rotire sf [At: ALECSANDRI, P. III, 290 / Pl: ~ri / E: roti] 1 Învârtire (1). 2 Mișcare în cerc sau în spirală Si: rotit (2), rotocel (6). 3 (Pex) Cerc (1). 4 Mișcare de rotație (1). 5 (Fig) Succedare. 6 Rotit¹ (3).

ROTIRE, rotiri, s. f. Acțiunea de a (se) roti; învîrtire, mișcare în cerc sau în spirală; cerc, roată. [Vulturul] venind de departe, cu zborul întins, S-oprise deasupra Ceahlăului nins, Ș-apoi din rotiri tot mai strîmte-n cuprins Căzu, ca să prindă vro pradă. COȘBUC, P. II 297. Sub mînă-i buzduganul, unealtă de pieire, Ca un balaur face în giuru-i o rotire, Un cerc de moarte-n care amar de cine-i prins! ALECSANDRI, P. A. 168. Cînd a putut din rotirea lor să-i prindă un pui, îl ia ca pradă. ȘEZ. II 58. ♦ Mișcare de rotație; învîrtire. Culmea dulcii muzice de sfere Ce-o aude cum se naște din rotire și cădere. EMINESCU, O. I 160.

rotire s. f. (pol.) (De obicei în sint. s. rotirea cadrelor) Schimbare de funcții la nivel înalt, în comunism ◊ „MAE funcționează în principal cu aceiași oameni dinainte, numiți însă în alte posturi, conform bătrânului și eficientului principiu al rotirii cadrelor.” Expres 1824 II 92 p. 5. ◊ „A urmat o masivă rotire a cadrelor [...]” D. 113/95 p. 9 (din roti; DEX – alte sensuri)

rotire f. rotațiune.

rotíre f. Rotațiune, acțiunea de a roti.

rotire s. f., g.-d. art. rotirii; pl. rotiri

rotire s. f., g.-d. art. rotirii; pl. rotiri

rotire s. f., g.-d. art. rotirii; pl. rotiri

ROTIRE s. 1. v. răsucire. 2. v. rotație. 3. v. pivotare.

ROTIRE s. 1. întoarcere, întors, învîrtire, răsucire, sucire. (~ unui buton, unui contact.) 2. întoarcere, învîrteală, învîrtire, învîrtit, învîrtitură, răsucire, rotație, rotit, (pop.) rotitură, rotocol. (O ~ de 360 de grade.) 3. (TEHN.) pivotare.

ROTIRE. Subst. Rotire, rotit, rotitură (pop.), roată, mișcare circulară, girație (tehn.), rotare, rotație, orbită, tur; piruetă; revoluție, pivotare, pivotație; învîrteală, învîrtire, învîrtit, învîrtitură, rotocol; răsuceală, răsucire, suceală, sucire, sucit, sucitură; mișcare în vîrtej, învîrtejire, vîrtejire, vîrtejuire (rar), învolburare. Rostogol, rostogolire, rostogolit, tăvăleală, tăvălire. Înconjurare, înconjur (rar), încercuire, ocol, ocoleală (rar), ocolire, ocoliș. Roată, cerc. Adj. Rotativ, circular, giratoriu, de rotație; rotatoriu; orbital; învîrtitor; învolburat; vîrtelnic (rar). Vb. A (se) roti, a pivota (tehn.), a (se) învîrti, a (se) mișca în cerc; a (se) întoarce de jur-împrejur, a se întoarce pe călcîie, a face stînga împrejur, a pirueta, a face piruete; a se rotocoli (rar); a (se) răsuci, a suci; a (se) învîrteji, a (se) vîrteji, a se vîrtejui, a (se) învolbura. A (se) rostogoli, a se da de-a dura (de-a berbeleacul), a se duce de-a rostogolul, a se duce de-a tăvălugul (tăvălug), a (se) duce de-a roata, a (se) tăvăli. A înconjura, a ocoli, a da ocol, a da roată, a merge de jur-împrejur; a face un circuit (un tur). Adv. Rotiș (pop.); de-a rostogolul, de-a rostogol (pop.), de-a rostogoala (rar), de-a prostăvala (rar), de-a dura, de-a tumba, de-a berbeleacul, de-a vălătucul. V. cerc, mișcare.