13 definiții pentru pronunțare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRONUNȚARE, pronunțări, s. f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – V. pronunța.

PRONUNȚARE, pronunțări, s. f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – V. pronunța.

pronunțare sf [At: CARTE TREB. II, 56/17 / V: (înv) ~tiare / E: pronunța] 1 Emitere a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii. 2 Articulare a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii. 3 Mod de a pronunța Si: pronunție (3), (înv) pronunțiație, (îvr) pronunțiatură. 4 (Jur) Decizie într-un litigiu comunicată părților de către autoritatea competentă care a luat-o.

PRONUNȚARE, pronunțări, s. f. Acțiunea de a (s e) pronunța. 1. Rostire, articulare; fel de a pronunța. Urechea și observația făcută asupra propriei noastre pronunțări nu sînt totdeauna suficiente. De aceea fonetiștii recurg la diverse aparate. IORDAN, U. R. 139. 2. (Jur.) Comunicare, publicare (a unei sentințe). Pronunțarea sentinței. 3. Emitere a miei păreri, a unui punct de vedere.

PRONUNȚARE s.f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei; pronunție; (spec.; jur.) dare a unei sentințe; sentință pronunțată. [< pronunța].

pronunțare f. 1. acțiunea de a pronunța: pronunțarea vorbelor; 2. mod de a pronunța; 3. declarațiunea deciziunii unui tribunal: pronunțarea unei sentințe.

*pronunțáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a pronunța. Modu de a pronunța (de a articula): pronunțarea jargonuluĭ ĭudeo-german.

pronunțiare sf vz pronunțare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pronunțare s. f., g.-d. art. pronunțării; pl. pronunțări (și în: (jur.) a rămâne în pronunțare)

pronunțare s. f., g.-d. art. pronunțării; pl. pronunțări

pronunțare s. f., g.-d. art. pronunțării; pl. pronunțări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRONUNȚARE s. 1. articulare, articulație, emitere, pronunție, rostire, (înv.) prozodie. (~ deslușită a sunetelor.) 2. v. pronunție. 3. v. dicțiune. 4. v. fonetism. 5. v. formulare. 6. (JUR.) rostire. (După ~ sentinței...) 7. rostire, ținere. (~ unui discurs.)

PRONUNȚARE s. 1. articulare, articulație, emitere, pronunție, rostire, (înv.) prozodie. (~ deslușită a sunetelor.) 2. pronunție, (înv.) pronunțiație. (Are o ~ străină.) 3. dicțiune, rostire, (grecism înv.) profora. (Are o ~ perfectă.) 4. (FON.) fonetism, pronunție, rostire. (~ regională.) 5. exprimare, formulare, rostire, spunere, zicere. (~ unei opinii.) 6. ținere. (~ unui discurs.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PRONUNȚARE (PRONUNȚIE) s. f. (< pronunța < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer): 1. rostire a unul sunet, a unei silabe, a unui cuvânt. 2. mod de a rosti un sunet o silabă sau un cuvânt. ◊ ~ corectă: p. conformă cu regulile ortoepice. ◊ ~ greșită: p. neconformă cu regulile ortoepice. ◊ ~ hipercorectă: p. eronată, produsă din teama de a nu greși (se aplică în acest caz, prin analogie, o regulă lingvistică valabilă pentru alte situații), ca de exemplu p. piftea în loc de chiftea (literară) și arfivă în loc de arhivă (literară). ◊ exercițiu de ~: exercițiu care vizează formarea deprinderilor de rostire corectă a sunetelor, a silabelor și a cuvintelor (v. exercițiu). ◊ greșeală de ~: greșeală care se referă la p. sunetelor, a silabelor și a cuvintelor (v. abatere).

Intrare: pronunțare
pronunțare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pronunțare
  • pronunțarea
plural
  • pronunțări
  • pronunțările
genitiv-dativ singular
  • pronunțări
  • pronunțării
plural
  • pronunțări
  • pronunțărilor
vocativ singular
plural
pronunțiare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pronunțare, pronunțărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: pronunție
    • 1.1. Fel de a pronunța. DLRLC
      • format_quote Urechea și observația făcută asupra propriei noastre pronunțări nu sînt totdeauna suficiente. De aceea fonetiștii recurg la diverse aparate. IORDAN, U. R. 139. DLRLC
    • 1.2. științe juridice Comunicare, publicare (a unei sentințe). DLRLC DN
      • format_quote Pronunțarea sentinței. DLRLC
    • 1.3. Emitere a miei păreri, a unui punct de vedere. DLRLC
etimologie:
  • vezi pronunța DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.