robire sf [At: BIBLIA (1688), 338²/19 / Pl: ~ri / E: robi] 1 Înrobire. 2 (Înv) Ocupare (prin forța armelor) a unui teritoriu. 3 Luare de prizonieri (de război) Si: prizonierat, captivitate (1), robie (3). 4 Subjugare totală față de un sentiment, de o pasiune, de o îndeletnicire etc. Si: dominație (1), robie (11).

ROBIRE, robiri, s. f. Acțiunea de a robi și rezultatul ei; stare de rob, robie. Romînii din Principatul Valahiei, după mai multe veacuri de amărăciune și robire... sparseră lanțurile. BOLINTINEANU, O. 247. Cînd omul s-a aflat în față cu omul, cel dintîi rezultat al luptei a fost robirea celor mai slabi. KOGĂLNICEANU, S. A. 91. Vai de acele nații unde un mic număr de cetățeni își întemeiază puterea și fericirea lor pe robirea gloatelor. BĂLCESCU, O. I 144. ◊ Fig. Această robire unui singur simțimînt face din Anca un tip unilateral. GHEREA, ST. CR. II 157.

robire s. f., g.-d. art. robirii; pl. robiri

robire s. f., g.-d. art. robirii; pl. robiri

robire s. f., g.-d. art. robirii; pl. robiri

ROBIRE s. v. subjugare.

ROBIRE s. v. captivitate, prizonierat, robie, sclavie.

ROBIRE s. aservire, înrobire, robie, subjugare, supunere, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor străin.)

robire s. v. CAPTIVITATE. PRIZONIERAT. ROBIE. SCLAVIE.