râvnă sf [At: CORESI, EV. 481 / V: (îrg) râmnă, răhnă, (înv) răpnă, răvnă, râvne, (reg) rahnă, ramnă, râgnă, râhnă / Pl: ~ne / E: pvb râvni] 1 Imbold lăuntric (puternic) spre ceva Si: aspirație (8), dorință (1). 2 (Îla) De ~ De dorit. 3 (Înv) Invidie. 4 Poftă. 5 (Reg; îe) A face râmne A pofti. 6 Însuflețire la muncă Si: silință, sârguință, zel, (înv) osârdie. 7 (Înv; îlav) În ~ Neobosit. 8 (În descântece) Deochi. 9 (Reg) Epilepsie (1). 10 (Bot; reg; îf râhnă) Rocoțea (Stellaria graminea).

RÂVNĂ ~e f. 1) v. A RÂVNI. 2) Străduință deosebită; zel. /v. a râvni

râvnă f. ardoare, zel. [Slav RĬVĬNŬ, zelos].

rahnă sf vz râvnă

ramnă sf vz râvnă

răhnă² sf vz râvnă

răpnă v vz râvnă

răvnă sf vz râvnă

râgnă sf vz râvnă

râhnă sf vz râvnă

râmnă² sf vz râvnă

râvne s vz râvnă

rehnă sf vz râvnă

RÎVNĂ, rîvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire la muncă; silință, sîrguință, zel. Credem că astăzi, pentru a scrie romînește, nu trebuie gramatici, trebuie rîvnă, idei și giudecata dreaptă a lucrurilor. RUSSO, O. 69. Învăța cu mare rîvnă pe Vineri limba nemțască. DRĂGHICI, R. 192. ♦ Ardoare, evlavie (în special pentru dumnezeire). [Moșul] îmi zice să mă întorc, căci rîvna noastră a ascultat-o dumnezeu. ISPIRESCU, L. 96. În a mea rîvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărîna lor slăvesc. ALEXANDRESCU, M. 11. Cu rîvnă... ridică ochii în sus, mulțămind lui d-zeu. ȘEZ. II 200. 2. Dorință, poftă, invidie. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, CH. 76. Ștefan-vodă de-l vedea [calul]... La boieri că-l arăta, Rîvna-n suflet le intra. TEODORESCU, P. P. 522. ◊ Loc. adj. De rîvnă = de invidiat, de dorit. Un copaci... ce făcea o umbră cu totul de rîvnă. GORJAN, H. IV 137.

rîmnă, V. rîvnă.

rîvnă f., pl. e (vsl. rĭvĭnĭ, zel, rĭvĭniĭe, rĭveniĭe, întrecere, rivalitate; sîrb. rvanje, luptă). Ardoare, zel, hărnicie: a munci cu mare rîvnă. – Vechĭ și pop. rîhnă și rîmnă.

râvnă s. f., g.-d. art. râvnei; pl. râvne

râvnă s. f., g.-d. art. râvnei; pl. râvne

râvnă s. f., g.-d. art. râvnei; pl. râvne

râvnă, -nei gen. a.

RÂVNĂ s. 1. v. perseverență. 2. v. hărnicie. 3. ardoare, sârguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârduitură, protimie. (~ lui era demnă de lăudat.) 4. v. bunăvoință. 5. v. aspirație.

RÂVNĂ s. v. chef, credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, deochetură, deochi, descântec, dispoziție, dorință, evlavie, farmec, gust, magie, pietate, pioșenie, piozitate, plac, plăcere, poftă, religiozitate, smerenie, voie, voință, vrajă, vrăjitorie, vrere.

rîvnă s. v. CHEF. CREDINȚĂ. CUCERNICIE. CUVIOȘENIE. CUVIOȘIE. DEOCHETURĂ. DEOCHI. DESCÎNTEC. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. EVLAVIE. FARMEC. GUST. MAGIE. PIETATE. PIOȘENIE. PIOZITATE. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. RELIGIOZITATE. SMERENIE. VOIE. VOINȚĂ. VRAJĂ. VRĂJITORIE. VRERE.

RÎVNĂ s. 1. asiduitate, insistență, perseverență, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ lui s-a dovedit fructuoasă.) 2. hărnicie, silință, sîrguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (A demonstrat o mare ~ în munca sa.) 3. ardoare, sîrguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduință, osîrduire, osîrduitură, protimie. (~ lui era demnă de lăudat.) 4. bunăvoință, silință, sîrg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza nimic.) 5. aspirație, dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, tendință, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.)

rîvnă (-ne), s. f. – 1. Pasiune, ardoare. – 2. Ambiție, pretenție. – 3. Zel, osîrdie. – Var. rîmnă, înv. rîhnă. Sl. rĭvĭnije, rĭvĭnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 315; Conev 100). – Der. rîvnaci, adj. (zelos, harnic); rîvni (var. rîmni, înv. revni, răhni), vb. (a dori, a năzui, a aspira); rîvnitor (var. rîmnitor), adj. (doritor, avid, zelos).