16 definiții pentru proclitic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROCLITIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Așezat înaintea altui cuvânt (cu care face corp fonetic comun), neavând accent propriu. – Din fr. proclitique.

proclitic, ~ă a [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr proclitique] (Grm; d. articole și pronume; îoc enclitic) Care este așezat înaintea altui cuvânt cu care formează o unitate sintactică Si: (rar) prepozitiv (1).

PROCLITIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care nu are accent propriu și este așezat înaintea altui cuvânt cu care face corp fonetic comun. – Din fr. proclitique.

PROCLITIC, -Ă, proclitici, -e, adj. (Gram., despre cuvinte; în opoziție cu enclitic) Care este legat de cuvîntul următor și nu are accent propriu. Pronumele mi-, ți-, l- etc. sînt proclitice.Dacă comparăm formele articulate cu articolul enclitic în romînește și cele romanice apusene cu articolul proclitic constatăm o îmbogățire numerică a fondului principal la acestea din urmă. GRAUR, F. L. 181. Articolul posesiv, articolul adjectival și cel nedefinit sînt proclitice. IORDAN, L. R. 338.

PROCLITIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Care se leagă de cuvîntul următor și nu are accent propriu. [< fr. proclitique, cf. gr. proklitikos].

PROCLITIC, -Ă adj. (despre cuvinte; articole nehotărâte, posesive și prefixe) așezat înaintea altui cuvânt, neavând accent propriu. (< fr. proclitique)

PROCLITIC ~că (~ci, ~ce) gram. (despre elemente de limbă) Care este lipsit de accent propriu, fiind legat de cuvântul următor cu care face corp fonetic comun. /<fr. proclitique

proclitic a. Gram. se zice de vorbele lipsite de ton și care se reazimă pe vorbele următoare: te-am văzut.

*proclític, -ă adj. (vgr. proklitikós. V. enclitic). Gram. Se zice despre un cuvînt care n’are accent și face corp cu următoru, ca îl, îĭ în l-a văzut, ĭ-aduce.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

proclitic (desp. pro-cli-) adj. m., pl. proclitici; f. proclitică, pl. proclitice

proclitic (pro-cli-) adj. m., pl. proclitici; f. proclitică, pl. proclitice

proclitic adj. m. (sil. -cli-), pl. proclitici; f. sg. proclitică, pl. proclitice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROCLITIC adj. (GRAM.) (ieșit din uz) prepozitiv. (Articol ~.)

PROCLITIC adj. (GRAM.) (ieșit din uz) prepozitiv. (Articol ~.)

Proclitic ≠ enclitic

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PROCLITIC, -Ă adj. (< fr. proclitique, cf. gr. proklitikos): în sintagmele afix proclitic, articol proclitic și determinant proclitic (v.).

Intrare: proclitic
proclitic adjectiv
  • silabație: pro-cli-tic info
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proclitic
  • procliticul
  • procliticu‑
  • proclitică
  • proclitica
plural
  • proclitici
  • procliticii
  • proclitice
  • procliticele
genitiv-dativ singular
  • proclitic
  • procliticului
  • proclitice
  • procliticei
plural
  • proclitici
  • procliticilor
  • proclitice
  • procliticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

proclitic, procliticăadjectiv

  • 1. gramatică (Despre cuvinte) Așezat înaintea altui cuvânt (cu care face corp fonetic comun), neavând accent propriu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX
    sinonime: prepozitiv antonime: enclitic
    • format_quote Pronumele mi-, ți-, l- etc. sînt proclitice. DLRLC
    • format_quote Dacă comparăm formele articulate cu articolul enclitic în romînește și cele romanice apusene cu articolul proclitic constatăm o îmbogățire numerică a fondului principal la acestea din urmă. GRAUR, F. L. 181. DLRLC
    • format_quote Articolul posesiv, articolul adjectival și cel nedefinit sînt proclitice. IORDAN, L. R. 338. DLRLC
    • diferențiere (Despre cuvinte; articole nehotărâte, posesive și prefixe) așezat înaintea altui cuvânt, neavând accent propriu. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.