RĂZBOI¹, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat. Război mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, numeroase state ale lumii. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile dintre unele state (în special dintre SUA și URSS după 1950). Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Război total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

război¹ sn [At: COD. VOR. 126/5 / S și: răsboiu, res~ / Pl: ~oaie, (înv) -ure / E: vsl развой „ucidere, jaf'] 1 (Adesea în legătură cu verbele ”a face„, ”a da„, ”a bate") Conflict armat, de durată, între grupuri, clase sociale sau, mai ales, între state, pentru realizarea unor interese economice și politice Si: (îvp) răzbel, (înv) oaste¹, oștenie, oștenire, oștit¹, (îrg) răutate (23), (nob) răzbeală (3). 2 (Îs) ~ civil Luptă armată între două sau mai multe grupări politice de orientări diferite din interiorul unui stat în vederea schimbării ordinii politice sau pentru menținerea celei existente. 3 (îs) ~ rece Stare de tensiune în relațiile internaționale, provocată de politica de ostilitate a unor state față de altele, care nu ia totuși forma unui conflict armat. 4 (Îs) ~ psihologic Stare de tensiune și hărțuială nervoasă inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. 5 (Îs) Stare de ~ Beligeranță. 6 (Înv) Tactică de luptă. 7 (Îrg) Luptă. 8 (Îrg) Bătălie (1). 9 (Înv; îe) A face (sau a sta cu) ~ asupra cuiva A se lua la luptă. 10 (Înv; îae) A ataca pe cineva. 11 (Fig) Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar Si: conflict (5), luptă. 12 (Înv) Neînțelegere. 13 (Înv) Ură. 14 (Înv) Mânie. 15 (Înv) Prigonire.

RĂZBOI¹, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată între două sau mai multe grupări politice de orientări diferite din interiorul unui stat în vederea schimbării ordinii politice și de stat sau pentru menținerea celei existente. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile internaționale, provocată de politica de ostilitate a unor state față de altele, care nu ia totuși forma unui conflict armat. Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

RĂZBOI¹, războaie, s. n. Conflict armat, de lungă durată, între două sau mai multe state. A declara război. A purta război. A duce război. ▭ Orice act, orice vorbă, orice lucru care-i amintesc războiul, îl zdruncină complet. SAHIA, N. 25. Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război; țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146. Căci războiul e bici groaznic, care moartea îl iubește Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc. ALEXANDRESCU, P. 132. După război mulți voinici (sau viteji) s-arată, se zice despre cei care se arată curajoși după ce a trecut primejdia. La plăcinte înainte, la război înapoi, se zice despre cei mîncăcioși, dar leneși la treabă, precum și despre cei care fug de primejdii, de greutăți, dar se îmbulzesc la beneficii. ◊ Fig. Purta el demult un război ascuns în contra drumului de fier. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ Război civil v. civil. Război mondial = război la care iau parte marile puteri ale lumii. Războiul mondial a fost o crimă împotriva umanității. BOGZA, A. Î. 571. Război rece v. rece. (Ieșit din uz) Școală de război = academie militară. ◊ Expr. A fi pe picior de război v. picior. A pune pe picior de război v. picior. A intra în război v. intra (I 6). (Învechit) A bate război v. bate (II 1). ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere. E veșnic în război cu vecinii.

RĂZBOI¹ ~oaie n. 1) Conflict armat între două sau mai multe state, grupuri sociale etc. ~ mondial. ~ colonial. ◊ ~ de eliberare națională luptă armată a popoarelor împotriva cotropitorilor străini în vederea cuceririi independenței și apărării suveranității statului. ~ rece stare de tensiune în relațiile internaționale, caracterizată prin menținerea unei încordări permanente între statele cu orânduiri sociale diferite. 2) fig. Schimb de vorbe răstite, adesea ofensatoare; sfadă; ceartă. /<sl. razboj

1) războí n., pl. oaĭe (vsl. razboĭ, tîlhărie, ucidere, d. boĭ, flagel, luptă, care vine d. biti, a bate, a lovi, de unde vine și rom. iz- și răz-besc; bg. razbóĭ, stativă; sîrb. rázboj, 1. tîlhărie, 2. loc de luptă, 3. stativă, mașină de țesut. V. războĭ 2, nă-, și priboĭ). Șir de lupte cu armele între popoare saŭ partide: lupta de la Grivița în războĭu de la 1877. Arta războĭuluĭ: a studia războĭu. A face războĭ cuĭva saŭ a duce războĭ cu cineva (saŭ: contra cuĭva), a-l combate, a-l urmări cu războĭ. Oamenĭ de războĭ, militarĭ. Războĭ sfînt, războĭ contra păgînilor, cruciată. Onorurile războĭuluĭ, condițiunĭ onorabile acordate uneĭ garnizoane asediate permițîndu-ĭ să ĭasă cu arme și bagaje. Nume de războĭ, nume fals uzitat în anumite împrejurărĭ ca să nu fiĭ recunoscut. Fulger de războĭ, general foarte priceput. – Fals rezbél (care, după uniĭ ignoranțĭ, ar veni d. lat. res, lucru și bellum, războĭ!).

CASUS BELLI (lat.) = E caz de războiu. Asasinatul din Serajevo a fost socotit drept casus belli.

INTER ARMA SILENT MUSAE (lat.) = Pe vremea războiului muzele tac.

LA PLĂCINTE ÎNAINTE, LA RAZBOIU ÎNAPOI = E vorba de omul oportunității.

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) = Dacă vrei pace, pregătește-te de războiu.

CASUS BELLI s. n. inv. 1. orice acțiune politică sau militară care poate duce la declanșarea unui război. 2. pretext prin care se justifică un conflict. (< lat. casus belli, caz de război)

info-război s. n. ◊ „Info-războiul (engl. info-war; fr. info-guerre) sau războiul informațional va constitui – potrivit unor recente documente ultrasecrete ale Pentagonului – conceptul și doctrina dominantă a secolului următor.” R.l. 4 V 96 p. 8 (calc după engl., fr.)

Lamiac (Răsboiul) a. râsboiu ce Atenienii declarară Lacedemonienilor după moartea lui Alexandru și care începu cu asediul Lamiei (323 a. Cr.).

răsboiu n. 1. luptă cu armele între două națiuni: răsboaiele defensive sunt singurele drepte; 2. artă militară: Napoleon avea geniul răsboiului; 3. se zice de animale cari atacă pe altele; 4. fig. luptă în genere: a face răsboiu vițiilor. [Slav. RAZBOĬ, tâlhărie, omor: sensul vorbei a fost românește înnobilit]. V. Răsboiu (Nume proprii).

răsboiu n. 1. unealtă de lemn cu care se țese pânza; 2. carul joagărului, calul sau călușeii morii de vânt; 3. puntea ferestrăului. [Vorbă identică cu cea precedentă (serb. RAZBOI); stativele reproduc sgomotul unei bătălii (cf. fr. métier battant, stative)].

Răsboiu n. Răsboaiele cele mai vestite au fost: a) în antichitate, Răsboaiele Medice și Punice (v. aceste nume); în evul-mediu, Răsboaiele religioase, v. Cruciatele; Răsboiul de o Sută de ani; între Franța și Anglia (1336-1453); în timpurile moderne, Răsboaiele de religiune, între protestanții și catolicii francezi (1562-1598); Răsboiul de Treizeci de ani, lupta protestanților în contra împăratului catolic, terminat prin tractatul din Westfalia (1618-1648); Răsboiul succesiunii Spaniei, susținut de Franța și Spania în contra celorlalte Puteri europene (1701-1713); Rasboiul succesiunii Austriei, susținut de Maria Terezia, sprijinită de Franța în contra lui Frideric II (1741-1748); Răsboiul de Șapte ani, între Franța și Austria, în contra Angliei și Prusiei (1756-1763); b) în epoca contemporană: Răsboiul Crimeii, în care Rusia susținu lupta în contra puterilor reunite ale Turciei, Franței, Angliei și Piemontului și care se termină cu Congresul din Paris (1854-1856); Răsboiul franco-german, care se încheiă cu plata din partea Franței a 5 miliarde de franci și cedarea provinciilor Alsacia și Lorena (1870); Răsboiul ruso-româno-turc, terminat cu Congresul din Berlin și cu independența României, (1877-1878): Răsboiul ruso-japonez, terminat cu victoria Japonezilor (1905); Răsboiul turco-italian din 1911, se termină cu câștigarea Tripolitaniei (devenită colonie italiană); Răsboiul turco-balcanic din 1912, dezastros pentru Turcia, care pierdu toate posesiunile sale europene (în afară de Constantinopole și Adrianopole); Răsboiul Aliaților balcanici (Bulgari, Sârbi, Greci, Muntenegreni) în contra Turciei, dela 9 Oct. 1912 până la 16 Dec. 1912, fu încheiat prin Conferința dela Londra, prin care Turcia ceda Bulgariei Tracia (reluată apoi în parte de Turcia); Răsboiul sârbo-grec în contra Bulgarilor în 1913, din cauza tendențelor de supremație ale acestora, fu terminat, mulțumită intervenirii decizive a României, prin pacea încheiată Ia București (10 Aug. 1913).

Răsboiu Austro-român pentru întregirea neamului (Aug. 1916 – Aprilie 1918), s’a deschis la 14/27 Aug. 1916 prin declararea de răsboiu către Austria de România. Următoarele faze rezumă alternativele acestor lupte eroice: 1) Ofensiva (15 Aug.-15 Sepț. 1916). Armatele române trec frontiera și ocupă Brașovul și valea superioară a Oltului cu toate înălțimile strategice. Germano-Bulgarii, cu forțe superioare; atacă Turtucaia (17 Aug.) și înaintează în interiorul Dobrogei, pe când Austro-Ungarii atacă în Transilvania (13-16 Sept.). Armata română se încearcă a trece Dunărea (13 Sept.). 2) Defensiva (10 Sept.-5 Nov.). După numeroase învingeri (Oituz, Uz, Olt, Bran, Predeal) se repurtă victoria dela Jiu (14 Oct.). Pierderea liniei Cernavodă-Constanța. 3) Retragerea (5 Noemv.-20 Dec.). După bătăliile date la T.-Jiu, Cărbunești, Filiași, armata română părăsind Oltenia, se retrage pe stânga Oltului. Cavaleria dușmană trece Oltul, pe la Drăgănești, iar Germano-Bulgarii trec Dunărea. Bătălia dela Argeș. După numeroase lupte (Pitești, Titu, Ploești, Mizil, Buzău), oștirea noastră e nevoită a se retrage în Moldova. 4) Refacerea (15 Ian.-Iunie 1917). Reorganizarea armatei și pregătirea-i pentru desrobirea țării și a neamului. Familia regală contribue la ridicarea moralului și la însănătoșire. Noua armată reia ofensiva. Victoria dela Mărășești, la Nord de Focșani (25 Iulie-1 Sept.), fu cea mai însemnată înfrângere ce au suferit-o Germanii în Orientul Europei. Victoria finală. V. România Mare.

Răsboiul greco-turc, declarat la 1921, se începu cu un șir de succese ale oștirii grecești asupra armatei turcești demoralizate. Când aceasta fu reorganizată în 1922, Turcii alungară din toate părțile Aziei Mici pe Greci și răsboiul se termină cu dezastrul lamentabil al Grecilor. El avu de urmare ruina prosperității economice a Greciei și micșorarea-i teritorială prin retrocedarea Traciei orientale Turcilor; V. mai la vale Tractatul din Lausanne.

Răsboiul mondial (1914-1918) se deschise printr’un ultimatum adresat de Austro-Ungaria Serbiei (28 Iulie 1914). Cu toate că Serbia acceptă condițiile-i umilitoare, totuși Germania, aliata Austriei, declară răsboiu Rusiei (1 Aug. 1914) și Franței (3 Aug.). Armatele germane invadară apoi Belgia, pustiind țara și incendiând orașele (Louvain). Anglia mai întâi, apoi Italia și România, la urmă America veniră în ajutorul Franței. După numeroase lupte de aproape 3 ani (în tranșeele din Nordul Franței), Germanii, amenințați de înfrângere și de invaziune, acceptară (18 Nov. 1918) condițiile Aliaților, și anume: retrocedarea Alzaciei-Lorene, dezarmarea, pierderea coloniilor, plata unei indemnizări, repararea departamentelor devastate și ocuparea de Francezi (în timp de 15 ani) a malului stâng al Rinului. Răsboiul mondial a fost unul din cele mai sângeroase. El a cauzat moartea sau mutilarea a 14 milioane de soldați și a reclamat cheltuieli extraordinare (peste 1500 de miliarde), având drept urmare, după armistițiu, o criză economică nemaipomenită. În cursul acestui răsboiu, Nemții au reîmprospătat procederile din timpurile cele mai barbare: târîrea locuitorilor civili în captivitate, călcarea continuă a dreptului ginților prin atacuri aeriene și submarine, prin incendiarea și devastarea totală a departamentelor prospere din Nordul Franței.

război² s. n., pl. războaie

război¹ (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă războiesc, 3 sg. se războiește, imperf. 1 sg. mă războiam; conj. prez. 1 sg. să mă războiesc, 3 să se războiască; imper. 2 sg. afirm. războiește-te; ger. războindu-mă

război¹ s. n., pl. războaie

război (conflict armat, unealtă) s. n., pl. războaie

război (subst.)

război-fulger s. n., pl. războaie-fulger

!Războiul celor Două Roze s. propriu n. art.

!Războiul de 30 de Ani s. propriu n. art.

!Războiul de Secesiune (desp. -si-u-) s. propriu n. art.

+Războiul Rece s. propriu n. art.

*Război Mondial (Primul/al Doilea ~) (-di-al) s. propriu n.

!război-fulger s. n., pl. războaie-fulger

*Războiul celor Două Roze s. propriu n.

*Războiul de 30 de Ani s. propriu n.

*Războiul de Secesiune (-si-u-) s. propriu n.

război-fulger s. n.

războiu (luptă; unealtă de țesut), -boaie.

RĂZBOI s. v. bătălie, car, chingă, gherghef, încăierare, înfruntare, jug, luptă, punte.

RĂZBOI s. (MIL.) 1. conflict, (înv. și pop.) bătaie, răzbel, (reg.) bozgun, (înv.) harță, oaste, oștenie, oștenire, oștire, oștit. (S-a iscat un ~.) 2. (înv.) nepace. (Stare de ~.)

RĂZBOI s. (MIL.) 1. conflict, (înv. și pop.) bătaie, răzbel, (reg.) bozgun, (înv.) harță, oaste, oștenie, oștenire, oștire, oștit. (S-a iscat un ~.) 2. (înv.) nepace. (Stare de ~.)

război s. v. BĂTĂLIE. CAR. CHINGĂ. GHERGHEF. ÎNCĂIERARE. ÎNFRUNTARE. JUG. LUPTĂ. PUNTE.

Război ≠ pace

RĂZBOI. Subst. Război, răzbel (înv.), oaste (înv.), conflagrație. Beligeranță, stare de război. Război mondial; război civil, război de secesiune; război pentru apărarea patriei; război de partizani, gherilă; război drept, război de eliberare; război de independență (de neatîrnare); război nedrept; război de cucerire; război colonial; război chimic; război bacteriologic; război atomic. Război rece. Măcel (fig.), masacru, carnaj (franțuzism). Conflict militar (armat), confruntare de forțe, ostilități. Agresiune, invazie, intervenție militară. Campanie militară, expediție militară; cruciadă. Operații militare, incursiune, raid. Luptă, luptare, bătălie, bătaie (înv.), ciocnire (fig.), războire. Ofensivă, atac; apărare, rezistență; retragere, defensivă. Stare de război; declarație de război. Ocupație. Capturare. Capitulare; armistițiu; tratat de pace. Militarism. Tactică. Strategie. Militar, luptător, soldat, războinic, combatant, beligerant; agresor; invadator, cotropitor, cuceritor; militarist. Adj. De război, de luptă; beligerant, conflagrant; războinic, râzboinicesc (înv.), războitor (înv.), răzbelnic (înv.), belicos (livr.), belicist (rar); agresiv, revanșard, militarist. Vb. A (se) război, a duce (a purta) război, a se bate în război, a fi pe picior de război; a se bate, a se lupta, a (se) oști (înv. și pop.), a ostăși (înv.), voinici (înv.). A declara război, a declanșa un război, a dezlănțui un război, a aprinde butoiul cu pulbere, a se pune pe picior de război, a intra în război, a intra în luptă, a începe războiul, a chema sub arme (sub drapel), a ridica (a lua) armele, a scoate sabia din teacă, a dezgropa securea de război. V. apărare, armată, armă, atac, ostaș.

RĂZBOI AERIAN teorie de purtare a războiului în care forțele aeriene ar constitui principalul mijloc pentru obținerea succesului, care a stat la baza constituirii aviației strategice și a operațiunilor aeriene strategice, fiind înlocuită de concepția ripostei flexibile.

război, războaie s. n. Conflict armat între două două sau mai multe grupuri de oameni sau de state. ◊ Război ceresc = ciclu de mituri care descriu stările conflictuale violente dintre divinitățile binelui și ale răului (titanomahie, Harmagheddon, războiul lui Rama, bătălia finală dintre Ormuz și Ahriman), care se termină de obicei cu victoria forțelor binelui, dar cu consecințe cosmice catastrofale. ◊ Război sfânt = una dintre categoriile de fapte obligatorii ale oamenilor, care, potrivit, unor legislatori islamici, ar face parte din Șaria. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă. – Din sl. razboj.

RĂZBÓI¹ (< sl.) s. n. 1. Fenomen social-istoric complex, constând în lupta armată între diferite grupuri, clase sociale și state pentru realizarea unor interese sociale, economice și politice; reprezintă continuarea cu mijloace violente a politicii statului și claselor respective, de obicei pentru controlarea unor teritorii. ◊ R. civil = luptă armată în interiorul unui stat între diverse grupări (politice, militare), categorii sociale etc., în vederea schimbării ordinii politice și de stat sau pentru menținerea celei existente. ◊ R. de eliberare națională = luptă armată dusă de forțele patriotice, naționale pentru eliberarea țării de sub dominația străină. ◊ R. de partizani = luptă dusă de detașamente armate în spatele frontului armatei dușmane; formă a războiului popular, împotriva unui regim politic și a armatelor sale oficiale. V. gherilă. ◊ R. mondial = luptă armată la care participă, direct sau indirect, majoritatea statelor lumii. ◊ R. țărănesc = formă a luptei țărănimii împotriva exploatării feudale, care prin amploare și desfășurare depășește răscoala țărănească. ◊ R. rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile internaționale, creată după al Doilea Război Mondial ca urmare a conflictului dintre cele două sisteme, capitalist și comunist, care însă nu a luat forma unui conflict armat; a luat sfârșit în 1989 prin prăbușirea sistemului comunist, urmat de dezmembrarea U.R.S.S. ◊ R. psihologic v. psihologic. ◊ R. total = luptă armată în care statul agresor folosește toate mijloacele de distrugere, nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva întregii populații. ◊ Stare de război = beligeranță. 2. Fig. Neînțelegere, ceartă, gâlceavă.

À LA GUERRE COMME À LA GUERRE (fr.) la război ca la război – A te conforma unor condiții impuse sau unor situații dificile, în care ai ajuns fără voia ta.

ALL PROGRESS MEANS WAR WITH SOCIETY (engl.) orice progres înseamnă război cu societatea – G.B. Shaw, „Getting married”, 559.

BELLA MATRIBUS DETESTATA (lat.) războaiele (sunt) urâte de mame – Horațiu, „Ode”, I, 1, 24-25.

BELLUM OMNIUM CONTRA OMNES (lat.) războiul tuturor contra tuturor – Hobbes, „Leviathan”, I, 4. În concepția autorului, stare caracteristică omenirii pe treptele primitive.

CASUS BELLI (lat.) caz de război – Fapt care poate constitui un motiv de război între două state. În sens ironic, motiv de conflict între două persoane.

GUERRE À OUTRANCE (fr.) război până la capăt – Acțiune distructivă, tenace, perseverentă și necruțătoare.

GUERRE AUX CHÂTEAUX PAIX AUX CHAUMIÈRES (fr.) război castelelor, pace bordeielor – Cuvinte propuse de moralistul Nicolas Chamfort ca deviză a armatelor revoluționare franceze.

IBIS REDIBIS NUNQUAM IN BELLO PERIBIS (lat.) te vei duce, te vei întoarce niciodată nu vei pieri în război - Exemplu tipic de oracol ambiguu unde sensul depinde de intonație, respectiv de punctuație: „te vei duce, te vei întoarce, niciodată (nu) vei pieri în război” sau „te vei duce, te vei întoarce niciodată (nu), vei pieri în război”.

INTER ARMA SILENT LEGES (lat.) pe timp de război legile tac – Cicero, „Pro Milone”, IV, 10. Mai cunoscută varianta: „Inter arma silent musae” („Pe timp de război, muzele tac”). Vremurile tulburi nu sunt prielnice echității și dezvoltării artelor și științei.

MISERAM PACEM VEL BELLO BENE MUTARI (lat.) chiar și războiul e preferabil unei păci mizerabile – Tacit, „Annales”, III, 44.

RĂZBOAIE DE SUCCESIUNE, denumire a războaielor purtate între diferitele case domnitoare pentru succesiunea la tronurile rămase vacante ca urmare a lipsei urmașilor direcți. Cele mai cunoscute sunt: Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei (1711-1714), provocat în urma morții regelui Spaniei, Carol al II-lea, de pretențiile lui Ludovic al XIV-lea, regele Franței, la moștenirea spaniolă. Purtat între Franța și Spania, pe de o parte, și Habsburgi, Anglia, Olanda, Portugalia, Danemarca, Savoia și Prusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Utrech și Rastatt. ◊ Războiul pentru Succesiunea la Tronul Austriei (1740-1748), între Prusia, Franța, Spania, Bavaria, Saxonia (din 1742, alături de Austria), Olanda și Rusia, pe de altă parte. Încheiat prin tratatele de pace de la Aachen (1748).

RĂZBOAIELE BALCANICE, denumire a două războaie purtate în Peninsula Balcanică. Primul R.B. (oct. 1912-mai 1913), război de eliberare națională, purtat de Alianța balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) împotriva Imp. Otoman; s-a încheiat cu victoria Alianței. Prin Pacea de la Londra (mai 1913), Turcia restituia toate posesiunile din Europa, cu excepția orașului Istanbul și a unui mic teritoriu din jurul orașului, iar Albaniei i se recunoștea independența (proclamată la 28 nov. 1912). ◊ Al doilea R.B. (iun.-aug. 1913), război care a avut loc între Bulgaria, pe de o parte, și Grecia, Serbia, Muntenegru, România și Imp. Otoman, pe de altă parte, încheiat cu înfrângerea Bulgariei. Potrivit Tratatului de Pace de la București (28 iul./10 aug. 1913), Bulgaria ceda S Macedoniei și V Traciei Greciei, N Macedoniei Serbiei, regiunea din S Dobrogei (Cadrilaterul) întra în componența României, iar o parte a Traciei răsăritene, cu Adrianopolul, revenea Turciei potrivit unui tratat turco-bulgar (29 sept. 1913) încheiat la Istanbul. R.B. au provocat ascuțirea contradicțiilor internaționale, contribuind la izbucnirea Primului Război Mondial.

RĂZBOAIELE DACO-ROMANE, denumire a celor două războaie, purtate de statul dac condus de Decebal, împotriva Imp. Roman. Primul război daco-roman (101-102). Decebal a continuat politica de întărire a statului dac, nerespectând obligațiile impuse de situația de rege clientelar Romei, în urma păcii încheiate cu statul roman în 89, amenințând stăpânirea romană la Dunăre. În fața acestui pericol, Traian, în fruntea a c. 13-14 legiuni, a trecut Dunărea, și, prin Banat, s-a îndreptat spre centrul statului dac. Profitând de răgazul prilejuit de încetarea temporară a ofensivei romane, în iarna anului 101/102, dacii, aliați cu roxolanii și unele popoare germanice, au atacat garnizoanele romane din Dobrogea. Sunt însă înfrânți în bătălia de la Adamclisi. În primăvara anului 102, Traian l-a învins, la Tapae, pe Decebal, care, nevoit să încheie pacea, s-a obligat să cedeze unele teritorii, să renunțe la o politică externă proprie etc. ◊ Al doilea război daco-roman (105-106). Condițiile păcii din 102 fiind încălcate de către daci, romanii au organizat o nouă campanie, atacând din mai multe direcții zona cetăților fortificate din M-ții Orăștiei. După căderea Sarmizegetusei, Decebal s-a sinucis. Dacia a fost transformată în prov. romană (106).

RĂZBOAIELE ITALIENE (1494-1559), denumire a războaielor purtate între Franța, pe de o parte, și Spania și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, pe de altă parte, pentru supremație în Pen. Italică, iar apoi în V Europei. Conflictul a avut loc mai multe perioade, în care succesele au alternat de o parte și de alta. Terminat prin Pacea de la Cateau-Cambrésis (1559), care a marcat instaurarea hegemoniei spaniole în V Europei.

RĂZBOAIELE MEDICE, denumire a conflictelor armate desfășurate între anii 500 și 449 î. Hr. pentru hegemonie în bazinul oriental al Mării Mediterane, între statele grecești pe de o parte și Imp. Persan pe de altă parte. Terminate cu victoria grecilor. V. Grecia antică.

RĂZBOAIELE MONDIALE, denumirea celor două mari conflagrații din sec. 20. Primul Război Mondial (1914-1918), conflict armat izbucnit ca urmare a contradicțiilor între marile puteri, în lupta pentru reîmpărțirea sferelor de influență și pentru acapararea de colonii și teritorii străine. A început prin ofensiva Puterilor Centrale (Germania și Austro-Ungaria) împotriva Antantei (Franța, Marea Britanie și Rusia), antrenând, în final, 33 de țări cu o populație de peste un miliard locuitori. A izbucnit prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria (28 iul. 1914), pretextând asasinarea prințului moștenitor al Austriei, Franz Ferdinand, la Sarajevo. Principalele acțiuni militare s-au desfășurat în Europa, acțiuni secundare având loc în Africa, Asia și Oc. Pacific. În 1914 armatele germane au ocupat V Belgiei (aug.) și o parte a Franței, fiind oprite de armatele franco-engleze pe Mama, iar în E, ai oprit ofensiva rusă prin victoriile de la Tannenberg și Lacurile Mazuriene (sept.). La sfârșitul lui 1914 fronturile stabilizându-se, războiul a devenit un război de poziții. În 1915 frontul răsăritean a fost mai activ; ofensiva Puterilor Centrale s-a soldat cu ocuparea Poloniei, Lituaniei și a Galiției. Ofensiva armatei italiene, intrată în război alături de Antantă (mai), este oprită în Alpi. După intrarea în război a Bulgariei (oct.), alături de Puterile Centrale, Serbia este înfrântă și ocupată, iar Antanta debarcă trupe în Grecia (oct.), formând frontul de la Salonic. În 1916 pe frontul de V au avut loc marile bătălii de la Verdun și de pe Somme, iar în E armata rusă, în urma ofensivei din iun.-sept., a silit armata austro-ungară să se retragă din Galiția răsăriteană și din Bucovina. La 14/26 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, care promitea terit. românești stăpânite de de Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Bucovina). După câteva succese militare în Transilvania, armata română înfrântă pe Frontul de Sud, la Turtucaia, a fost obligată să se retragă. În dec. 1916, trupele inamice au ocupat Capitala și, o dată cu ea, aproximativ 2/3 din terit. României, frontul stabilizându-se la începutul anului 1917, pe linia Siretului, de-a lungul Dunării și al brațului Sf. Gheorghe. În 1917, prin intrarea în război a S.U.A., Chinei și a altor state, alături de Antantă, șansele acesteia de a obține victoria s-au mărit. Pe frontul românesc, armată română reorganizată a desfășurat ofensiva de la Mărăști și a zdrobit ofensiva armatei germane de la Mărășești. În febr. 1917, în urma revoluției bolșevice, țarismul a fost răsturnat, iar ca rezultat al insurecției de la Petrograd (24-25 oct./6-7 nov. 1917) este instaurată puterea sovietică, Rusia fiind proclamată Republică Sovietică Federativă Socialistă (ian. 1918). În condițiile refuzului Germaniei de a încheia o pace fără anexiuni, Rusia Sovietică a semnat, în interesul salvării revoluției, Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk (3 mart. 1918). Se declanșează războiul civil (1918-1922), în sprijinul forțelor albgardiste intervenind Marea Britanie, Franța, S.U.A., Japonia și Italia, ostile puterii sovietice. În 1918 armatele Antantei trec la ofensivă pe toate fronturile. În Balcani ele înaintează rapid spre Dunăre; Bulgaria, unde izbucnise o răscoală republicană, capitulează (sept.). În Austro-Ungaria au loc mișcări de eliberare națională și pentru transformări democratice ale cehilor, slovacilor, sârbilor, croaților, românilor. Revoluția din Ungaria, izbucnită în oct., a proclamat abolirea dualismului austro-ungar, independența Ungariei, republică democratică; Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia s-au unit cu Serbia, formând Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar Cehia și Slovacia au format Cehoslovacia. În nov. a fost restabilit statul polon independent. Austro-Ungaria înfrântă și pe frontul italian a semnat armistițiul la 3 nov., iar Germania la 11 nov. România, care încheiase cu Puterile Centrale, Bulgaria și Turcia, Pacea de la Buftea-București, o denunță printr-un ultimatum la 27 oct./9 nov., reintrând în război. În împrejurările prăbușirii Imp. Habsburgic și a țarismului în Rusia a apărut posibilitatea încheierii procesului de formare a statului național unitar român. Basarabia, Bucovina și Transilvania se unesc cu România, ca urmare a hotărârilor adoptate în 1918 la Chișinău (27 mart./9 apr.), Cernăuți (15/28 nov.) și Alba Iulia (18 nov./1 dec.). Primul Război Mondial a luat sfârșit cu victoria Antantei, concretizată prin sistemul de tratate de pace de la Versailles, cel mai important, cu Germania, fiind semnat la 28 iun. 1919. În acest război s-au folosit submarinele, gazele toxice (Ypres, 1916) și avioanele. S-au pricinuit uriașe pierderi umane (c. 9.700.000 morți și c. 20.000.000 răniți) și materiale (evaluate la peste 278 miliarde dolari). Al Doilea Război Mondial (1939-1945), cel mai mare conflict militar, politic, economic și diplomatic din istoria omenirii, care a cuprins în final, 72 de state cu o populație de c. 1.700.000.000 de oameni (80% din populația lumii), fiind mobilizați sub arme 110.000.000 de oameni. A fost dezlănțuit de Germania, aliată cu Italia și Japonia, cu scopul instaurării dominației lor asupra lumii. La 1 sept. 1939 Germania a atacat Polonia, dezlănțuind războiul. Marea Britanie și Franța, deși au declarat război Germaniei (3 sept.) n-au întreprins acțiuni militare de anvergură („Războiul ciudat”), Polonia fiind înfrântă în 26 zile. După ce au ocupat Danemarca și Norvegia, armatele germane au invadat Olanda, Belgia, Luxembourg și Franța care, atacată și de Italia (intrată în război la 10 iun. 1940), a semnat armistițiul la 22 iun. 1940. Prin intrarea Italiei în război, au început operațiunile militare și în Africa. Prinsă între Germania și U.R.S.S., care își delimitaseră sferele de interese prin Pactul Molotov-Ribbentrop (23 aug. 1939), România s-a găsit izolată pe plan extern, lipsită de orice sprijin din afară; în acest context, i-au fost impuse importante cesiuni teritoriale: Basarabia, partea de nord a Bucovinei și ținutul Herța au fost anexate (iun. 1940) de U.R.S.S.; partea de NE a Transilvaniei, prin Dictatul de la Viena (aug. 1940) a fost cedată Ungariei, iar apoi Bulgariei partea de S a Dobrogei – Cadrilaterul (sept. 1940). La 6 sept. 1940 regele Carol al II-lea renunță la tron, puterea fiind preluată de generalul Ion Antonescu; din oct. 1940 trupele germane intră în țară. În primăvara lui 1941, Germania ocupă Iugoslavia și Grecia (atacată anterior de Italia), instaurându-și controlul în Pen. Balcanică. La 22 iun. 1941, trupele germane, încălcând Tratatul de neagresiune încheiat între U.R.S.S. și Germania în 1939, au atacat prin surprindere Uniunea Sovietică, sperând ca prin desfășurarea „războiului fulger” să o învingă până la sfârșitul anului. Împreună cu Germania au început operațiuni militare împotriva Uniunii Sovietice, România, Finlanda, Slovacia, Ungaria și Italia. Prin concentrarea de forțe și amploarea bătăliilor, frontul sovieto-german a devenit principalul front al războiului. În primele luni, trupele germane au ocupat o mare parte a terit. U.R.S.S., dar în dec. au suferit, în fața Moscovei, prima mare înfrângere. În Extremul Orient, Japonia, care continua războiul împotriva Chinei, a atacat baza maritimă a S.U.A. de la Pearl Harbor (7 dec. 1941), provocând intrarea S.U.A. în război. S-a constituit astfel coaliția statelor antifasciste. Un rol însemnat în lupta împotriva Germaniei l-au avut mișcările de rezistență din țările ocupate de Reich. În 1942, pe Frontul de Est începe la 19 nov. contraofensiva de la Stalingrad, terminată printr-un mare dezastru pentru trupele germane și române. Pe frontul din Extremul Orient, unde Japonia câștigase până atunci o serie de victorii, începe contraofensiva anglo-americană. În Africa de N aliații trec la ofensivă, provocând grele pierderi trupelor italo-germane (El Alamein). Anul 1943 a marcat trecerea definitivă a inițiativei strategice în mâinile coaliției antifasciste. Pe frontul răsăritean, după bătălia de la Kursk, ofensiva armatei sovietice silește armatele germane la retragere. În iul. 1943, armatele anglo-americane debarcă în Italia. În sept. Italia iese din război și declară război Germaniei, ceea ce provoacă ocuparea Italiei de N și centrale de către germani (Republica de la Salò). În unele țări – U.R.S.S., Iugoslavia, Italia, China – mișcarea de rezistență ia o amploare deosebită, provocând grele pierderi ocupanților. În 1944, pe frontul de E armatele sovietice au zdrobit mari grupuri de armate germane și, după eliberarea terit. U.R.S.S., au depășit granițele de stat ale acesteia, desfășurând operațiuni militare victorioase pe terit. Poloniei, României, Bulgariei, Iugoslaviei, Ungariei, Cehoslovaciei, Austriei, Danemarcii, Norvegiei. În sept., Finlanda cere armistițiu. În V, puternice forțe anglo-americane au debarcat în Normandia (6 iun.) și, împreună cu Forțele Franceze din interior, au început operațiunile de eliberare a Franței. Anul 1944 a fost anul unor victorii hotărâtoare ale coaliției antifasciste, al insurecțiilor din Paris (aug.), Slovacia (aug.), Bulg. (sept.) și al ofensivei forțelor de rezistență antigermană din Iugoslavia, Grecia, Albania. În oct. 1944, trupele engleze au debarcat în Grecia. România, în urma loviturii de stat de la 23 august 1944, a întors armele împotriva Germaniei, alăturându-se coaliției antifasciste. Schimbarea de orientare a dus la prăbușirea dispozitivului german din Balcani, deschizând larg calea înaintării rapide a armatelor sovietice, grăbind victoria armatelor aliate împotriva Germaniei. După alungarea, la 25 oct. 1944, a tuturor trupelor hitleristo-horthyste de pe întreg teritoriul României trupele române au luptat alături de Armata Roșie, contribuind la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unei părți din teritoriul Austriei. În 1945, armatele sovietice încercuiesc Berlinul și-l ocupă (2 mai), după lupte îndârjite. La 5 mai izbucnește insurecția de la Praga, orașul fiind eliberat la 9 mai. Înfrântă, Germania capitulează fără condiții (9 mai 1945). În Extremul Orient, Japonia suferea înfrângeri importante. În iun. 1945, americanii debarcă pe terit. Japoniei, în arh. Ryūkyū. În aug. 1945, U.R.S.S. începe operațiunile militare împotriva Japoniei, în Manciuria, iar la 6 și respectiv 9 aug., S.U.A. efectuează bombardamente atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki. Zdrobită, Japonia capitulează fără condiții la 2 sept. 1945. În cel de-al Doilea Război Mondial au pierit c. 50.000.000 de oameni. Încălcând convențiile internaționale, Germania, Italia și Japonia au folosit metode barbare de ducere a războiului. Hitler a dus o politică de exterminare a populației evreiești din spațiul german și din terit. ocupate vremelnic („Holocaust”). Numai în lagărele de concentrare au pierit c. 6 mil. oameni din rândurile evreilor. Pierderile materiale se cifrează la c. 1.384 miliarde dolari. Crimele de război săvârșite au fost condamnate la procesele de la Nürnberg și Tōkyō. După terminarea războiului s-au încheiat la Paris (febr. 1947) tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda. Germania a fost divizată în urma ocupării ei de către forțele S.U.A., U.R.S.S., Marii Britanii și Franței și a începutului Războiului rece (în 1949 s-au constituit cele două state germane R.F.G. și R.D.G.). În sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia; în 1956, încetează starea de război dintre U.R.S.S. și Japonia. În mai 1955 a fost semnat Tratatul de Pace cu Austria.

RĂZBOAIELE NAPOLEONIENE, denumirea războaielor purtate de Franța între 1799 și 1815, prin care urmărea să-și asigure hegemonia comercialo-industrială și militaro-politică în Europa. Războaiele au contribuit la răspândirea ideilor Revoluției franceze din 1789-1794. R.N. sunt: 1. Războiul împotriva Coaliției II, formată din Anglia, Rusia, Austria, Turcia, Napoli, Suedia (1789-1801), terminată prin Pacea de la Lunéville (1081), cu Austria, și de la Amiens (1802), cu Anglia. În acest război armata franceză a obținut victoria decisivă de la Marengo (1800). 2. Războiul împotriva Coaliției III, formată din Anglia, Austria, Rusia, Suedia, Napoli (1805). Franța obține, pe uscat victoriile de la Ulm (20 oct.) și Austerlitz (2 dec.), dar este înfrântă, pe mare, la Trafalgar (21 oct.), de flota engleză, condusă de amiralul Nelson. Austria, înfrântă, încheie Pacea de la Pressburg (26 dec.). 3. Războiul împotriva Coaliției IV, formată din Prusia, Anglia, Rusia (1806-1807). Înfrântă în bătăliile de la Jena (1806) și Auerstädt (1806), Prusia este scoasă din luptă, iar în urma bătăliilor de la Eylau (1807) și Friedland (1807), Franța încheie Tratatul de pace cu Rusia și Prusia la Tilsit (1807). 4. Războiul cu Spania (1808-1812), declarat în urma instituirii Blocadei Continentale, a măcinat forțele franceze, contribuind la înfrângerea Franței. 5. Războiul împotriva Coaliției V, formată din Austria, Anglia, guvernul insurecțional al Spaniei (1809). Înfrântă decisiv la Wagram (1809), Austria încheie Pacea de la Schönbrunn (1809). 6. Campania împotriva Rusiei (1912), în care, după bătălia de la Borodino (7 sept.) și ocuparea Moscovei, armata franceză este nevoită să se retragă, suferind înfrângerea zdrobitoare de la Berezina (26-28 oct.). 7. Războiul împotriva Coaliției VI, formată din Anglia, Rusia, Prusia, Suedia, Spania, Portugalia, Austria (1813). După ce a câștigat bătăliile de la Lutzen (2 mai) și Bautzen (20-21 mai), armata franceză a fost înfrântă (16-19 oct.) la Leipzig („Bătălia națiunilor”). 8. Războiul împotriva Coaliției VII, formată din Prusia, Austria, Rusia, Anglia (1815). Bătălia decisivă s-a dat la Waterloo (18 iun.), armata franceză fiind înfrântă de armata anglo-prusiană.

RĂZBOAIELE OPIULUI, denumire a două războaie purtate de Anglia și Franța împotriva Chinei. Numele vine de la pretextul războaielor: măsurile prohibitive chineze împotriva comerțului cu opiu practicat de europeni și nord-americani. ◊ Primul război al opiului (1840-1842), purtat între China și Marea Britanie, s-a terminat, prin Pacea de la Nanjing (1842), cu primul tratat de înrobire a Chinei. ◊ Al doilea război al opiului (1856-1860) a fost purtat între China, pe de o parte, și Marea Britanie și Franța, pe de alta. Războiul s-a încheiat cu tratatele de la Tianjin (1859), iar după reluarea ostilităților de către puterile occidentale cu tratatele de la Beijing (1860). După terminarea războiului, statele occidentale au ajutat guvernul chinez să înăbușe războiul țărănesc al taipinilor (1851-1864). În timpul și urma r.o., și S.U.A. și Rusia au impus Chinei tratate înrobitoare.

RĂZBOAIELE PUNICE, denumirea celor trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei (264-241, 218-201 și 149-146 î. Hr.) pentru hegemonia în bazinul occidental al Mării Mediterane. R.P. s-au terminat cu înfrângerea Cartaginei și distrugerea totală a acesteia de către romani. V. și Roma antică.

RĂZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANȚA (1562-1598), nume dat războaielor dintre catolici și protestanții calvini (numiți în Franța hughenoți). Edictul de toleranță din 17 ian. 1562 acorda protestanților libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reacția partidei catolice. Uciderea protestanților calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declanșat seria celor opt războaie, întrerupte de scurte armistiții. Un moment dramatic al acestor confruntări l-a constituit masacrarea hughenoților din Paris în Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). În timpul luptelor au murit atât ducele de Guise (1550-1588), conducătorul catolicilor cât și al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum și regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducătorul hughenoților și urmașul legitim (din 1572) al lui Henric III al Franței, îi succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (încoronat la 27 febr. 1594), întemeind dinastia regală a Bourbonilor. El îmbrățișează confesiunea catolică (iul. 1593), aducând pacea în Regatul Franței. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant și garantarea drepturilor civile, juridice, politice și militare pentru hughenoți, în regat.

RĂZBOAIELE RUSO-TURCE, denumirea conflictelor armate din sec. 18-19 între Rusia și Imp. Otoman, prin care prima urmărea să obțină supremația în bazinul Mării Negre, să ia locul stăpânirii turcești în Balcani și să-și deschidă drum spre Constantinopol. În cursul istoriei au avut loc următoarele războaie ruso-turce: 1. R. r.-t. din 1711, la care a participat și domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Încheiat prin Pacea de la Prut (iul. 1711), dar starea de război s-a menținut până în 1713. 2. R. r.-t. din 1735-1739, la care a participat de partea Rusiei și Austria, încheiat cu Pacea de la Belgrad (sept. 1739), prin care Imp. Otoman înapoia Rusiei fortăreața Azov, demilitarizată. Oltenia a reintrat în hotarele Țării Românești. 3. R. r.-t. din 1768-1774, încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia a primit teritorii în N și NE Mării Negre și unele cetăți, precum și libertatea comerțului în Marea Neagră și Mediterană. Prevederile acestei păci limitau monopolul turcesc asupra comerțului Țărilor Române. În timpul ostilităților, Țările Române au fost sub administrație provizorie militară rusă, sub comanda mareșalului P.A. Rumeanțev. 4. R. r.-t. din 1787-1791, la care Austria a participat din nou din partea Rusiei. Prin Pacea de la Iași, care încheia războiul, Rusia a primit terit. dintre Bugul de Sud și Nistru și i se recunoștea stăpânirea asupra Crimeii. În timpul ostilităților, Moldova a fost ocupată de trupele ruse, iar Țara Românească de cele austriece. 5. R. r.-t. din 1806-1812, încheiat prin Pacea de la București, prin care, între alte prevederi, Rusia a anexat partea de est a Moldovei situată între Prut și Nistru (Basarabia). În timpul acestui război, Moldova și Țara Românească au fost sub administrație provizorie militară rusă. 6. R. r.-t. din 1828-1829, încheiat prin Pacea de la Adrianopol, prin care Rusia obținea recunoașterea stăpânirii asupra țărmului caucazian al Mării Negre, asupra unor terit. din Transcaucazia și asupra gurilor Dunării, precum și dreptul pentru flota comercială rusă de a trece nestingherită prin Bosfor și Dardanele; Turcia recunoștea independența Greciei și acorda o largă autonomie Serbiei. În privința Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol prevedea: restituirea către Țara Românească a cetăților de pe malul stâng al Dunării, autonomia administrativă pentru ambele țări, alegerea pe viață a domnilor, care vor administra liber țara împreună cu Divanul, libertatea comerțului pentru toate produsele (abolirea monopolului turcesc asupra comerțului Principatelor Române), îngrădirea dreptului de intervenție a Turciei în Principate, menținerea ocupației rusești până la plata despăgubirilor de război de către Poartă ș.a. Între 1828 și 1834, Moldova și Țara Românească, au fost sub administrația rusă, în care timp au fost elaborate și au intrat în vigoare Regulamentele Organice. 7. R. r.-t. din 1877-1878 v. Războiul pentru independență.

RĂZBOI DE SECESIUNE (1861-1865), denumirea Războiului civil din S.U.A. purtat între coaliția statelor din nord (aboliționiste) și a celor din sud (susținătoare ale sclavagismului), care s-au desprins din „Uniune” și au format o confederație. În urma alegerii ca președinte a lui A. Lincoln, cunoscut pentru convingerile sale aboliționiste, statele din S țării s-au răsculat (apr. 1861) cu scopul de a menține sclavia. După victoriile de la Gettysburg și Vicksburg, nordiștii au silit pe rebeli să capituleze la Appomattox. În urma războiului, sclavajul (abolit încă de la 1 ian. 1863) a fost desființat de pe întreg terit. S.U.A.

RĂZBOIUL CELOR DOUĂ ROZE, denumirea războiului civil din Anglia (1455-1485), dintre familiile nobiliare Lancaster și York. Se numea așa deoarece familia Lancaster avea ca blazon trandafirul roșu, iar familia York, trandafirul alb. În lupta de la Bosworth Field (aug. 1485), Henric Tudor, ultimul descendent al dinastiei Lancaster, unit cu o parte a partidului york, pune capăt domniei lui Richard III și întemeiază dinastia Tudor.

RĂZBOIUL CIVIL DIN SPANIA (1936-1939), război izbucnit în urma rebeliunii naționaliștilor spanioli, conduși de F. Franco, la 18 iul. 1936, împotriva Republicii Spaniole (proclamată în 1931). După trei ani de lupte, datorită intervenției Germaniei și a Italiei, republicanii au fost înfrânți. Alături de republicanii spanioli au luptat voluntari din întreaga lume: peste 35000 din 54 de țări. Din România au participat combatanți de ambele părți beligerante.

RĂZBOIUL CRIMEII (1853-1856), război purtat între Rusia, pe de o parte, și Turcia, Marea Britanie, Franța și Regatul Sardiniei, pe de alta. Izbucnit ca urmare a acutizării divergențelor anglo-franco-ruse în problema orientală, în general, și problema împărțirii posesiunilor Imp. Otoman aflat în declin, în special. În primele zile ale războiului, flota rusă a distrus la Sinope flota turcă. Operațiunile militare s-au desfășurat pe Dunăre, în Transcaucazia și în Crimeea, în Marea Baltică și în Kamceatka. Teatrul principal al războiului a fost Crimeea, unde aliații au provocat înfrângeri grele armatei ruse, cucerind, după un îndelung asediu, orașul Sevastopol (1855). Războiul s-a încheiat prin Tratatul de Pace de la Paris (1856).

RĂZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat între Anglia și Franța pentru terit. franceze stăpânite de dinastia engleză și pentru Flandra. În prima parte, Anglia a obținut victorii importante în bătăliile de la Crécy (1346) și Poitiers (1356), ocupând o mare parte a terit. Franței. În deceniul 8 al sec. 14, francezii au reușit să recucerească aproape toate terit., dar după bătălia de la Azincourt (1415) au pierdut N Franței și Parisul. Spre sfârșit, războiul a căpătat un caracter popular, prin intrarea în acțiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc și, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Franței, cu excepția portului Calais, pe care l-a mai stăpânit până în 1558.

RĂZBOIUL DE 7 ANI (1756-1763), război purtat între Marea Britanie, Prusia și Portugalia, pe de o parte, și Franța, Austria, Rusia, Suedia, Saxonia și Spania, pe de altă parte. A izbucnit ca urmare a ascuțirii luptei dintre Anglia și Franța pentru colonii și a înăspririi antagonismelor dintre Prusia, pe de o parte, și Franța, Austria și Rusia, pe de altă parte. Războiul s-a purtat, în Apus, pe mare și în coloniile din America de Nord, între Franța și Marea Britanie, iar în centrul Europei între armatele coalizate ale Franței, Austriei și Rusiei împotriva Prusiei. Războiul s-a încheiat în 1763 prin păcile de la Paris (între Franța și Anglia) și de la Hubertusburg (între Prusia, Austria și Rusia, care-și schimbase, în ultimul an la războiului, atitudinea față de Prusia). În urma acestui război a slăbit considerabil puterea colonială și comercială a Franței, a început supremația maritimă a Marii Britanii, iar Prusia și-a consolidat preponderența în rândul statelor germane.

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ A COLONIILOR SPANIOLE DIN AMERICA (1810-1826), război de eliberare purtat de coloniile spaniole din America împotriva metropolei. În cursul războiului, care a evidențiat calitățile militare ale lui Simón Bolívar (conducătorul armatelor populare din nordul Americii de Sud) și ale lui José de San Martin (conducătorul armatelor populare din sudul Americii de Sud), întreg terit. Americii Latine (cu excepția Cubei și Puerto Rico-ului) a fost eliberat de sub dominația spaniolă, constituindu-se actualele state latino-americane. Brazilia, care era colonie portugheză, n-a participat la acest război; ea și-a proclamat independența în 1822.

RĂZBOIUL DE TREIZECI DE ANI (1618-1648), război între principii protestanți din Imperiul Romano-German, pe de o parte, și principii catolici și împărat, pe de altă parte, transformat apoi într-un război european general. În acest război, împăratul urmărea întărirea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană sub steagul catolicismului, iar principii, fără deosebire de credința religioasă, voiau să-și întărească independența lor față de împărat, menținând fărâmițarea Germaniei. A început cu răscoala Cehiei împotriva dominației habsburgice. În cursul războiului s-au constituit două tabere: blocul Habsburgilor (Habsburgii spanioli și austrieci, principii catolici germani, sprijiniți de Papalitate, și Polonia) și coaliția antihabsburgică (principii protestanți germani, Franța, Suedia, Danemarca, sprijinită de Olanda, Anglia și Rusia). În funcție de intervenția diferitelor state, războiul s-a împărțit în patru perioade: cehă (1618-1624), daneză (1625-1629), suedeză (1630-1634) și franco-suedeză (1635-1648). La acest război a participat și Transilvania, sub conducerea principilor Gabriel Bethlen și Gh. Rakóczi I, împotriva Habsburgilor. Războiul s-a încheiat prin păcile de la Osnabrük și Münster (Pacea din Westfalia).

RĂZBOIUL FRANCO-PRUSIAN (1870-1871), război purtat de Prusia împotriva Franței, având ca pretext candidatura unui membru al familiei Hohenzollern la tronul Spaniei. Înfrântă la Sedan (1-2 sept. 1870) și Metz. Franța a fost nevoită să încheie Pacea de la Frankfurt am Main. Războiul a avut consecințe importante pentru istoria celor două țări și a Europei; în Franța căderea celui de-al Doilea Imperiu și izbucnirea primei revoluții proletare (Comuna din Paris), iar în Germania realizarea unificării acesteia în jurul Prusiei.

RĂZBOIUL HISPANO-AMERICAN, primul război pentru reîmpărțirea lumii (1898), purtat între S.U.A. și Spania. Dezlănțuit de S.U.A. pentru a ocupa unele colonii spaniole, s-a încheiat cu Pacea de la Paris (dec. 1898). S.U.A. au obținut Filipinele, Puerto Rico, ins. Guam etc. controlul asupra Cubei, devenită, formal, independentă, și, prin aceasta, importante poziții strategice în Atlantic și Pacific.

RĂZBOIUL NORDULUI (1700-1721), denumirea războiului purtat de Rusia, aliată cu Danemarca, Saxonia și Polonia, împotriva Suediei, încheiat cu Pacea de la Nystad. Înfrântă la începutul războiului în lupta de lângă Narva (1700), armata rusă reorganizată, comandată de Petru I, a învins decisiv armata suedeză condusă de Carol XII, la Poltava, cucerind apoi cetățile Revel, Riga, Viborg și obținând astfel ieșirea la Marea Baltică.

RĂZBOIUL PELOPONESIAC, denumirea conflictului dintre Atena și Sparta pentru supremația în lumea greacă (431-404 î. Hr.), terminat cu victoria Spartei și instaurarea regimului oligarhic la Atena. V. și Grecia antică.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚA COLONIILOR ENGLEZE DIN AMERICA DE NORD (1775-1783), război de eliberare purtat de cele 13 colonii engleze din America de Nord împotriva metropolei, care împiedica dezvoltarea lor economică și politică. La 4 iul. 1776, reprezentanții coloniilor au adoptat „Declarația de independență” care a proclamat crearea Republicii Statelor Unite ale Americii, primul stat independent de pe continentul american. Armata S.U.A. și detașamente de voluntari au repurtat, sub conducerea lui George Washington, o serie de victorii asupra armatelor engleze, dintre care cele mai însemnate au fost la Saratoga (1777) și Yorktown (1781). Înfrântă, Anglia a fost nevoită să recunoască în 1783 independența S.U.A.

RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚĂ (1877-1878), război împotriva turcilor, care a avut drept consecință recunoașterea pe plan internațional a independenței României. Ca urmare a necesităților istorice și în împrejurările favorabile create de răscoalele din Bosnia și Herțegovina (1875), Bulgaria (1876) și declanșarea unui război ruso-turc (1877), România și-a proclamat independența de stat (9/21 mai 1877). Conform convenției româno-ruse din 4/16 apr. 1877, armata rusă a trecut prin România și a ocupat linia Dunării până la Olt, iar armata română a fost concentrată în S Olteniei. În iun. trupele rusești au trecut Dunărea, începând operațiunile militare pe terit. Imp. Otoman, Rezistența lui Osman Pașa la Plevna a oprit armata rusă, determinând, la cererea Rusiei, participarea armatei române la război cu Diviziile III și IV și o divizie de rezervă, având un efectiv total de c. 38000 oameni și 108 tunuri. După lupte grele în care armata română, cu prețul unor mari sacrificii, a cucerit reduta Grivița I (30 aug./11 sept. 1877), cetatea Rahova (9/21 nov. 1877), Plevna a fost silită să se predea prin eforturile unite ale trupelor ruso-române la 28 nov./10 dec. 1877. Căderea Plevnei a dus la precipitarea evenimentelor militare. Trupele române asediază Vidinul, iar cele ruse se îndreaptă spre Constantinopol, în apropierea căruia ajung în ian. 1878. După cucerirea orașelor Filipopol și Adrianopol, Turcia cere armistițiu (23 ian./4 febr.). Independența de stat a României a fost recunoscută pe plan internațional prin Pacea de la San Stefano și Congresul de la Berlin. În același timp, prin Tratatul de pace de la Berlin, s-a restabilit autoritatea statului român asupra Dobrogei – străvechi terit. românesc ce fusese cotropit de turci în 1417. Concomitent, cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad), care fuseseră restituite Moldovei în 1856, sunt anexate din nou Rusiei.

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.

À la guerre comme à la guerre (fr. „La război ca la război”) – Zicală franceză, dintre cele mai des și universal folosite chiar și… în timp de pace! Dacă am acceptat o anumită situație dificilă – susține dictonul – trebuie implicit să acceptăm și toate neajunsurile legate de această situație: ca la război. Sau: dacă e vorba să ne luptăm, ne luptăm. În acest sens, găsim expresia întrebuințată de Lenin (Opere, vol. 4, pag. 323), cu referire la Plehanov, care amenința că pleacă de la ziarul „Iscra”: „… bine, dacă așa te porți cu noi, apoi à la guerre comme à la guerre”.

Bella matribus detestata (lat. „Războaiele pe care mamele le detestă”) – Horațiu (Ode, I, 24-25). Cuvinte deseori citate pentru frumusețea și actualitatea lor. Ele au inspirat unui poet francez din secolul trecut (Auguste Barbier) un alt vers foarte usturător la adresa celor ce au ridicat coloana de bronz pe una din piețele centrale ale Parisului (Piața Vendôme) în amintirea războaielor lui Napoleon: „…acest bronz pe care mamele nu-l privesc niciodată!” (ce bronze que jamais ne regardent les mères !) Heine, într-un articol despre Lafayette, pomenește și el de coloana Vendôme, „care a fost turnată din tunurile capturate în zeci de bătălii și a cărei priveliște – cum spune Barbier – nu poate fi suportată de nici o mamă franceză”. (Heine, Proză, pag. 348). LIT.

Bellum omnium contra omnes (lat. „Războiul tuturor contra tuturor”) – Expresia se găsește în cap. XII din partea întîi a lucrării filozotului englez Thomas Hobbes, apărută în 1642, intitulată De cive (scrisă în latinește) și o mai întîlnim în altă carte a sa: Leviathan apărută în 1651 (partea I, cap. XIII-XIV). Hobbes folosește această expresie, referindu-se la vremurile străvechi cînd omul era în continuu război cu semenul său. Karl Marx, caracterizîndu-l pe poetul roman Lucrețiu, spune că în opera acestuia „în locul figurilor senine, puternice…, ale lui Homer găsim eroi solizi, înarmați pînă-n dinți, lipsiți de orice altă calitate; războiul omnium contra omnes (tuturor contra tuturora), forma rigidă a existenței pentru sine...” (v. Marx și Engels, Despre artă și literatură). FIL.

C’est l’argent qui fait la guerre (fr. „Banul face războiul”) – Vorbe atribuite lui Napoleon. Cercetătorii au stabilit însă că Bonaparte n-a făcut decît să parafrazeze și să acorde împărăteasca-i autoritate unor cuvinte mai vechi spuse de istoricul latin Quintius Curtius Rufus care, în lucrarea sa Istoria lui Alexandru, susține că banul este nervus belli (nervul războiului), în sensul de pilonul care-l susține, forța motrice. Astfel a fost restituită adevăratului stăpîn și această… anexiune (literară) a lui Napoleon! Aceleași cuvinte au mai fost atribuite și mareșalului Trivulzio (1448-1518). Întrebat de Ludovic al XII-lea ce arme și ce alimente sînt necesare pentru cucerirea ducatului Milano, el ar fi răspuns: „Tre cose, Sire, ci bisognano preparare: danari, danari e poi danari” (Trei lucruri, Sire, trebuie pregătite: bani, bani și iarăși bani). IST.

Der Krieg ernährt den Krieg (germ. „Războiul război hrănește”) – replică din Piccolomini (act. I, sc. 2) de Fr. Schiller, ajunsă proverb german. În această piesă (a doua din trilogia Wallenstein, apărută în 1799), marele poet și dramaturg german, prin cuvintele de mai sus rostite de generalul Isolani, vrea să înțeleagă că un război generează altul. Tot Schiller, în Moartea lui Wallenstein (a treia piesă din aceeași trilogie), spune prin gura lui Max Piccolomini: „Der Krieg ist schrecklich, wie des Himmels Plagen” (Războiul e înspăimîntător ca plăgile cerului) act. II, sc. 2. LIT.

Guerre aux châteaux, paix aux chaumières (fr. „Război castelelor, pace colibelor”) – Deviza propusă de moralistul francez Nicolas Chamfort pentru armatele revoluționare din Franța, atunci cînd burghezia se ridicase la 1789 împotriva aristocrației. În castele se pregătesc războaiele, în colibe domnește dorința de pace. Firească apare deci chemarea la luptă împotriva castelelor spre a asigura pacea colibelor. LIT.

Inter arma silent musae (lat. „Între arme – adică în vreme de război – muzele tac”) – În discursul său „Pentru Milo” (IV, 10), marele orator latin Cicero a formulat pentru prima oară ideea, referindu-se însă la legi: Inter arma silent leges (În timp de război amuțesc legile). Mai cunoscută și mai vehiculată a devenit însă versiunea cu muzele (ceea ce nu-i de mirare, căci fiind vorba de muze, varianta s-a dovedit mai… inspirată)! Semnificația e foarte clară: „Cînd vorbesc armele, tac artele; cînd urlă tunurile, nu mai au cuvînt muzele”. LIT.

Nulla salus bello; pacem te poscimus omnes! (lat. „Nu-i nici o scăpare în război; cu toții cerem de la tine pacea!”) – Vergiliu, Eneida (XI, 362). În cartea a Xl-a, se desfășoară adunarea bătrînilor, spre a decide pacea sau războiul între viteazul Enea și regele Turnus al Rutulilor. Acesta din urmă vrea război, dar Drances, iscusitul sfetnic al lui Enea, propune pacea: „Nu-i nici un bine în război! și rugămu-te, Turnus, cu toții Pacea tu dă-ni-o, și lucrul ce razimă pacea”. (trad. G. Coșbuc) Vezi și expresiile: „Bella matribus detestata” și „Der Krieg ernährt den Krieg”. LIT.

Războiul nervilor – Originea acestei expresii se află într-un interviu luat la începutul primului război mondial de către Paul Goldmann, corespondentul ziarului vienez „Neue Freie Presse”, feldmareșalului german Paul Hindenburg care avea să ajungă mai tîrziu președintele Republicii germane. În acest interviu Hindenburg declara: „Deocamdată războiul cu Rusia e o chestie de nervi. Dacă Germania și Austro-Ungaria vor avea nervi tari care să reziste – și vor rezista – vom învinge”. Din toată previziunea mareșalului a învins însă… expresia „războiul nervilor”, care nu-și avea în declarația sa din 1914 decît punctul de pornire și care a căpătat această formă în presa epocii de atunci. Evenimentele internaționale din unele perioade readuc în actualitate această expresie prin întreținerea de relații politice încordate sau prin pregătiri războinice care țin nervii sub presiune. IST.

Si vis pacem, para bellum (lat. „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”) – Scriitorul militar latin Flavius Vevetius Renatus (secolul IV e.n.) a lăsat un tratat de specialitate în cinci volume: Epitome institutionum rei militaris. În prologul cărții a III-a, intitulată Strategia și tactica, se găsește fraza de mai sus, care l-a consacrat mai mult decît întreaga operă. Dedicată împăratului roman Valentinian II, ea ilustrează spiritul militar și expansionist al romanilor. Maximei lui Vegetius i se opune: Si vis pacem, para pacem („Dacă vrei pace, pregătește pacea”). După 13 veacuri, inspirat poate tot de dictonul latin, poetul german Fr. Logau (secolul XVII), în Sinngedichte (Epigrame), a lansat expresia înrudită Bewaffneter Friede („Pace înarmată”), care s-a impus la rîndul ei. „Pacea, instaurată în Europa după 1871, a fost o «pace armată»” (Istoria diplomației, vol. III, pag. 8). Un articol al lui Demostene Botez, combătînd pactele și alianțele de altă dată, care de fapt au pregătit în ascuns noi războaie, poartă titlul „Si vis pacem”... (vezi Chipuri și măști, pag. 165). LIT.