PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui; a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A avea o cădere psihică sau socială; a decădea. ♦ Refl. (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din sb. probušiti.

prăbuși [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~ăvu~ / Pzi: ~șesc, (rar) prăbuș / E: bg пробуша (ce)] 1 vr A cădea brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare rostogolindu-se, sfărâmându-se, distrugându-se, deteriorându-se, rănindu-se etc. Si: a se povârni, a se prăvăli, (reg) a se oroia. 2 vtf A face să cadă brusc, cu violență, cu zgomot de la o înălțime oarecare. 3 vtf A doborî, a trânti la pământ. 4 vtf (Fig) A decădea în mod brusc. 5 vtf (D. ape) A curge cu repeziciune pe un loc abrupt. 6 vtf (D. ape) A cădea de la înălțime, formând o cascadă Si: a se prăvăli. 7 vtf (Med; d. tensiunea arterială) A scădea brusc. 8 vtf (Rar) A se repezi spre cineva sau asupra cuiva, încercând să-l doboare. 9-10 vtr A (se) îndrepta în goană într-o anumită direcție, la vale. 11 vt (Îvr) A călca în picioare Si: a strivi, a zdrobi. 12 vr (Buc) A se scufunda. 13-14 vtr (Fig) (A lua sau) a face să ia sfârșit.

PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui, a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A decădea. ♦ (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din scr. probušiti.

PRĂBUȘI, prăbușesc, vb. IV. Refl. A cădea brusc (și cu zgomot) de la o înălțime (relativ) mare (de obicei sfărîmîndu-se, distrugîndu-se); a se nărui, a se surpa. Mama devine palidă, gata să se prăbușească. SAHIA, N. 53. Și ei se luptă-n flăcări, s-azvîrl, se-neacă-n fum, Iar brazii cad pe dînșii aprinși, se prăbușește în capul lor tot codrul, dar nimeni nu gîndește La fugă. COȘBUC, P. I 158. ◊ Fig. Ceva se prăbuși, parcă, în inima mea și, în o clipă, mi se păru că am trăit o viață întreagă. HOGAȘ, M. N. 25. Cînd răsufla, aerul i se prăbușea în plămîni ca ceva tare și rece... ș-atunci îl apuca o tuse seacă, ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. ♦ Tranz. A face să cadă, a doborî. Străbat singur pădurea. O vijelie grea A prăbușit un uriaș stejar în calea mea. BENIUC, V. 20. ♦ (Despre ape) A se prăvăli de la înălțime, a curge pe un loc abrupt. Înăuntrul unor prăpăstii adînci, într-o lume masivă și grea de piatră, o șuviță de apă se prăbușește de pe stînci. BOGZA, C. O. 95. [Rinul] din nălțime în fund se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător. ALECSANDRI, O. 204.

A PRĂBUȘI ~esc tranz. A face să se prăbușească. /<bulg. probusa(se)

A SE PRĂBUȘI mă ~esc intranz. 1) (despre obiecte masive) A cădea brusc (și cu zgomot) de la înălțime sfărâmându-se. 2) (despre guverne sau regimuri reacționare) A cădea de la putere (fiind depășit de evenimente). 3) (despre ființe) A cădea sau a se lăsa cu toată greutatea corpului; a se trânti. 4) (despre ape) A curge cu repeziciune de pe un loc abrupt (formând o cascadă); a se prăvăli. 5) fig. (despre planuri, speranțe, vise etc.) A se risipi până la dispariția completă; a înceta să mai existe; a se spulbera. 6) fig. A cădea într-o stare inferioară celei precedente; a regresa; a decădea. /<bulg. probusa(se)

prăbușì v. 1. a sucomba: greu se prăbușește c’un gemet de pe cal AL.; 2. a se surpa, a cădea în ruine: oricare înălțime sub cer se prăbușește AL. [V. busì].

prăvuși v vz prăbuși

prăbușésc v. tr. (sîrb. pro-bušiti, bg. pro-bušam, găuresc. V. bușesc). Mă surp, mă năruĭ, mă dărîm: pămîntu, zidu s’a prăbușit de ploaĭe. Cad cu greutate, mă arunc cu greutatea corpuluĭ: elefantu se prăbuși în groapă, sergentu luă steagu și se prăbuși în șanț.

prăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, 3 sg. prăbușește, imperf. 1 prăbușeam; conj. prez. 1 sg. să prăbușesc, 3 să prăbușească

prăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, imperf. 3 sg. prăbușea; conj. prez. 3 să prăbușească

prăbuși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăbușesc, imperf. 3 sg. prăbușea; conj. prez. 3 sg. și pl. prăbușească

prăbuși (conj. prăbușească)

PRĂBUȘI vb. v. arunca, azvârli, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, tăbărî, zvârli.

PRĂBUȘI vb. 1. v. dărâma. 2. a cădea, a se dărâma, a se nărui, a pica, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe el.) 3. a se surpa, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.) 4. v. cădea. 5. a (se) prăvăli, a (se) rostogoli, (înv.) a (se) ponorî. (S-a ~ în prăpastie.) 6. v. doborî. 7. a cădea, a se prăvăli. (Apa se ~ de la înălțime, formând o cascadă.)

PRĂBUȘI vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Moid. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Obuzele au ~ zidul cetății.) 2. a cădea, a se dărîma, a se nărui, a pica, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.) 3. a se surpa, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.) 4. a cădea, a pica, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (Calul s-a ~ la pămînt.) 5. a (se) prăvăli, a (se) rostogoli, (înv.) a (se) ponorî. (S-a ~ în prăpastie.) 6. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.) 7. a cădea, a se prăvăli. (Apa se ~ de la înălțime, formînd o cascadă.)

prăbuși vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

prăbuși (prăbușesc, prăbușit), vb. – 1. A se prăvăli, a da jos. – 2. A ruina, a demola. – 3. A trînti, a cufunda. Sb. probušiti, bg. probušam „a perfora” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 39). – Der. prăbușitură, s. f. (ruină; loc pietros).

QUID SI NUNC CAELUM RUAT? (lat.) ce-ar fi de s-ar prăbuși acum cerul? – Arian, „Anabasis”, I, 4. Solii celților, vestiți pentru neînfricarea lor, întrebați de Alexandru cel Mare dacă se tem de ceva, ar fi răspuns prin această întrebare.