prostire¹ sf [At: (a. 1730) DOSOFTEI, ap. GCR I, 258/26 / Pl: ~ri / E: ucr простирало] 1 (Reg) Cearceaf (1). 2 (Reg) Cuvertură. 3 (Mol) Față de masă albă. 4 (Reg) Țesătură de bumbac sau de borangic dungată, folosită la decorarea pereților, la învelitul hainelor etc. 5 (Îvr) Glugă preoțească.

PROSTIRE², prostiri, s. f. (Mold.) Cearșaf. Moșul scoase din ladă o prostire de in curată... o așternu pe pat. DUNĂREANU, CH. 17. Un strat mare de fîn fu așezat în loc de saltea într-un colț al stînii, pe care duduca își întinse feluritele șaluri și prostiri. GANE, N. II 45. Prostirile în patu-i de negre putrezesc. NEGRUZZI, S. II 199.

PROSTIRE s.f. (Mold.) Cearșaf. Căpeteniile înfășară în prostirile aceale ce priimiră, de sprejiniră sîngele svințiii sale. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. postilĭ. Cf. l e p e d e u.

prostire f. Mold. cearșaf. [Rut. PROSTYRA].

prostíre f. (rut. prostýra, prostire, ceh. prostirka, față de masă, sîrb. prostirka, covor, d. vsl. pro-stirati, pro-strĭeti, a așterne, a întinde [rudă cu lat. stérnere]. V. pestelcă, a-ștern). Est. Cearșaf, pînză albă care se așterne pe saltea ca să te culcĭ. V. macat.

prostire s. f., g.-d. art. prostirii; pl. prostiri

prostire s. f., g.-d. art. prostirii; pl. prostiri

prostire (faptul de a prosti, cearșaf) s. f., g.-d. art. prostirii; (cearșafuri) pl. prostiri

PROSTIRE s. v. abdicare, cearșaf, cergă, cuvertură, demisie, învelitoare, pătură, velință.

prostire s. v. ABDICARE. CEARȘAF. CERGĂ. CUVERTURĂ. DEMISIE. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. VELINȚĂ.

prostire (prostiri), s. f. – (Mold.) Cearșaf. Rut. prostyra, sb. prostirač, din sl. prostirati „a întinde” (Cihac, II, 206). La aceeași familie pare să aparțină prostovol, s. n. (Olt., unealtă de pescar), a cărui der. nu este clară, cf. sb. prostrica (Candrea), sb. pristor „plasă”. (Tiktin, urmat de Scriban, îl pune în legătură cu sb. strovaliti „a doborî”). Cf. rostogol.