) Act în care s-a consemnat hotărîrea luată într-un proces. Să-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan și a rămas fără pecetea domnească. DELAVRANCEA, A. 54. 3. Întîmplare (neplăcută); chestiune, afacere. Am să-i spun boierului mai pe departe această pricină nenorocită. GALACTION, O. I 77. ◊ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorba, respectiv; cu bucluc. În noaptea cu pricina, am întîlnit pe Romano... venind pe furiș nu știu de unde. HOGAȘ, DR. II 161. Împăratul, cum auzi că a venit păstorul cu pricina, îl chemă înaintea lui. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Învechit, de obicei urmat de determinări în genitiv) Cauză politică sau socială de mare importanță; problemă de interes colectiv. Cînd romînii erau acum să tragă sabia, ca în vremea lui Mihai Viteazul, pentru sfînta pricină a independenței naționale, Șerban-vodă muri și cu dînsul și acea vrednică hotărîre. BĂLCESCU, O. I 21. Sufletele alese care apără o pricină sfîntă și vor să se jertfească pentru dînsa, nu calculează puterile vrăjmașului. id. ib. 71. – Accentuat și: pricină.

PRICINĂ ~i f. 1) Fenomen care provoacă sau care determină apariția efectului; cauză; motiv; temei. Care-i ~a? ◊ Fără (nici o) ~ nemotivat; fără îndreptățire. Din ~ că fiindcă; pentru că; deoarece. Din ~a din vina. 2) Motiv al unei acțiuni, manifestări sau stări; temei. A stabili ~a. ◊ A căuta (cuiva) ~ a căuta motiv de ceartă cu cineva. A găsi (cuiva) ~ a găsi cuiva motiv de ceartă. 3) înv. Acțiune judecătorească; proces. ◊ A (nu) se pune de ~ a) a (nu) se opune; a (nu) se împotrivi; b) a (nu) intra în conflict cu cineva. 4) Situație neplăcută; necaz. 5) înv. Afacere care necesită rezolvare; treabă; chestiune; problemă. ◊ Cel (cea) cu ~a cel (cea) despre care este vorba. [G.-D. pricinii] /<bulg. prițina

pricină f. 1. cauză: din pricina lui; 2. pretext: să-i dea pricină de vorbă; 3. ceartă: a căuta pricină cu lumânarea; 4. proces: om de pricină; 5. vină: cel cu pricina. [Slav. PRIČINA, cauză].

prícină (vest) și pricínă (est) f., pl. ĭ (vsl. pričina, cauză, d. činŭ, ordin, rang; sîrb. pričina, rus. pričina. V. cin). Cauză: n’a putut pleca din pricina ploiĭ, din pricina ta. Motiv, pretext: a căuta pricină de ceartă. Ceartă, pretext de ceartă: a căuta pricină cu lumînarea. Vechĭ. Proces cauză: a apăra pricina cuĭva. A da pricina pe cineva (Vechĭ), a da vina pe el, a-l acuza. A fi de pricină, a fi cauza unuĭ răŭ. Cel cu pricina, cel în chestiune, cel de care e vorba: ĭacătă casa cu pricina! A te pune de pricină (Sadov. VR. 1907, 9, 311), a te opune, a face dificultățĭ. V. price.

precenă sf vz pricină

pricenă sf vz pricină

pricină s. f., g.-d. art. pricinii; pl. pricini

+pricină (din ~ că) loc. conjcț.

+pricină (din ~ de) (pop.) loc. prep.

pricină s. f., g.-d. art. pricinii; pl. pricini

pricină s. f., g.-d. art. pricinii; pl. pricini

pricină

pricină.

+pricina (din ~) loc. prep. (din pricina lui/sa)

PRICINĂ s. v. acțiune, acuzare, acuzație, animozitate, cauză, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, epilepsie, gâlceavă, imputare, imputație, învinovățire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînțelegere, obiectiv, proces, reproș, scop, țel, țintă, vină, vrajbă, zâzanie.

PRICINĂ s. 1. v. cauză. 2. v. prilej. 3. v. chestiune.

pricină s. v. ACȚIUNE. ACUZARE. ACUZAȚIE. ANIMOZITATE. CAUZĂ. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. EPILEPSIE. GÎLCEAVĂ. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. ÎNVRĂJBIRE. JUDECATĂ. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OBIECTIV. PROCES. REPROȘ. SCOP. ȚEL. ȚINTĂ. VINĂ. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

PRICINĂ s. 1. cauză, considerent, mobil, motiv, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică producerea unui fenomen.) 2. motiv, ocazie, pretext, prilej, (înv. și reg.) pofidă, (înv.) pricinuire, (înv., în Transilv.) podoimă. (Caută ~ de ceartă.) 3. chestiune, lucru, poveste, problemă, socoteală, treabă, (înv.) madea, (rusism înv.) predmet. (S-a lămurit ~ aceea?)

a nu vedea pădurea din cauza / din pricina copacilor expr. a da o importanță exagerată detaliilor în detrimentul ansamblului.