relativ, ~ă [At: POENARU, G. 67/18 / V: (înv) răl~ / Pl: ~i, ~e / E: lat relativus, -a, -um, fr relatif, it relativa, ger relativ] 1 a (Udp „la”) Care se referă la ceva sau la cineva. 2 a Care are legătură cu ceva sau cu cineva. 3 a (Îs) Cuvânt (sau pronume, adverb, adjectiv) ~ Cuvânt (sau pronume, respectiv adverb, adjectiv) care face legătură între propoziții subordonate și cuvintele determinate din propozițiile regente. 4 a (Îs) Propoziție ~ă Propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ. 5 a (Îas) Propoziție atributivă. 6 a (Îoc timp absolut, îs) Timp ~ Timp care exprimă o acțiune relatată la alt moment decât cel al vorbirii. 7 a (Îlpp) ~ la În legătură cu... 8 a (Îal) Referitor la. 9 a (Îal) Față de... 10 a (Îal) În raport cu... 11 a (Îoc absolut) Care depinde de anumite condiții. 12 a (Îoc absolut) Care depinde de punctul de vedere al cuiva. 13 a (Îs) Cronologie ~ă Cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără să poată preciza cu exactitate data. 14 a (D. mărimi fizice) Care are valoare dependentă de un anumit sistem de referință. 15 a (Îs) Mișcare ~ă Deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 16 a Care se definește sau se calculează prin raportarea la o altă mărime sau la anumite condiții concrete. 17 a Determinat cu aproximație. 18 a Care depinde de un termen în absența căruia ar fi fară sens. 19 a Care nu există decât în relație cu altceva. 20 av În oarecare măsură. 21 av Mai mult sau mai puțin. 22 av Aproximativ (3).

RELATIV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se referă, se raportă la ceva sau la cineva, care are legătură cu ceva sau cu cineva. Date relative la situația economică a țării noastre. ◊ (Gram.) Pronume relativ = pronume care face legătura între propoziții subordonate și cuvinte din propozițiile regente pe care le determină. Propoziție relativă = propoziție subordonată introdusă printr-un pronume sau adverb relativ. ◊ Loc. prep. Relativ la... = în legătură cu..., referitor la..., cu privire la... Orice primiți de la Costică relativ la venirea lui, rog să-mi faceți și mie cunoscut. CARAGIALE, O. VII 29. 2. (În opoziție cu absolut) Care are o valoare dependentă de anumite condiții sau în funcție de punctul de vedere al cuiva. Frumosul este o noțiune relativă. ▭ Clasificarea oamenilor în pesimiști și nepesimiști... nu poate fi decît relativă. GHEREA, ST. CR. II 299. Driturile capatate au sfințenia lor relativă. RUSSO, S. 157. ◊ Adevăr relativ v. adevăr. Cronologie relativă = cronologie care stabilește că un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau după altul, fără ca să poată preciza cu exactitate data. ♦ Care depinde de un termen fără care ar fi fără sens. Mișcarea în sensul din cinematică e relativă, fiindcă nu are sens fără indicarea corpului la care se referă. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai puțin, aproape. A avut o viață relativ liniștită. SADOVEANU, E. 234. Am stat ș-am gîndit la soarta relativ bună pe care și-ar putea-o asigura un poet care s-ar deda la fabricarea versurilor de comandă. VLAHUȚĂ, O. A. 225. 3. Care privește relația dintre termeni considerați independent de această relație. Poziția relativă a două corpuri. ♦ Care nu există decît în relație cu altceva. După unele teorii idealiste spațiul ar fi relativ.

RELATIV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție relativă (și s.f. ) = propoziție subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărîte; propoziție atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decît cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (Fiz.) Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 3. Care nu există decît în relație cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

RELATIV, -Ă I. adj. 1. care există în cadrul unor relații concrete; condiționat, limitat. 2. care este în raport, în relație cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 3. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ◊ valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (fiz.) mișcare ~ă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

RELATIV¹ adv. Mai mult sau mai puțin O idee ~ nouă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

RELATIV² ~ă (~i, ~e) 1) Care constituie sau implică o anumită relație. 2) Care prezintă o relație; aflat în raport reciproc. Dimensiuni ~e. 3) Care există numai în relație cu altceva. 4) (despre mărimi fizice) Care are valoarea dependentă de un sistem de referință. Mișcare ~ă. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

relativ a. 1. care are o relațiune sau un raport cu: fraude relative la băuturi; 2. se zice de numele a căror noțiune atrage o alta: cauză și efect sunt termeni relativi; 3. contingent, accidental, variabil, în opozițiune cu absolut: om e un termen absolut, tată e un termen relativ; 4. Gram. care se rapoartă la un nume precedent: pronume relative. ║ n. în filozofie, ceeace este opus absolutului. ║ adv. cu privire la.

*relatív, -ă adj. (lat. relativus. V. core- și super-lativ). Privitor, în relațiune (în raport) cu, despre: chestiunĭ relative la apărarea țăriĭ. A căruĭ noțiune e legată de alta: tată și fiŭ îs terminĭ relativĭ. Contingent, proporțional, comparativ (nu absolut): fie-care are valoarea luĭ relativă; om e un termin absolut, ĭar tată e un termin relativ; muntele e în repaus absolut față de pămînt și relativ față de univers. Gram. Care se raportă la un nume precedent: care e un pronume relativ, propozițiunea care începe cu care e relativă. Muz. Tonurĭ relative, tonurĭ majore și minore care aŭ la cheĭe tot acel număr de diejĭ orĭ de benolĭ: tonu minor e la un ton și jumătate deasupra relativuluĭ luĭ minor. Fil. Lucru relativ (în opoz. cu absolut). Adv. În privința unuĭ lucru saŭ persoane, despre: a vorbi relativ la școală.

rălativ sn vz relativ

relativ² adv.

relativ¹ adj. m., pl. relativi; f. relativă, pl. relative

relativ adj. m., pl. relativi; f. relativă, pl. relative

relativ adj. m., pl. relativi; f. sg. relativă, pl. relative

+relativ la adv. + prep.

RELATIV adj., adv. 1. adj. v. privitor. 2. adv. v. aproximativ.

RELATIV adj., adv. 1. adj. privitor, referitor. (O problemă ~ la...) 2. adv. aproximativ. (O idee ~ nouă.)

Relativ ≠ absolut

RELATIV, -Ă adj. (< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus): în sintagmele adjectiv pronominal relativ, adverb relativ, construcție infinitivală relativă, pronume relativ, propoziție relativă, subordonată relativă, superlativ relativ, timp relativ și verb tranzitiv relativ (v.).

LUCRU RELATIV probe competiționale în parașutismul sportiv în care grupuri de parașutiști execută un program cu secvențe impuse în cădere liberă sau pe cupolă (lucru relativ pe cupolă).

relativă, tonalitate ~, tonalitate (2) aflată în raport de reciprocitate cu o alta, pornindu-se de la criteriul distanței de terță* mică ce le separă tonicile*. Una majoră* iar cealaltă minoră*, r. au aceeași armură* (ex. do major – la minor; re major – si minor; mi bemol major – do minor). Suprapunând acordurile* de T ale r., se constată existența în centrul acordului rezultat a intervalului de terță mare: la – do – mi – sol, ceea ce are o deosebită importanță în înrudirile dintre funcții (v. și polarism). Sin.: paralelă (1).