RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite utilizări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele, care aduce nenorocire; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat, vinovat”.

rău, rea [At: PSALT. HUR. 74^r/11 / V: (înv) reu / S și: relle fp / Pl: răi, rele / E: ml reus „acuzat, vinovat”] 1 a (îoc „bun”) Care are însușiri negative. 2 a (Îoc „bun”) Lipsit de calități pozitive. 3 a (D. oameni și firea lor) Care face (în mod obișnuit) neplăceri altora Si: (pop) rânzos. 4 a (Îla) ~ la (sau de) suflet (sau, reg, Ia credință) Fără milă. 5 a (Îal) Răutăcios (1). 6 a (Îla) ~ de mama focului Plin de răutate (2). 7 a (Îc) Rea-voință Purtare (sau atitudine) ostilă față de ceva sau de cineva. 8 a (Îae) Lipsă de bunăvoință. 9 a (Îc) Rea-credință Atitudine necinstită. 10-11 a (Îljv) De rea credință (În mod) necinstit. 12 sm Spirit necurat. 13 sm (Îe) A da tuturor ~ilor (pe cineva) A blestema pe cineva. 14 sm (Îae) A abandona (1). 15 a Care exprimă răutate (1). 16 a Gata să producă neajunsuri. 17 a Dușmănos. 18 a Răuvoitor (2). 19 a Care este contrar binelui. 20 a Nesupus. 21 a (Îvp) Cumplit (3). 22 a (Îrg; cu valoare de superlativ) Mare. 23 a Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. 24 a (D. copii) Neascultător. 25 a (D. copii) Răsfățat (2). 26 a Contrar regulilor moralei. 27 a În dezacord cu opinia publică. 28 a Vinovat. 29-30 smf, a Păcătos. 31-32 smf, a (Îvp) Necinstit. 33-34 smf, a Netrebnic. 35-36 smf, a (Îvp) Desfrânat (4-5). 37 a (D. vorbe) Care jignește. 38 a (Pex) Necuviincios. 39 sfp Cuvinte urâte, jignitoare. 40 sfp Calomnii. 41 a (D. viață, trai etc.) Greu de suportat. 42 a (D. viață, trai etc.) Cu lipsuri. 43 a (D. viață, trai etc.) Neliniștit. 44 a (Îe) A duce casă rea (cu cineva) A trăi prost și în neînțelegere (cu cineva). 45 a (D. sentimente, stări sufletești) Care produc suferință. 46 a Întristat. 47 a (Îe) A(-și) face sânge ~ (sau inimă, voie rea) A (se) necăji. 48 a (D. vești) Care anunță un necaz. 49 a (D. vești) Neplăcut. 50-51 sm, a (Eveniment) care produce neplăcere. 52 a Care nu are calitățile proprii destinației sale. 53 a Care nu este apt (pentru ceva). 54 a Care nu e corespunzător unui anumit scop Si: nepotrivit. 55 a Care prezintă unele imperfecțiuni. 56 a (Fiz; d. corpuri; îs) ~ conducător de căldură (sau de electricitate) Prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite Cf izolator. 57 a (Reg; d. vaci; îs) Rea de lapte Stearpă (27). 58 a (Îrg; d. animale) Slab. 59 a (Îrg; d. animale) Cu defecte corporale. 60 a (D. drumuri, terenuri) Pe care se circulă greu. 61 a (D. organe sau părți ale lor) Care nu funcționează normal Si: bolnav (2). 62 a (D. funcțiuni fiziologice) Care nu se desfășoară normal. 63 a (D. ființe; îe) ~ la auz (văz etc.) Care nu aude (vede etc.) bine. 64 a (Îe) ~ de frig (de căldură) Sensibil la frig (la căldură). 65 a (D. vite, cai; îe) Rea (sau, rar, rău) de muscă Care suferă din pricina muștelor. 66 a (D. persoane; îae) Care nu-și poate înfrâna instinctele sexuale. 67 a (Îe) ~ de pagubă Se spune despre o persoană care se necăjește foarte mult când suferă o pagubă. 68 a (D. boli, răni) Greu de vindecat. 69 a (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat. 70 a (Pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) De purtare. 71 a (D. materiale, produse etc.) De proastă calitate. 72 a (D. materiale, produse etc.) Inferior. 73 a (Îe) Poamă rea sau soi ~ Persoană cu deprinderi urâte. 74 a (D. plante) Sălbatic. 75 a (D. plante) Nealtoit. 76 a (D. mâncăruri și băuturi) Neplăcut la gust. 77 a (D. mâncăruri și băuturi) Prost pregătit. 78 a (D. mâncăruri și băuturi; pex) Stătut. 79 a (D. miros, gust) Neplăcut. 80 a (D. ciuperci) Necomestibil. 81 a (D. apă) Care nu e bună de băut. 82 a Nereușit. 83 a (D. bani) Fals (5). 84 a (D. bani) Ieșit din circulație. 85 a (D. persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic. 86 a (Îla) ~ de lucru (sau de mână) Căruia nu-i place să muncească Si: leneș. 87 a Nesatisfacător. 88 a Dăunător (2). 89 a Neconform cu realitatea Si: inexact. 90 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Urât (friguros, ploios etc.). 91 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Nefavorabil. 92 a (D. ani) Neprielnic. 93 a (D. ani) Sărac (în recolte). 94 a Nerentabil. 95 a Prevestitor de rele. 96 a Nefast. 97 a (Îe) (A fi) ~ de... (A fi) neprielnic. 98 a (Îe) E ~ de moarte (sau de boală) Constituie pericol de moarte (sau de boală). 99 a (Îe) A fi ~ de (sau la) ochi sau a avea ochi răi A deochea (1). 100 a (D. soartă, ursită) Potrivnic. 101 av (îoc „bine”; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări, adesea în concurență cu „prost”) Contra dorințelor sau intereselor cuiva. 102 av Supărător. 103 av (Îe) A-i fi (sau a-i merge) (cuiva) ~ A avea o viață grea. 104 av (Îae) A trece prin momente grele. 105 av (Îae) A nu-i prii. 106 av (Îe) A sta (sau a se găsi) ~ A nu avea cele necesare traiului. 107 av (Îae) A fi lipsit de confort. 108 av A sta (sau a se găsi) ~ de... (sau cu...) A fi în criză de ceva. 109 av (Îe) A-i fi (cuiva) – (sau a se simți ~) A fi (sau a se simți) bolnav. 110 a (Îe) A i se face (sau a-i veni) (cuiva) ~ A simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. 111 a (Îae) A leșina. 112 av (D. un bolnav) A fi - A fi în stare gravă. 113 av (Îe) A se simți ~ A încerca un sentiment neplăcut de apăsare, de stinghereală. 114 av (Îe) A-i părea (cuiva) ~ (de sau după...) A regreta (ceva sau pe cineva). 115 av (Reg; îe) A fi ~ de A fi criză de... 116 av (Îe) A călca ~ A umbla fără nici un rezultat. 117 av (Trs; îe) A umba ~ A face o afacere proastă, ieșind în dezavantaj. 118 av În împrejurări defavorabile. 119 av Neplăcut (pentru auz, miros etc). 120 av (D. haine, podoabe etc. 121 av (Îe) A-i ședea (sau a-i sta, a-i veni) ~ A nu i se potrivi. 122 av (Îae) A fi caraghios. 123 av (D. atitudini; îae) A fî ridicol. 124 av (Fam; îe) A nu fi ~ A avea o înfățișare plăcută. 125 av Neconfortabil. 126 av În mod dezagreabil. 127 av Cu dușmănie. 128 av (Înv) Cu cruzime. 129 av (În legătură cu verbe ale vorbirii) Calomnios. 130 av Așa cum nu trebuie (să fie făcut ceva). 131 av (Mun; îe) A umbla – A avea o purtare imorală. 132 av Cu defecte (3). 133 av Neconform cu realitatea Si: incorect, inexact. 134 av (în legătură cu verbe ale percepției, ale distingerii etc.) Neclar. 135 av (Cu sens întăritor) Tare, foarte. 136 av (Înv) În număr mare. 137 av (Reg; în comparații) Cum trebuie. 138 sn (Îoc „bine”; rnpl) Ceea ce aduce nemulțumire. 139 sn (Îoc „bine”; mpl) Neplăcere. 140 sn (Îoc „bine”; mpl) Pricină de nefericire. 141 sn (Îoc „bine”; mpl) Nenorocire. 142 sn (Înv; îlav) De ~ Supărător. 143 sn (Îlav) Cu părere de ~ Cu regret. 144 av (Îlav) A ~ A nenorocire. 145 sn (Îe) A vrea (sau a voi, a dori, înv, a cugeta, a cere) (cuiva) ~l (sau, îvp, ~) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 146 sn (Îe) A avea ~ (pe cineva) A dușmăni (1). 147 sn (Îe) A vorbi (sau, rar, a grăi, a povesti) (pe cineva) de ~ A bârfi pe cineva. 148 sn (Îae) A calomnia. 149 sn (Îe) A ține (de) ~ pe cineva A face pe cineva răspunzător. 150 sn (Îae) A fi supărat pe cineva. 151 sn (Îrg; îe) A ține (pe cineva sau ceva) de ~ A reține de la ceva. 152 sn (Îe) A băga (pe cineva) la ~ A provoca cuiva necazuri. 153 sn (Îe) A lăsa (pe cineva) ~lui A părăsi pe cineva aflat într-o situație dificilă. 154 sn (îe) E de ~ Se zice pentru a preveni pe cineva în urmările neplăcute ale unei acțiuni. 155 sn (Îe) Atâta ~ Exclamație care arată nepăsarea cuiva față de o situație neplăcută. 156 sn (îe) Uita-te-ar relele! Formulă glumeață prin care se ureză cuiva noroc și fericire. 157 sn (Comparat ca un adjectiv; îe) Din ~ în mai ~ Dintr-o nenorocire în alta. 158 sn Pagubă. 159 sfsa (Reg) Primejdie. 160 sn Boală (1). 161 sn (Pex) Suferință fizică. 162 sn (Îs) ~ de mare Stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. 163 sn (Îs) ~ de munte (sau de altitudine ori de înălțime) Stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 164 sn (Îe) A-i face (cuiva) ~ A produce cuiva o senzație neplăcută. 165 sn Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. 166 sn (Pex) Faptă urâtă. 167 sn (Mpl) Păcat. 168 sn (Mpl) Viciu. 169 sn (Îe) A vorbi (pe cineva) de ~ A ponegri (pe cineva). 170 sn (Îe) A lua (cuiva ceva) în nume de ~ A atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 171 sn (Îae) A interpreta eronat o observație. 172 sn (Lpl) Pozne copilărești. 173 sn Răutate (1). 174 sn (îlpp) De (rar, pentru) ~l (cuiva) Din cauza răutății cuiva.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

RĂU³, rele, s. n. (În opoziție cu bine) 1. Ceea ce aduce nemulțumire, neplăcere; pricină de nemulțumire, de nefericire; neajuns. Răul trebuie curmat din rădăcină. REBREANU, R. I 87. Dar, alături de această civilizație materială, două rele mari care mistuiau împărăția și care îi pregăteau căderea: robia și proprietatea cea mare. BĂLCESCU, O. II 11. Ce iubești să fie-al tău, N-ar mai fi pe lume rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. ◊ (Precedat de prep. «de») Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunilor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă, dacă era frumoasă. NEGRUZZI, S. I 144. Frunzuleana nucului, De răul urîtului, Trecui malul Prutului. ȘEZ. I 288. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. De bine, de rău v. bine² (4). ◊ Expr. (În superstiții) A rău = a nenorocire, a nefericire, a neplăcere. Ia nu mai meni a rău, jupîneșică-hăi. CREANGĂ, P. 124. A vrea sau a voi, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întîmple cuiva lucruri neplăcute, o nenorocire etc. Știi că eu nu-ți voiesc răul. CREANGĂ, P. 166. A vorbi de rău (pe cineva) v. vorbi. A lua (pe cineva) cu răul v. lua (V). Uita-te-ar relele! formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. A fi învechit în rele v. învechit. ♦ Boală, suferință. Of, nu zac de nici un rău, Ci, bade, de dorul tău! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 104. ◊ Rău de mare, (rar) răul mării = stare de indispoziție generală de care suferă unii călători pe mare și care se manifestă prin grețuri, vărsături etc. Unii oameni și femei suferă atît de mult de răul de mare, încît totul le devine indiferent. CAMIL PETRESCU, U. N. 362. Această mișcare... este cea mai supărătoare pentru pasagerii ce suferă de răul mării. BOLINTINEANU, O. 270. Rău de munte = indispoziție cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi și caracterizată prin amețeli, dureri de cap, palpitații, grețuri, vărsături etc. 2. Ceea ce nu e recomandabil sau nu-i de dorit din punct de vedere moral. Mintea mea n-o să mai pună graniță-ntre rău și bine. MACEDONSKI, O. I 72. [Babele] îl întrec pe dînsul la drăcii și rele. PANN, P. V. I 53. ♦ (La pl.) Pozne, nebunii (copilărești). Se ține de rele.

rău s. n. în sint. s. rău de spațiu ◊ „«Răul de spațiu», consecință a imponderabilității, afectează aproximativ 80 la sută dintre astronauți [...] apreciază dr. B.C., medic la Centrul Național de studii spațiale din Franța.” R.l. 3 VII 85 p. 6 (traduce fr. mal d’espace)

RĂU³ rele n. 1) Calitate care întruchipează tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu părere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) să aibă parte de lucruri neplăcute. De bine, de ~ deși nu este așa cum trebuie, dar te poți împăca și cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uitate-ar relele! urare glumeață de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boală care apare la unii călători pe mare. ~ de munte stare de indispoziție generală care apare în timpul urcării la mari înălțimi. 2) Principiu care vine în contradicție cu morala; faptă nesocotită. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a bârfi pe cineva. /<lat. reus

rău a. care nu e bun: om rău. [Lat. REUS, vinovat; culpabilul a devenit românește tipul răutății, iar omul care nu-i bun, un alienat (v. nebun)]. ║ adv. cum nu se cuvine: se poartă rău. ║ n. 1. ceeace e contrar binelui: a discerne binele de rău; 2. ceeace e contrar virtuții, probității, onoarei: a face rele; 3. calamitate: răsboaiele produc multe rele.

răŭ, rea adj., pl. răĭ, rele (din maĭ vechĭu reŭ, pl. reĭ, lat. reus, acuzat; it. sp. pg. reo, pv. vfr. reu. Înț. de „răŭ” era și’n dial. neap. și e și azĭ în Tirol. Cp. cu păcătos). Care nu e bun, prost: vin răŭ, nume răŭ (renume prost). Care are inimă neagră, ĭubitor de paguba altuĭa: om răŭ. Prost, fără talent: poet răŭ, poeziĭ rele. Funest, sinistru: prezicere rea. Vătămător, periculos: carte rea. S. n., pl. rele (în vest și răurĭ). Răutate, faptă rea, delict: a distinge binele de răŭ, a te ține de rele, a te da în rele, a fugi de rele. Defect, dezavantaj: această sistemă are un răŭ. Pagubă, nenorocire: nicĭ un răŭ fără bine, relele răuboaĭelor îs marĭ. (Cu înț. de „boală” e barb. după fr. mal. Decĭ boală de mare, amețelĭ și vărsăturĭ cînd te zbucĭumă corabia, nu răŭ de mare!). Adv. Urît, prost, fără folos orĭ plăcere: mașina funcționează răŭ, acest actor joacă răŭ. Mult, tare, foarte: mă doare răŭ, s’a stricat răŭ, zidu se clatină răŭ. Grozav, tare, aducînd vătămare: s’a lovit răŭ, l-a bătut răŭ. (L-a bătut bine are acelașĭ înț., dar iron.). A face răŭ, a vătăma: rachiu face răŭ, laptele face bine. A ți se face răŭ, a te îmbolnăvi. A-țĭ fi răŭ, a fi bolnav. A vorbi de răŭ, a bîrfi, a calomnia. A ținea de răŭ, a mustra. A avea mină rea (după fr. avoir mauvaise mine), a arăta răŭ, a părea bolnav. A găsi răŭ (fr. trouver mauvais), a ți se părea răŭ, a considera ca răŭ. A lua în nume de răŭ, a te supăra de ceva, a considera ca răŭ. A lua în înțeles răŭ, a interpreta cu înțeles defavorabil. A lua pe cineva cu răŭ, a proceda aspru cu el. N’ar fi răŭ, n’aĭ face răŭsă, ar fi bine să. De rău cuĭva, de scîrba luĭ, din pricina răutățiĭ luĭ. – În sec. 16-17 scris și rrău, rrea. Azĭ în est răŭ, ră, pl. răĭ, răle.

VRĂJMĂȘIA ACOPERITĂ MAI MULT RĂU ADUCE (m. Costin) = Omul ascuns e periculos.

rele n. pl. V. răŭ.

rău² s. n., art. răul; pl. rele

rău¹ adj. m., pl. răi; f. rea, pl. rele

rău² s. n., art. răul; pl. rele

rău s. n., pl. rele

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsân, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. greșit. (Deprinderi rele.) 4. adj. v. greu. 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață rea.) 6. s. v. necaz. 7. adv. v. mult. 8. adj. v. nenorocos. 9. adj. v. dăunător. 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. v. grav. 12. adj. v. neplăcut. 13. adv. v. calomnios. 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste rea.) 15. adj. v. mizerabil. 16. adj. v. nefavorabil. 17. adv. v. anapoda. 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scârbos, urât, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare rea.) 19. adj. v. inferior. 20. adj., adv. v. incorect. 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. v. prost. 23. adj. v. impracticabil.

RĂU s. v. afecțiune, boală, maladie.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. greșit. (Deprinderi ~.) 4. adj. anevoios, greu, mizerabil, necăjit, prost, (înv. și pop.) necăjos. (A dus un trai ~.) 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață ~.) 6. s. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Ban. și Olt.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Mare ~ a căzut pe capul lui.) 7. adv. mult, tare. (S-a chinuit ~.) 8. adj. nefast, nenorocos. (A fost o zi ~ pentru el.) 9. adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, stricător, vătămător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. grav, greu, serios, tare. (E ~ bolnav.) 12. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, urît. (A făcut o impresie ~.) 13. adv. calomnios, defăimător. (Vorbește ~ de ei.) 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste ~.) 15. adj. mizerabil, păcătos, ticălos, urît. (Era o vreme ~ de toamnă.) 16. adj. defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, urît, (înv. și pop.) nepriincios, (înv.) nepriitor. (Întrecerea a avut loc pe o vreme ~.) 17. adv. aiurea, anapoda, prost, (fam.) brambura. (Treburile mergeau ~; lucrurile erau puse ~.) 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scîrbos, urît, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.) 19. adj. inferior, ordinar, prost. (Tutun, vin ~.) 20. adj., adv. defectuos, greșit, incorect, necorect, prost, (fig.) stricat. (O pronunțare ~; vorbește ~ franceza.) 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. insuficient, prost, puțin. (O muncă ~ plătită.) 23. adj. desfundat, impracticabil. (Un drum ~.)

rău s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. MALADIE.

rău (rea, pl. rei, rele), adj. – 1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, nerușinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S. n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S. n.) Răutate, malițiozitate. – 8. (S. n.) Prejudiciu, stricăciune, violență, perturbare. – 9. (S. n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Pușcariu 1452; Șeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Pușcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii și construcții, în care indică sensul opus lui bun și bine. Der. răutate, s. f. (maliție; acțiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăți, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a ațîța); răufăcător, s. m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoință, s. f. (aversiune, înclinație spre rău).

RĂU stare provocată de expunerea organismului brusc la mediul aerian care este în general ostil omului. Rău de altitudine, similar răului de munte, provoacă stări de indispoziție, palpitații, tulburări de vedere, atenție și memorie, dureri musculare și articulare, hemoragii etc., simptome care dispar după coborârea aeronavei la o altitudine mai mică. Rău de avion/de mișcare, este similar răului de mare. Se deosebește de rău de înălțime, apărând la câtva timp după decolare, în general în zborurile de lungă durată. Mișcările aeronavei se transmit organismului și sunt receptate de sistemul nervos și organul de echilibru din urechea internă, declanșând reflexe nervoase spre inimă, plămâni și, în special, aparatului digestiv. La această stare de disconfort contribuie și alți factori: mișcările corpului și ale ochilor, teama de zbor, zgomot și vibrații produse de motoare, aer închis, mirosuri neplăcute și factorul psihic (vederea altor persoane suferind de rău de avion).

RĂU, Alexandru (1900-1993, n. București), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Specialist în metalurgia oțelului și a feroaliajelor. A lucrat ca inginer în oțelăriile de la Reșița, Hunedoara, Târnăveni, Brașov, unde a inventat noi procedee de producere a oțelurilor de calitate și de îmbunătățire a proceselor tehnologice siderurgice.

RĂU, Aurel (n. 1930, Josenii Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud), poet român. Lirică meditativă și peisagistică cu reflexe livrești („Jocul de-a stelele”, „Pe Înaltele reliefuri”, „Zeii asediați”, „Flori din cuvinte”, „Septentrion”); ediții, eseuri, traduceri.

À QUELQUE CHOSE MALHEUR EST BON (fr.) și răul e bun la ceva – În tot răul este și un bine.

MALESUADA FAMES (lat.) foamea care îndeamnă la rele – Vergiliu, „Eneida”, VI, 276. Unul dintre spectrele hidoase pe care le întâlnește Enea la intrarea în Infern.

VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

Ex malis eligere minima (lat. „Dintre rele, a alege pe cel mai mic”) – Cicero, în lucrarea sa despre datoriile morale: De officiis (cartea III, cap. I). Nu se poate preciza dacă vorbele marelui orator au devenit proverb, sau dacă Cicero a consemnat în scrierea lui un dicton latin mai vechi, care de alttel s-a păstrat, de-a lungul vremilor, în foarte multe limbi. Îl găsim și la noi: „Din două rele alege pe cel mai mic” (vezi Proverbele românilor, culegerea Zanne).

Male parta, male dilabuntur (lat. „Ceea ce prin rău s-a dobîndit, rău va sfîrși”) – Fraza se găsește în a doua filipică a lui Cicero care, la rîndul lui, o citează ca un dicton mai vechi. Autorul ar fi poetul roman Cneius Naevius. Aceeași idee se găsește exprimată în zicala românească: „De haram a venit, de haram s-a dus”. Exemplu: „Banii cîți cu nedreptate cîștigați carii i-am pus, După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus”. (Anton Pann, Povestea vorbii) Expresia derivă din proverbul turcesc: Haram gheldi, haram ghiti (Câștigul nepermis, așa cum a venit, așa s-a dus). Francezii au dictonul: „Bien mal acquis ne profite jamais” (Lucrul pe nedrept dobîndit nu ne folosește niciodată). LIT.

Malum necessarium (lat. „Rău necesar”) – Expresie folosită de istoricul latin Lampridius în Viața lui Alexandru Severus (46). A împrumutat-o de la greci, și anume de la Menandru (vezi: Rău necesar). IST.

Minima de malis (lat. „Cele mai mici dintre rele”) – E concluzia unor fabule ale lui Fedru. Tradus în numeroase limbi, sfatul fabulistului antic a devenit proverb, înlocuind originalul latin. Astfel, francezii spun: Des maux choisir les moindres. Iar noi: Din două rele să alegi pe cel mai mic. LIT.

Principiis obsta [lat. „Împotrivește-te (subînțeles: răului) din capul locului”] – Ovidiu (Remedia amoris, 91) – sînt primele cuvinte dintr-un distih, care ne redă tot sensul: „Principiis obsta: sero medicina paratur Cum mala per longas invaluere moras”. (Împotrivește-te de la început răului, căci degeaba vei încerca să-l înlături după ce îndelung se va întări). Se utilizează și forma: Initiis obsta, cu același înțeles, de a tăia răul de la rădăcină.

Rău necesar (grec. Αναγκαίο κακό) – Expresia aparține poetului comic grec Menandru (342-292 î.e.n.) care, vorbind despre căsătorie, a spus acest lucru într-un distih ce i-a supraviețuit. Fraza completă, în greaca veche, suna astfel: „Dacă e să spun adevărul, căsătoria e un rău, dar un rău trebuincios”. Se poate extinde și la alte domenii, cînd e cazul. LIT.

Souvent la peur d’un mal nous conduit dans un pire (fr. Adesea teama de un rău ne conduce la unul și mai rău) – Boileau, Arta poetică (I, 64). Vezi: In vitium ducit culpae fuga. LIT.

a cădea pe date / pe rele expr. (intl.) 1. a pierde la rișcă. 2. (prin ext.) a eșua, a nu reuși.

a fi pus pe rele expr. (er.) a avea apetit sexual; a fi excitat.