cearșaf sn [At: (a. 1579) HEM 65 / V: ~rceaf, ~rceav, cerceaf, cer~, cerșag / Pl: ~uri / E: tc çaršaf, çarçaf] 1 Bucată mare de pânză (albă), uneori cu ornamente, de așternut pe pat Si: (Mol) prostire, (Trs) lepedeu. 2 (Îs) ~ de pat Cearșaf (1) care se așterne pe salteaua patului. 3 (Îs) ~ de plapumă Cearșaf (1) cu care se învelește plapuma. 4 (Îs) ~ de baie Cearșaf (1) cu care se șterge corpul după baie. 5 (Îs) ~ de plajă Cearșaf (1) pe care se stă la plajă. 6 (Spc) Giulgiu. 7 (Gmț) Bancnotă de format prea mare. 8 (Gmț) Formulare, acte de format prea mare.

CEARȘAF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie – făcut din pînză (de obicei albă) cu care se acoperă patul sau se îmbracă plapuma; (Mold.) prostire. Cîmpul alb, ca un cearșaf, Pînă-n zări se desfășoară. TOPÎRCEANU, M. Ea se plecă spre el întinse cearșaful și-l așeză la loc. D. ZAMFIRESCU, R. 279. Un cearșaf verde lua Și pe turc dacă-l lega, Și pe turc dacă-l bătea, în cearșaf îl înfășa. TEODORESCU, P. P. 666. Cearșaf de baie = cearșaf cu care se șterge corpul după baie. 2. (Învechit) Pînză de turban, șal. Banul... cu cauc cu cearșaf alb. FILIMON, C. 144. – Variantă: cearceaf s. n.

CEARȘAF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie făcut din pînză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pînză de turban; șal. [Var.: cearceaf s. n.] – Tc. çarșaf.

CEARȘAF ~uri n. Obiect de rufărie pentru pat, confecționat din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. [Sil. cear-șaf] /<turc. çarșaf^[1]

cearșaf n. pânză albă de așternut patul pentru culcare sau de șters corpul (de apă ori de sudoare); pânză în genere: câteva perdele cu cearșafuri înnădite unele de altele GHICA. [Turc. ČARȘAF (din ČAR, pânză, și ȘEB, noapte)].

cearșáf n., pl. urĭ (turc. čarčaf și čaršaf, d. pers. čaršeb [čar, pînză, și šeb, noapte]; alb. čarčaf, bg. sîrb. čaršaf și čaršav. V. gear și șiboĭ). Munt. Prostire, pînză albă supțire așternută pe saltea și de pe care rîdicĭ macatu cînd te culcĭ. – Rar cearceaf. V. lepedeŭ.

cearceaf sn vz cearșaf

cearceav sn vz cearșaf

cerceaf sn vz cearșaf

cerșaf sn vz cearșaf

cerșag sn vz cearșaf

cearceáf, V. cearșaf.

cearșaf/cearceaf s. n., pl. cearșafuri/cearceafuri

cearșaf/cearceaf s. n., pl. cearșafuri/cearceafuri

cearșaf s. n., pl. cearșafuri

cearșaf, pl. cearșafuri

cearșaf, -furi.

CEARȘAF s. (rar) pânză, (Transilv. și Ban.) lepedeu, (prin Olt. și Ban.) pânzaică, (Mold., Bucov. și nordul Munt.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de pat.)

CEARȘAF s. v. giulgiu, lințoliu.

CEARȘAF s. (rar) pînză, (Transilv. și Ban.) lepedeu, (prin Olt. și Ban.) pînzaică, (Mold., Bucov. și nordul Munt.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de pat.)

cearșaf s. v. GIULGIU. LINȚOLIU.

cearceaf (cearceafuri), s. n. – 1. Obiect de rufărie de pat. – 2. (Arg. și azi înv.) Bilet de 1000 lei. – Var. cearșaf. – Mr. circeafe. Tc. çarçaf, çarșaf (Roesler 607; Șeineanu, II, 124; Meyer 442; Lokotsch 691; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρτσάφι, alb. tšartšaf, bg., sb. čaršav.

cearșaf, cearșafuri s. n. (intl.) cazier, antecedente penale.

a avea academie / acioală / activ / capital / catastif / cearșaf / jurnal / listă / patalama / salbă expr. a avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat

a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).