respect sn [At: EUSTATIEVICI, I. 48/14 / V: (Trs; înv) reșp~, (nob) reștept / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr respect, lat respectus, -us, mg respektus, ger Respekt] 1 Stimă. 2 Onoare. 3 (Îe) A ține (pe cineva) la (sau în) – A ține pe cineva la distanță. 4 (Îae) A nu lăsa pe cineva să devină familiar. 5 (Îae) A pune (pe cineva) la ~ A impune cuiva o atitudine respectuoasă. 6 (îae) A pune pe cineva la punct. 7 (Îae) ~ele mele Formulă de salut. 8 (Rar; lpl) Semn de stimă, de considerație. 9 (Însoțit de determinări în genitiv) Respectare (1). 10 Atenție față de cineva sau ceva Si: grijă (5), menajare, respectare (1). 11 Respectare (2). 12 (Înv) Luare în considerație Si: considerent (1). 13 (Îlav) În tot ~ul (sau în toate ~ele) Din toate punctele de vedere Si: întru totul. 14 (Îlpp) În ~ul cuiva (sau a ceva) sau cu ~ la... În ceea ce privește... Si: în privința..., față de ... 15 (Îvr) Termen cu care se amână plata unei datorii. 16 (Tip; îs) Foaie de ~ Fila care rămâne adesea albă la circulare și la alte imprimate.

RESPECT s. n. Atitudine și sentiment de deferență dictat de stima, considerația, cinstirea sau prețuirea acordată unei persoane (mai rar unui lucru). Își trase din cap cușma și înălță doi ochi cuminți, plini de o sfială ș-un respect nemărginit. SADOVEANU, O. VI 359. Pentru respectul sentimentelor lui, nu vrea să-și amintească decît lucrurile de care n-are nevoie să roșească. REBREANU, R. I 254. Toată lumea în drum îl saluta cu respect. BART, E. 339. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la (în) respect = a ține pe cineva la distanță; a nu-l lăsa să devină prea familiar. Radul știa a ține în respect pe... vecini. NEGRUZZI, S. I 106. A pune (pe cineva) la respect = a impune cuiva o atitudine respectuoasă; a pune la punct, v. punct. Respectele mele, formulă de salut. Înainte de plecare, trec să depun respectele mele la picioarele amfitrioanei. C. PETRESCU, C. V. 198. Respectele mele nepoatei matale! IBRĂILEANU, A. 143. Te îmbrățișez din tot sufletul, alăturînd pentru dama ta respectele mele. La GHICA, A. 599. – Formă gramaticală: pl. art. (în expr.) respectele.

RESPECT s.n. Deferență; stimă, cinste, venerație (pentru cineva). ♦ A ține (pe cineva) la respect = a ține (pe cineva) la distanță. [Cf. fr. respect, lat. respectus].

RESPECT s. n. atitudine, sentiment de stimă, de considerație, de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva; deferență. ♦ a ține (pe cineva) la ~ = a ține (pe cineva) la distanță. (< fr. respect, lat. respectus)

RESPECT respecte n. Sentiment sau atitudine de înaltă stimă față de o persoană; cinste; considerație; deferență. ◊ A pune pe cineva la respect a face pe cineva să se poarte respectuos; a pune la punct pe cineva. A ține pe cineva la respect (sau la distanță) a nu-i permite cuiva să se poarte prea familiar. Cu tot respectul (sau respectele mele) formulă de salut, exprimând o deosebită considerație. /<fr. respect, lat. respectus

respect n. 1. considerațiune pentru cineva; 2. pl. omagii de politeță: respectele mele.

1) *respéct n., pl. e (lat. respectus, d. respicere, a privi în apoĭ. V. a-spect, specie). Stimă, deferență, considerațiune, sfială: respectu fiilor față de părințĭ. Pl. Omagiĭ, salutărĭ respectuoase: respectele mele, domnule! A ține pe cineva în respect, a-l face să nu te atace de frică.

restept sn vz respect

reșpect sn vz respect

respect s. n., pl. respecte (în: ~le mele)

respect s. n., pl. respecte (în expr. respectele mele)

respect s. n. (pl. respecte în expresia respectele mele)

RESPECT s. 1. v. apreciere. 2. v. autoritate. 3. v. politețe.

RESPECT s. 1. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de mult ~.) 2. ascendent, autoritate, considerație, influență, înrîurire, prestigiu, reputație, stimă, trecere, vază, (înv.) înrîurită, (fig.) credit. (În ochii lor se bucură de un ~ suveran.) 3. cuviință, decență, politețe, (livr.) reverență, urbanitate, (livr. fig.) urbanism. (O atitudine plină de ~.)

Respect ≠ dispreț, nerespect

respect s. n. – Stimă. Lat. respectus (sec. XIX). – Der. respecta, vb., din lat. respectare; respectabil, adj., din fr. respectable; respec(u)os, adj., din fr. respectueux.

RESPECT. Subst. Respect, respectare, stimă, onoare, considerație, sevas (grecism înv.), apreciere, prețuire, aprețuire (înv.), cinste, cinstire, onoare, venerație, venerare, reverență, deferență, condenscendență, politețe. Respectabilitate, onorabilitate (rar). Amabilitate, gentilețe; obsecviozitate (livr.). Reverență, închinare, închinăciune (înv.), plecăciune, temenea; compliment. Salut. Stimabil (azi fam. sau ir.), venerabil. Adj. Respectuos, plin de respect, plecat, deferent, condescendent, reverențios, amabil, gentil, politicos, cuviincios, ceremonios, curtenitor, îndatoritor, obsecvios (livr.). Respectat, stimat, apreciat, prețuit, cinstit (înv.), onorat. Respectabil, stimabil (azi fam. sau ir.), onorabil, venerabil. Onorific, de onoare, onorar (înv.). Vb. A respecta, a stima, a considera, a avea considerație, a aprecia, a prețui, a aprețui (înv.), a cinsti, a da cuiva cinstea cuvenită, a onora, a venera. A respecta, a se stima, a se cinsti. A fi respectat, a fi stimat. A se înclina, a se închina, a se pleca, a face o plecăciune, a se temeni (rar). A saluta, a aclama. Adv. Cu respect, cu stimă, cu venerație; (în mod) respectuos. V. admirație, formule de salut, politețe, reputație, salut, servilism.

MAIOR E LONGINQUE REVERENTIA (lat.) depărtarea mărește respectul – Tacit, „Annales”, I, 47. Scurgerea timpului face să crească prestigiul marilor personalități, țesând o aureolă în jurul lor și trecându-le în legendă.

MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

Maior e longinquo reverentia (lat. „Depărtarea sporește prestigiul” sau „De departe e mai mare respectul”) Tacit, Anale, (I, 47) – Istoricul latin vrea să spună prin aceste vorbe (devenite zicală), că oamenii sînt mai înclinați să-și arate admirația față de artiștii, savanții, descoperitorii, vitejii, de care îi despart veacurile, decît față de talentele timpului lor. Vorbele lui Tacit trebuie deci folosite pentru a atrage atenția asupra acestui adevăr. LIT.

Maxima debetur puero reverentia (lat. „Cel mai mare respect îl datorăm copilului”) – Versul acesta, al 47-lea, desprins dintr-o satiră a lui Iuvenal (a XIV-a), face parte din pasajul în care se spune că nimic din ceea ce poate supăra văzul sau auzul nu trebuie să calce pragul casei unde se află un copil. Deci înțelesul versului, ajuns zicală, este că trebuie să ferim copilul de vorbe urîte, de obiceiuri rele ș.a.m.d. – întocmai sau încă și mai mult decît ne impun buna-cuviință și respectul față de maturi. Cuvintele acestea (poate cele mai afectuoase și condescendente ce-au ieșit de sub pana necruțătoare a causticului satiric latin) au căpătat astăzi, cînd se acordă cea mai mare atenție creșterii și educației copiilor, o actualitate și o aplicare care le dă adevărata strălucire. LIT.

a ține (pe cineva) la respect expr. a ține (pe cineva) la distanță, a nu(-l) lăsa (pe cineva) să devină prea familiar.